La ce vă duce cu gândul numele „Ravensburg”? La puzzle-urile colorate cu 12, până la 3000 de piese? Chiar în orașul celebrelor jocuri Ravensburger, Marius Negrea și Julia Sauter au muncit și au tot muncit, iar la finalul lunii ianuarie a venit cea mai bună performanță a patinajului artistic românesc în proba feminină – un loc 14 în finala Campionatului European. Lucrurile s-au îmbinat armonios la Minsk, în Belarus.
Despre puzzle-ul acestui rezultat a vorbit pentru ProSport Marius Negrea. În 2019 a ajuns la a 20-a participare la Campionatul European de patinaj artistic – 2 ca sportiv, 2 din postura de comentator sportiv, 16 ca antrenor. Spune cu mândrie că este cea mai bună performanței a carierei sale.
Din 2006, este „un fel de navetist, cu fundul în două luntre, cum se spune pe românește„, ne mărturisește Marius Negrea, care explică mai departe: „câștig aici banii ca să pot să trăiesc bine și lucrez pentru România și concurez pentru România. Noi suntem aici, la Ravensburg, ca un mic sat galic. Cum erau pe vremuri Asterix și Obelix care se luptau cu romanii. Noi suntem un club mai micuț și ne luptăm contra ăstora mai mari”
Mai exact, „laboratorul” performanței este clubul Sport Club Ravensburg și „un patinoar cu 2500 – 3000 de locuri, un patinoar mai mult pentru hochei, pentru că avem o echipă foarte bună de hochei, locul 1 în liga a 2-a din Germania. Aici hocheiul este destul de popular și clubul se bate tot timpul la promovare, dar regulile nu permit promovarea, pentru că e vorba de bani„.
Patinatorii au vestiare separate, sub tribune. „Avem lucruri pe care le-a cumpărat clubul pentru pregătirea fizică, în plus față de ce avem noi și în rest, nimic special, cum ar fi, de exemplu, la Oberstdorf sau la Stuttgart, unde sunt câte două patinoare sau trei patinoare, cu suprafață de gheață pentru hochei și pentru patinaj artistic, distinct. Și aici, la Ravensburg, vor să mai construiască un patinoar, pentru ca echipa să se dezvolte mai mult și acest patinoar să rămână mai mult pentru noi, patinatorii. Nu, patinajul artistic nu este atât de dezvoltat nici aici, dar clubul are tradiție, pentru că aici a fost în anii ’70 o pereche de dans care a obținut medalii de argint și de bronz la niște Campionate Europene din acei ani, frații Buck. De atunci, Ravensburg-ul a rămas un orășel cu tradiție mare, adică cu tradiție de patinaj. A fost o mare bucurie petru noi, că le-am dat un pic peste nas Federației Germane, pentru că Julia e nemțoaică de origine„, ne introduce în „peisaj’ Marius Negrea.
Există acolo un grup destul de puternic care să se antreneze alături de Julia? Pentru că știu că, în general, în patinajul artistic, contează asta și sportivii de top caută aceste aglomerări de nume – și la perechi, și la dansuri, și la masculin – se duc mai mulți sportivi de top la anumite centre ca să aibă concurență la antrenamente, să se tragă în sus unul pe altul… Aveți așa ceva, la Ravensburg, pentru Julia? Din păcate, nu. Din păcate, în toată Germania nu mai este așa. Era așa la Stuttgart, când eram eu patinator. În anii ’90, ’92, la Stuttgart erau mai multe vedete ale patinajului, ceea ce mi-a prins și mie bine. Apoi, la Oberstdorf a fost un centru puternic, dar s-a cam stricat situația. Era Karolina Kostner, era Tomas Verner, erau finlandezii. S-a cam spart gașca lui Michael Huth. El mai este încă acolo, dar vrea să stea mai liniștit. O are doar pe Nicole Schott, cea care a fost în urma Juliei, pe locul 16 la Europene.
