Gimnasta Ana Maria Bărbosu, în vârstă de 19 ani, a fost suspendată provizoriu din activitate pe 7 mai de către ITA, după ce nu a fost găsită de trei ori într-un an de către agenții antidoping la domiciliul unde a anunțat că se află.
În acest context, sportiva din România a emis o primă reacție. Bărbosu a menționat că dorește să clarifice anumite aspecte care au circulat în presă.
Ana Bărbosu a fost căutată de trei ori, atât în România, cât și în SUA, în alte două rânduri. Nefiind de găsit, procedurile în privința sa au fost declanșate automat.
Dosarul a ajuns în fața reprezentanților Agenției Internaționale de Testare (ITA), iar Bărbosu a fost suspendată provizoriu. Urmează ca gimnasta să meargă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), sperând că hotărârea ar putea fi întoarsă în favoarea sa.
„Aș dori să împărtășesc și să clarific unele informații care au circulat. După cum vă puteți imagina, mutarea în SUA și începerea facultății (n.r. – în cadrul Universității Stanford) au conturat o tranziție majoră. Adaptarea la toate aceste schimbări a fost o provocare, însă continui să învăț și să mă dezvolt prin fiecare experiență.
Pentru a fi clar, această situație nu are legătură cu substanțe interzise, iar eu sunt recunoscătoare pentru îndrumarea și sprijinul de care am avut parte pe tot parcursul acestui proces”, a comunicat Ana Bărbosu, într-un mesaj apărut pe Instagram, în secțiunea „Insta Story”.
„Agenția Internațională de Testare (ITA), care conduce un program independent antidoping în numele World Gymnastics, confirmă că a formulat acuzații împotriva gimnastei române Ana Maria Bărbosu pentru o încălcare a regulilor antidoping, ca urmare a trei încălcări privind raportarea localizării, comise într-o perioadă de 12 luni.
ITA confirmă că gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost acuzată de o încălcare a regulilor antidopig conform Articolului 2.4 din Regulamentul Antidoping al World Gymnastics, pentru comiterea a trei încălcări privind localizarea într-un interval de 12 luni.
De asemenea, în conformitate cu Codul Mondial Antidoping și cu Articolul 7.4.2 din Regulamentul Antidoping al World Gymnastics, sportivei i-a fost impusă o suspendare provizorie. Sportiva a solicitat ca acest caz să fie trimis spre judecare la Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv, unde va avea posibilitatea să prezinte explicații și dovezi referitoare la fiecare dintre cele trei încălcări privind localizarea.
În baza delegării programului antidoping al World Gymnastics către ITA, gestionarea și susținerea cazului sunt realizate în totalitate de către ITA. Având în vedere că procedura este în desfășurare, nu vor mai fi făcute alte comentarii.
Sportivii au obligația de a furniza zilnic informații privind localizarea lor, precum și un interval specific de 60 de minute în fiecare zi în care vor fi disponibili pentru testare. Scopul este de a permite organizațiilor antidoping să localizeze sportivii pentru teste neașteptate, efectuate în afara competițiilor”, se arată în comunicatul venit dinspre ITA.