Futsal: România a scos un 2-2 cu valoroasa națională a Serbiei, locul 7 în Europa, partidă disputată la Timișoara. Reacțiile lui Robert Lupu, Petrișor Tonița și Răzvan Burleanu

Futsal: România a scos un 2-2 cu valoroasa națională a Serbiei, locul 7 în Europa, partidă disputată la Timișoara. Reacțiile lui Robert Lupu, Petrișor Tonița și Răzvan Burleanu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de futsal a României a debutat, joi seară, în calificările pentru Campionatul European din 2022 cu un rezultat de egalitate, scor 2-2, cu Serbia, obținut la Timișoara. Un rezultat pozitiv ținând cont că plavii sunt deja calificați și la Mondiale, acolo unde elevii lui Robert Lupu momentan doar visează să ajungă.

  • Pentru România au marcat Felipe Oliveira (2’49”) şi Savio Valadares (19’10”), iar pentru Serbia au punctat Stefan Rakic (9’49”) şi Dragan Tomic (11’47”).
  • Noul format ales de UEFA pentru calificări este pe formatul din fotbal, în premieră: se va juca tur-retur cu fiecare din componentele grupei, nu în format turneu unic, precum se obișnuia.

Din perspectiva strategiei, s-au întâlnit două echipe total diferit. Pe foaia de joc a sârbilor nu era niciun nume care să nu aibă rezonanțe slave, în timp ce România a început cu toți cei patru jucător de câmp naturalizați. Doar în poartă a fost românul Petrișor Tonița, urmat de Felipe Oliveira, Carlos Ribeiro, Savio Valadares și Paulo Ferreira.

Plavii, care, spre deosebire de tricolori, au cântat în cor imnul cu fața spre steagul țării lor, au început cu Nemanja Momcilovic în poartă și jucători de câmp Stefan Rakic, Marko Prsic, Strahinja Petrov și Milos Simic.

România a început, altfel, nesperat de bine, cu un gol marcat de Felipe după trei minute de joc, cu un șut în forță.

Momentul-cheie al jocului dintre România și Serbia, eliminarea portarului titular al adversarului

Asaltul tricolorilor a continuat cu un șut a lui Mimi Stoica, scos de Momcilovic de sub bară, pentru ca la jumătatea primei reprize, Rakic, obișnuit cu sala din Timișoara de pe vreme când lua titlul cu Informatica Timișoara, a egalat.

Serbia a prins mai mult curaj în joc și a început să domine, iar după alte două minute Dragan Tomic a înscris pentru 1-2. După 16 minute de joc, când Serbia era în avantaj, Momcilovic l-a agățat rău pe Felipe și a primit cartonașul roșu direct. Două minute, echipa antrenată de Goran Ivancic a jucat în inferioritate, cu trei jucători de câmp, dar a reușit să se apere mai ceva ca la bătălia istorică de la Câmpia Mierlei.

La restabilirea egalității numerice, România a reușit să înscrie, chiar înainte de pauză, prin Savio, jucătorul născut în Brazilia. În repriza a doua, s-a jucat mai puțin spectaculos, fără execuții atât de tranșante. A fost mai degrabă un joc de luptă, iar tabela nu s-a mai modificat.

Robert Lupu: ”Noi am jucat la victorie. Cred că aveam o sală plină astăzi”

Selecționerul Robert Lupu a recunoscut că momentul de superioritate numerică a fost vital pentru rezultatul final. Lupu ar fi dorit un succes, dar și public în sală.

”Suntem bucuroși că n-am pierdut. Într-adevăr, Serbia este o echipă în creștere, în formă. A avut și două meciuri oficiale cu Finlanda. Noi anul acesta împreună am avut doar unul după Mondial. Cu Franța s-a amânat, cu Maroc am avut covid și nu am putut să ne întâlnim. A fost emoționat și pentru mine, dar mă bucur că am putut să oferim un joc bun. Am echilibrat și, până la urmă, mergem înainte. (n.r. – întrebat de minutele de superioritate). Da, cred că da. Am avut pregătit, dar jucătorii trebuiau să încerce mai mult. Chiar le-am cerut să șuteze mai mult decât să țină de posesie. Cred că acolo putea să fie o diferență. E un punct mare în premisa calificării, dar acasă nu cred că e un punct bun. Am muncit foarte mult. Atâta s-a putut azi. Am avut și noi șanse, au avut și ei șanse. Știam că întâlnim o echipă care este pe primul loc ca valoare în grupa noastră. Nu ne bucură neapărat egalul acesta. Noi am jucat la victorie. Mie îmi pare rău că nu am avut suporteri. Cred că aveam o sală plină astăzi!”, a declarat selecționerul Robert Lupu.

