Anul 2011 a tras cortina peste sezonul competițional. Sportivii au intrat în vacanța de competiții, dar nu și de pregătire, gândurile tuturor îndreptându-se spre Londra 2012. În sala de la Complexul Național Sportiv „Lia Manoliu”, Roxana Cocoș își pune pe bară „discurile” preferate de zeci de kilograme și își mixează singură bucăți de performanță, care peste 217 zile să o poarte pe podiumul de la Jocurile Olimpice.
La 22 de ani, Roxana Cocoș a ținut în viață halterele din România la Mondialele de la Paris. În urmă cu o lună, ea cucerea singura medalie tricoloră din concurs, o performanță măsurată în trei noi recorduri europene, în calificarea la Londra 2012 și o premieră: prima româncă ce urca pe podiumul mondial la halterelor. DisneyÂland-ul, medalia de bronz la categoria 63 kg, cu 136 kg la aruncat, bucuriile și dezamăgirile concursului au devenit însă demult istorie. „Distracția” cu greutățile a rămas, munca s-a triplat, iar Londra pare pe zi ce trece tot mai aproape. Atât de aproape, încât Roxana mărturisește că simte particulele de magneziu ridicându-se în aerul sălii ExCeL din Londra.
Maturizarea rapidă, primul pas spre podium „O mare speranță a halterelor din România”, „urmașa Mărioarei Munteanu”, „sportiva care poate readuce halterele pe podium olimpic” au fost doar câteva dintre etichetele ce s-au lipit de Roxana încă de la apariția în primele concursuri. Avea 14 ani când a concurat la Internaționalele României și tehnica cu care mânuia bara umplută de greutăți îi aducea laudele specialiștilor. „Atunci când ești copil, orice apreciere te motivează mai mult să mergi înainte. Trebuie însă să te maturizezi rapid, pentru că, dacă nu ești cu picioarele pe pământ, poți cădea în extrema în care ajungi să crezi că ai fi mai bun decât ești în realitate și te poți pierde repede”, explică Roxi. O gândire care a ajutat-o în cei 15 ani de când face haltere să își stabilească perfect prioritățile și să își urmeze visul.
Cine pe cine domină!? Roxana a început halterele pe când avea numai 7 ani. Locuia la câțiva pași de sala de haltere de la Clubul Steaua, pe Calea Plevnei din București, și avea o prietenă care a tras-o după ea la antrenamente. „Cred că a fost curiozitate întâi, apoi mi se părea incredibil cum pot să ridice atât de mult cei care veneau să se antreneze la sală. Era o luptă cu tine, cu propriile tale puteri, și asta mi-a plăcut. Ești destul de puternic să domini bara cu greutăți sau te va domina ea pe tine?”, povestește Roxana.
Destinul avea să îi poarte pașii spre unul dintre antrenorii cu vechime de la clubul Steaua, Fitzi Balaș. „Dacă muncește și este conștincioasă în ceea ce face, fata asta va ajunge mare într-o zi”, spunea acesta, filtrând primele mișcări ale Roxanei cu bara. Iar flerul maestrului nu a dat greș.
Seria recordurilor, deschisă la 14 ani La 9 ani, Roxana bifa primul concurs, Naționalele României. A fost momentul în care și-a dat seama că viața ei nu poate fi măsurată decât în greutățile ridicate la antrenamente și în medalii. Cinci ani mai târziu, devenea campioană europeană de cadeți, la 63 kg, la Dortmund, stabilind și primul ei record european: 105 kg la stilul aruncat. Au urmat de atunci încă 159 de recorduri, sute de medalii, dar și o foame mai mare de performanțe. „Știi cum e, din ce ai, vrei să ai mai mult. La fiecare concurs merg să câștig aurul. E bun și locul 2 și locul 3, dar campion e numai unul. De obicei, când mergi undeva îți cumperi ceva ca amintire că ai trecut pe acolo. Pentru mine cea mai frumoasă amintire e medalia, să vin cu ea acasă și să o pun lângă celelalte”, spune ea.
Eleva lui Nicolae Nițu adaugă în fiecare an noi medalii și recorduri. Numai în 2011 a stabilit trei recorduri europene de tineret în cadrul Mondialului de la Paris, la categoria 63 kg ea a smuls 107 kg, a aruncat 136 kg și a făcut un total de 243 kg.
Vacanța rămâne un lux De Paris se leagă și cea mai bună performanță, Roxana urcând în premieră pe podiumul mondial la seniori. O medalie de bronz la stilul preferat, aruncat, și doar patru kilograme diferență de podiumul de la total. „Îmi pare rău că nu am luat medalie la total, am fost aproape, dar asta mă ambiționează să muncesc mai mult. A fost un an bun pentru mine, nu atât datorită recordurilor și medaliilor câștigate, ci a faptului că, încet-încet, mă apropii cu pregătirea de ce ar trebui să ridic la Londra”, explică ea. De altfel, toate discuțiile se învârt în jurul aceluiași punct: munca.
Cu două antrenamente zilnice, unul singur sâmbătă și duminica transformată în zi de odihnă după o săptămână plină de greutăți, Roxana mărturisește că nu prea cunoaște cuvântul vacanță. „Performanță nu poți face decât câțiva ani, după care o să ai tot timpul din lume pentru distracție. Câteodată mi-e greu, dar îmi spun că lupt pentru ceva, că fără acest sport nu aș fi nimic azi. Chiar și acum, dacă aș trage linie, îmi spun că merită absolut orice sacrificiu”, explică ea.
Acum trei ani a fost pe 6 la JO Un sacrificiu care peste 217 zile îi poate aduce o medalie olimpică. Având în spate experiența acumulată la Beijing 2004 (locul 6 la cat 54 kg, cu 204 kg total), pe când avea numai 19 ani, Roxana își încarcă acum bara pentru Londra 2012. „Visul meu este să cuceresc o medalie olimpică. Atunci ești un sportiv adevărat, când urci pe podium la Jocurile Olimpice. Emoții? Nu am deloc. Să fiu sănătoasă și să pot munci, spune ea. Lista de dorințe pentru anul viitor este făcută deja. Câteva dorințe pe care Roxana și le poate îndeplini singură. Cu puțin noroc și multă muncă.
8 tone ridică zilnic Roxana Cocoș în antrenamente
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER