Fosta mare campioană la natație Camelia Potec, la un pas de a fi înfiată! Cine a vrut sa facă acest gest | SPECIAL

Fosta mare campioană la natație Camelia Potec, la un pas de a fi înfiată! Cine a vrut sa facă acest gest | SPECIAL
  • Publicat:

Camelia Potec, campioana olimpică la natație în anul 2004 în proba de 200 de metri liber, a avut de fiecare dată o relație speciala cu antrenoarea ei, Doina Sava.

O prietenie care se menține și astăzi, la mulți ani de la momentul retragerii Cameliei din activitatea competițională.

Ajunsă în funcția de președinte al Federației Române de Natație, Camelia Potec a mărturisit, de nenumărate ori, despre Doina Sava că este ca și mama ei.

Fosta mare campioană Camelia Potec, la un pas de a fi înfiată! Cine a vrut sa facă acest gest | SPECIAL

Doar că asta s-ar fi putut întâmpla în realitate, Doina Sava, dezvăluind în premieră pentru Prosport că si-ar fi dorit să o înfieze pe Camelia.

„Știam că nu este posibil pentru că ea a avut alături niște părinți admirabili, pe care i-am cunoscut.Dar atât de mult am ținut și țin la fata asta, încât as fi vrut să o înfiez. Eu consider că este ca și fata mea”, a precizat Doina Sava pentru Prosport.

Camelia Potec a câștigat medalia de aur la 200 metri liber la Olimpiada de la Atena. În decursul celor 20 de ani de activitate sportivă a cucerit peste 200 titluri naționale și a realizat multiple recorduri. Pe 31 octombrie 2013 a devenit președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), fiind cel mai tânăr președinte de federație din România

Amintiri de neuitat cu Camelia!

Rugata să povestească amintiri de neuitat legate de Camelia Potec, cunoscuta antrenoare a declarat amuzata ca nu va putea uita sesiunile de shopping. „De fiecare dată când plecam undeva eu îmi luam cel mai mic bagaj.

Și asta pentru că la întoarcerea spre țară eu trebuia să iau din bagajele Cameliei, adunate că urmare a cumpărăturilor pe care le făcea în străinătate. Să nu plătească acea suprataxă de aeroport, luam eu o parte din bagajele ei”, a dezvăluit Doina Sava.

Superstiția trifoiului cu patru foi

Aproape la toate marile competiții la care participa cu Camelia, antrenoarea Doiana Sava avea o superstiție. Să găsească un trifoi cu patru foi. Dacă asta se întâmpla atunci lucrurile decurgeau fără probleme. Doina Sava povestește ce s-a întâmplat înainte de Jocurile Olimpice de la Atena – 2004.

„Eram la Cannes și pe gazonul din jurul piscinei am găsit un trifoi cu patru foi. I-am spus Cameliei că e un semn bun și că vom lua medalie la Atena. A zâmbit pe moment, dar superstiția mea s-a adeverit”, a recunoscut Doina Sava.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…