Petrișor Tonița, titular când a împlinit 29 de ani: ”Ne vom califica cu acest punct”

Portarul tricolorilor, Petrișor Tonița, a împlinit în data de 28 ianuarie 29 de ani și crede că acest rezultat garantează României calificarea din grupă.

”A fost un meci foarte greu, echilibrat. S-a văzut un echilibru între cele două echipe, chiar dacă ei sunt la Mondiale și noi nu. Ne-am menținut acolo sus. Au doi pivoți extraordinari. E dificil să joci contra Serbiei, pentru că este o echipă incomodă. Noi am spus că orice punct scoatem în meciul acesta este foarte important pentru calificare. Din punctul meu de vedere, eu sunt foarte mulțumit că am scos egalul și am luat un punct. Eu spun cu tot optimismul că ne vom califica cu acest punct. Eu sper că de pe locul 1. Avem forță să batem orice echipă. În prima repriză puteam să conducem noi, în cea de-a doua au avut mai multe ocazii ei. Cred că este un rezultat echitabil. Dacă în superioritate marcam, cu siguranță se schimba tot jocul. Cred că ne-am făcut țara mândră și e un rezultat bun”, a declarat Tonița.

Răzvan Burleanu promite că vin și tineri talentați din spate pentru naționala de futsal

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a fost prezent la meci. Naționala de futsal are o medie de vârstă destul de ridicată și are un număr semnificativ de naturalizați, dar Burleanu e convins că vor veni din spate și tinerii români de valoare.

”Un meci foarte bun, cu un rezultat echitabil. Ne-am fi dorit să câștigăm, dar așa cum a arătat jocul, la final pare un rezultat corect, care ne menține în continuare în cursa calificării, cu o echipă deja calificată la Mondialul de futsal. Rămân celelalte meciuri, deplasarea în Serbia, dar și cu celelalte două adversare, Bosnia-Herțegovina și Macedonia de Nord, în care trebuie neapărat să câștigăm, ca să ne păstrăm în continuare șansele la această calificare. Avem deja o națională competitivă, reușim să ne calificăm la Europene. Cu aceste investiții, acest campionat de juniori, și cu faptul că futsalul s-a obișnuit cu cotele de jucători tineri, asta înseamnă că și viitor vom avea jucători tineri foarte buni de futsal”, a punctat Burleanu.

ROMÂNIA – SERBIA 2-2
Felipe Oliveira 2’49”, Savio Valadares, 19’10” / Stefan Rakic 9’49”, Dragan Tomic 11’47”

ROMÂNIA: 12. Toniță – 7. Felipe Oliveira, 11. Savio, 14. Paulo Ferreira, 9. Ique
Rezerve: 1. Iancu – 2. Fl. Matei, 4. Cr. Matei, 8. Ilaș, 10. Stoica (c), 13. Crăciun, 15. Szocs, 18. Manya, 20. Pânzaru
Selecționer: Robert Lupu

Serbia: 1. Momcilovic – 4. Rakic, 8. Prsic, 10. Petrov, 11. Simic
Rezerve: 12. Vulic, 2. Aleksic, 3. Stojcevski, 5. Popovic, 6. Ramic, 7. Tomic, 9. Lazarevic, 13. Stojkovic, 14. Milosavljevic
Selecționer: Goran Ivancic

Serbia e calificată la Mondial

Primul loc din grupă la finalul campaniei asigură calificarea la EURO 2022. Șase din cele opt echipe care se vor clasa pe locul secund vor merge și ele la EURO.

România face parte din Grupa a 4-a preliminară, alături de Serbia, Macedonia de Nord și Bosnia-Herțegovina.

Serbia s-a calificat la Mondialul din acest an, fiind una din cele șase reprezentative europene care au obținut performanța. După trei victorii în grupa preliminară (Franța, Belgia, Elveția), a învins Ucraina și Franța în runda finală, pierzând doar cu Spania.

România a pierdut dramatic calificarea la Mondialul din Lituania.

Următorul meci al României e cu Macedonia de Nord

În celălalt meci al grupei, Bosnia şi Herţegovina a învins Macedonia de Nord cu scorul de 2-1.

Miercuri, 3 februarie, România va juca în Macedonia de Nord.

Celelalte patru meciuri de calificare se vor juca în martie și aprilie.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen