„Am nevoie de mână!”

„Am nevoie de mână!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Retrasă de șase luni din activitatea competițională, dubla vicecampioană mondială Steliana Nistor (19 ani) trece prin momente grele. Diagnosticată cu necroză la mâna stângă, ea face fizio-kinetoterapie și strânge bani pentru a se trata și în Canada. „De cinci luni mâna mea e la fel, nu mă pot folosi de ea nici măcar la facultate. Este umflată și mă doare rău. Încerc să o mai forțez, să mă folosesc de ea, dar mi-e foarte greu”, explică Stela. Stabilită acasă, la Sibiu, fosta sportivă vine cu regularitate la București pentru control medical, la doctorul Cătălin Cârstoiu, de la Spitalul Universitar. „Am vorbit cu un fost antrenor de la Sibiu, care e stabilit în Canada și care mi-a zis că sunt doctori buni acolo și că pot merge să mă tratez. Acum încerc să adun niște bani și să plec acolo. Am nevoie de mână și poate că au alte metode”, se arată optimistă Stela.

Bellu e rezervat

Secretarul de stat Octavian Bellu, care, alături de Mariana Bitang a trimis-o pe Stela la cei mai buni doctori, este sceptic. „Plecarea aceasta în Canada se face la recomandarea medicului, după ce s-au epuizat toate metodele, nu poți să pleci că așa a sfătuit-o nu știu cine. Am înțeles că a făcut 10 zile tratament și este dezamăgită că nu sunt rezultate. Pentru asta e nevoie de timp, trebuie să faci o perioadă, apoi pauză și iar reiei. Sunt soluții și în țară, nu înțeleg de ce această dorință de a merge tocmai în Canada”, a explicat Bellu, care a precizat că, cu acest fel de boli profesionale, apărute din cauza uzurii, se confruntă și canotoarele.

 

Trăiește din economii
 

Problemele de sănătate nu sunt singurele cu care se confruntă Steliana, la acestea adăugându-se și cele financiare. Deși și-a depus încă din luna septembrie dosarul pentru renta viageră, ea așteaptă și acum primii bani. „Trăiesc din ce-am câștigat la Olimpiadă și am o bursă de la facultate. Mă descurc cum pot, dar e greu”, spune ea.

 

Există mai multe feluri de necroză. Necroza înseamnă moartea unei celule sau a unui țesut organic din cauza lipsei de vascularizare. Termenul este destul de general pentru că există mai multe feluri de necroză, în funcție de cauzele care au determinat-o.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România
Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…