Julia a învins, de fapt, ambele sportive din Germania… Exact, exact. Și comentatorii germani așa au spus – „campionatul intern german a fost câștigat, într-un fel, de Julia Sauter, care concurează, de fapt, pentru altă țară”.
Julia Sauter s-a născut pe 18 iunie 1997, la Weingarten. Foto: arhiva personală
Pentru că totul pleacă din Ravensburg, nu ai cum să nu te lași atras într-un joc. Cum ar arăta puzzle-ul sportivei Julia Sauter? Marius Negrea pune piesă lângă piesă.
„Are sărituri duble destul de bune acum, am lucrat mult până când a reușit să sară un dublu Axel, 2-3 ani. Pentru triple, la fel. Triplu Salcov sau Tulup. Îi plăcea să sară foarte amplu, foarte înalt, unde nu te duci în rotație pe viteză și atunci ai deficiență la triple. A corectat acest lucru între timp, foarte mult, a îmbunătățit mult și la fizic, pentru că avea câteva kilograme în plus. Are 1,67 m, nu este dintre cele mai mici, iar la patinaj poți spune că ești avantajat cu cât ești mai scund. Dar 1,67 este încă bine, Karolina Kostner avea 1,70 m.
Anul trecut, după niște probleme de sănătate și cu spatele, Julia a ținut o cură de slăbire. Ea a avut multe probleme cu accidentările, a slăbit vreo 8-10 kg. Asta a avantajat-o, chiar dacă la începutul sezonului trecut au fost câteva probleme, pentru că nu avea forța necesară. Am lucrat și și-a pus la punct și forța, iar are acum șansa să se învârtă mult mai bine, are siguranță mai mare la sărituri, patinaj mai ușor fără să obosească.
Accidentările au scos-o pe Julia Sauter din cursa pentru Jocurile Olimpice de iarnă la PyeongChang (2018, Coreea). Foto: arhivă personală
Julia este foarte atentă la tot ceea ce execută, vrea ca fiecare săritură să fie perfectă, se enervează foarte repede. Apoi, vine o trăsătură tipic nemțească – o caracterizează în comparație cu alți sportivi români pe care i-am mai antrenat: este foarte tipicară în ceea ce are de făcut. Uneori, asta o și dezavantajează, pentru că, de exemplu, cu sportivii români am putut improviza de multe ori, mai schimbam o ordine, o structură de program atunci când ceva nu funcționa. Julia vrea însă ca totul să fie exact stabilit dinainte.
Un pic din partea ei negativă: se lasă foarte ușor infleunțată de vorbele mele pozitive sau negative, de aceea trebuie să fiu foarte atent la ceea ce spun. Nu știam asta la început și eram foarte sever, mai dur și uneori nu făceam bine – cădeam în partea cealaltă, ea nu rezista, începea să plângă. Este foarte sensibilă și de aceea trebuie avută mare grijă. Aici mă ajută și colega mea Roxana Luca, fosta mea sportivă, care e măritată aici, are doi băieți și vine pe gheață, lucrează partea artistică, dar și tehnică – pentru că a sărit și ea toate triplele și știe toate amănuntele. Dar și ceea ce eu cer. Uneori face pe intermediarul, când sunt poate momente mai tensionate între mine și Julia. Ea este diplomatul din echipă. Vorba femeii, vorba bună. Știe ce vreau să spun, dar poate că o spune pe alt ton, fără nervi. Nu știu dacă se enervează vreodată, eu sunt mai impulsiv, vreau foarte mult, mi-am dedicat toată viața acestui sport și am renunțat la multe, inclusiv la partea familială. Trăiesc pentru acest sport.
Apoi, Julia iubește să danseze. Ia cursuri de dans, iar antrenamentul îl începe cu muzica. Se încălzește cu partea artistică”, spune pentru ProSport Marius Negrea.
Echipa completă. Foto: arhiva personală
„Ea are ambiția de a arăta tuturor și că Germania a greșit, și că este #1 la noi în țară. Nu suntem băgați în seamă, cu toate că locurile noastre sunt la fel de bune ca și cele care sunt citate pe burtierele tuturor canalelor de sport. Cu roșu! Și noi suntem în optimi, ca fetele de la tenis. Și noi suntem în Top 32, ca echipele de fotbal din primăvara europeană”
Vă întrebați, probabil, cum a ajuns o sportivă născută în Germania să aleagă România, o țară pentru care face performanță pe banii proprii, fără sprijin – un lucru pe care l-a spus răspicat Marius Negrea de îndată ce la programul scurt Julia a obținut locul 14, biletul pentru Mondiale și calificarea în premieră pentru ea în finala programului liber.
„Federația Germană de patinaj are niște criterii foarte dure pentru a intra în vizorul lotului național – ceea ce, de altfel, le-am spus și lor, direct. Dacă nu reușești până la vârsta de 10-12 ani să te impui, să fii văzut, mai ales când vii dintr-un orășel micuț, de la un club micuț, nu de la centrele mari, cu o Federație birocratică la fel ca și în alte țări… Calitățile cerute sunt foarte dure și dacă nu le arăți la momentul respectiv, sau nu le ai, nu mai ești băgat în seamă.
Acesta a fost motivul pentru care i-am propus Juliei, pe care eu o antrenez din 2010, să aleagă. După doi ani de pregătire le-am propus părinților ca ea să concureze pentru România, pentru că în Germania nu va avea nicio șansă. Era locul nouă la momentul respectiv, la juniori, în Germania. I-am spus – nu ai șanse să mergi la concursuri naționale, hai în România, unde ai șanse mai mari. Era o perioadă în care nu prea aveam senioare bune. Ultima senioară bună a fost Roxana Luca, colega mea de aici și fosta mea sportivă, până în 2009. Vii în România, concurezi pentru România, ești campioană națională și poți să ai parte de campionatele acestea majore, pe care tu ți le dorești. Asta a fost ambiția ei de sportivă, să ajungă la Europene, Mondiale și poate reușim să mergem și la Jocurile Olimpice„, spune Marius Negrea.
Pentru o sportivă născută în Germania, care locuiește în Germania, problema financiară cum se vede? Ea înțelege ce se întâmplă în România în momentul de față? E puțin supărată, ea a crezut că va fi mult mai bine. S-a autofinanțat. Părinții ei și cu mine am cheltuit toți banii pentru concursurile internaționale la care a participat. Rareori ni s-a plătit ceva. Acum un an ni s-a plătit un Campionat European – un concurs internațional în ultimii cinci ani, de când concurează ea, din 2013, pentru România. Un an a trebuit să stea pe tușă, pentru că a concurat înainte pentru altă țară. I-am făcut rezidența în România, mai întâi, în 2012 – la Cluj, apoi în 2014 am mutat-o la Brașov și concurează pentru CSU Brașov, unde este legitimată și acum. După ce a stat un an pe tușă, mergând doar la concursuri naționale, în 2013, la primul ei concurs pentru România, în Luxemburg, a luat locul patru. Din vreo 28 de sportive. Și am știut că suntem pe drumul cel bun. Ea are ambiția asta de a arăta tuturor și că Germania a greșit – este o motivație în plus, că nu a menținut-o, dar și că este numărul unu la noi în țară. Lupta ei, principală, este însă cu sportivele din celelalte țări, pentru un loc cât mai sus. Este important pentru ea și pentru noi.
Săptămâna trecută chiar ați scris o pagină de istorie pentru patinajul artistic românesc, aducând cel mai bun rezultat la Campionatul European, în proba feminină. V-a sunat cineva de la COSR, de la Federație, de la MTS? Nu chiar, am fost felicitați indirect. Pe canalele de televiziune. Cornel Gheorghe, care este președintele interimar al Federației și care comentează la Eurosport, a avut numai cuvinte de laudă și pentru Julia, și pentru mine. Acum câteva zile m-a și sunat, dar, în rest, nu prea. Noi nu suntem băgați în seamă, nu prea am fost interesanți pentru sportul românesc, cu toate că locurile noastre sunt la fel de bune ca și cele care sunt citate pe burtierele tuturor canalelor de sport. Cu roșu! Și circulă acolo. Tenismena x sau y a ajuns în optimi. Și noi suntem în optimi – pentru că optimi înseamnă locul 16, iar noi am fost locul 14. Lor le face statuie. Echipa de fotbal s-a calificat în primăvara europeană – în șaisprezecimi, care înseamnă Top 32 – noi am fost în ultimii ani la Europene locul 25, 29, 27. La gimnastică – care este sport național de 40 de ani, de când cu Nadia Comăneci și care lună de lună, an de an, primește bani pentru pregătire și unde sportivii sunt ținuți în cantonamente, antrenorii plătiți bine, ca să aibă bani, cu tot, tot plătit – a venit la Campionatul European de la Cluj, pe teren propriu, locul 23 la individual compus. O fată, la gimnastică, sportul nostru național! Noi venim pe locul 25, două locuri mai încolo. Dar cu zero lei, zero bani finanțare. Nu e bun locul ăla și nu e interesant sportul ăsta, nu prinde în România. Doar așa, se mai uită femeile la patinaj. La noi, doar fotbalul, gimnastica, handbalul…
În „Kiss and cry”, zona în care sportivi și antrenori așteaptă, tradițional, notele, la capătul evoluției pe gheață. Foto: arhivă personală
Pentru că ați început deja comparația aceasta cu alte sporturi, m-aș întoarce un pic în timp. Înainte de ’90, când ați făcut pregătirea ca sportiv, fotbalul, gimnastica erau sporturi care aveau o intrare clară la familia conducătoare, care erau sprijinite pe față, erau sporturi care ofereau un anumit statut sportivilor, antrenorilor, oamenilor din fenomen. Cum erau priviți patinatorii? Corect. De acolo pornește totul. Erau interesante doar sporturile care aduceau mândrie poporului român și partidului. Adică medalii. Noi, la patinaj, nu aveam cum să aducem medalii. Poate era cazul și altor sporturi. Nu aveau șanse de medalii pe plan european sau mondial și erau lăsate deoparte. S-au concentrat doar pe alte sporturi.
Deci, practic, nici în perioada aceea, patinajul nu avea o vizibilitate, nu atrăgea? Nu, deloc. La patinaj nu am avut nici baze sportive – trei, patru patinoare în toată țara. Nu aveai unde să faci. Noi am fost câțiva care ne-am luptat de la cap la coadă și ne-am bătut ca să ajungem, apoi am avut o șansă după ’90. Noi, până atunci, nu am avut voie să plecăm niciodată la concursurile din vest. Eu am fost de 11 ori doar la concursuri în Moscova. Și apoi numai în Polonia, Bulgaria, Cehia și în Ungaria. Atât. Ultima dată, în 1980, am fost și în RDG, ne uitam peste gard și spuneam – uite, acolo este viața adevărată. Germania Federală, cum era atunci. Dar, în perioada aceea s-a învățat o disciplină, o metodică sportivă. Eram toți fanatici de a face sport. Nu făceam altceva decât școală și sport, iar cei care am rămas de atunci, la începutul anilor ’90 am mai scos rezultate, inclusiv generațiile de la fotbal. În anii ’90, am făcut câte șapte concursuri internaționale pe an, în timp ce până atunci aveam 7 concursuri internațional în 10 ani. Asta ne-a ajutat să luăm un loc 4 la Zagreb, un loc bun la toate competițiile. La primul meu Campionat European am luat locul 15 – în 1992, locul 19 la Jocurile Olimpice de la Lillehammer și asta a fost șansa noastră. Dar, cu disciplina din regimul anterior și cu libertatea căpătată după aceea. Asta mi-a dat șansa să plec în străinătate, să fiu văzut și să fiu evidențiat de oamenii din patinajul internațional. Mai mult de cel internațional, că de cel din țară nu prea am fost băgat în seamă. Ca sportiv, am fost întotdeauna cel mai în vârstă, cel mai bătrân și s-a dat mai multă crezare sportivilor tineri din România, așa că eu nu am fost ajutat nici ca sportiv, iar pe urmă, ca antrenor, la fel.
Retrăiți acum, ca antrenor, aceeași problemă pe care ați avut-o ca sportiv, din alte motive… Exact. Da…
Patinajul este un sport scump. Dar este de 10 ori mai ieftin decât un sezon în tenis
Patinajul artistic, sport individual, este un sport scump. Este nevoie de sacrificii pentru a susține sezon după sezon. Banii însă nu vin deloc de la Federație. Sau de la club.
„Totul se face aici la privat. Sportivul trebuie să plătească la club o sumă de bani, în funcție de câte ore pe săptămână se antrenează. La nivelul cel mai înalt, Julia trebuie să plătească în jur de 300 de euro pe lună. De două ori pe săptămână plătești, tot privat, fizioterapia, apoi, competițiile, taxele de concurs, transportul, cazarea. Clubul plătește foarte rar, o dată pe an, dacă mergi la Campionatul Germaniei. În rest, totul e privat, la fel ca și în România. Înainte, noi primeam totul, sau aproape totul – un alt avantaj al socialismului. N-aveai voie să mergi unde voiai, dar dacă plecai undeva, ți se plătea, asta e adevărat. Până în 2009, cât concura Roxana Luca, acum 10 ani, plătea Federația”, spune Marius Negrea.
Acum, cu Julia sunt probleme, deoarece din 2013 încoace, Federația e în litigiu cu MTS. Marius Negrea oftează. „Și acum intrăm în politică… Dar cei care pierdem suntem noi, sportivii și antrenorii. MTS-ul s-a bucurat că are probleme cu o Federație, că nu mai trebuie să îi dea buget. Nu am mai avut buget din 2013.
Dacă ești patinator de performanță, îți vine să strigi: România, trezește-te! Foto: arhivă persoanală
De aceea nu a avut bani să plătească Federația, nu că nu a vrut să plătească. Nu a avut bani, pentru că au tras sforile acolo ca să fie totul rău pentru noi, împotriva noastră, să se lupte conducerea Federației. Practic, ne-au dat în cap nouă, sportivilor și antrenorilor. MTS nu a găsit o soluție – hai să îi finanțăm pe câțiva – pentru că nu suntem mulți, 2-3 la patinaj viteză, 2-3 la short-track, 2-3 la artistic. Noi suntem toți membrii cu rezultate din Federația Română de Patinaj.
Trebuia să găsești o soluție să finanțezi direct sportivii și antrenorii buni, iar pe plan internațional să îi ajuți să reprezinte țara. Lasă Federația – dacă ai probleme cu ei, să se judece, să facă ce vor. În condițiile astea, la Campionatul European, în paranteză, la țară, nu trebuia să scrie România, ci „Neg”, de la Negrea – că eu finanțez, sau „Jul” – că Julia se finanțează. Un prieten de-al nostru ne mai ajută cu niște bani, ocazional. Dar, sportivii așa simt. Normal, trebuia să te lași, pentru că în condițiile astea nu mai poți să faci. Noi facem cât ne lasă bugetul și atâta tot. Nu avem decât bucuria de a concura și de a face sport. Îți propui să te perfecționezi, să ajungi din ce în ce mai sus. Locuri mai bune, să le arăți adversarilor că ești mai bun, să aduci locuri mai bune și restul. Acum, văd că lumea, cu acest loc, devine interesată. Văd și eu un titlu, că Marius Negrea, antrenorul Juliei, nu știu ce a spus pe bancă. Da, am așteptat momentul ăla! De ani aștept momentul ăla, să spun că facem sport pe banii noștri! Am prins momentul ăsta, că după un loc 25 nu pot să spun, că nu interesează pe nimeni. Nici nu apar la televizor. Nu se uită nimeni. Acum, devine interesantă situația. De aceea am spus și o spun în continuare. Este foarte greu. Momentan, măcar am rezolvat finanțarea pentru Mondiale: COSR s-a prezentat și asigură deplasarea la Campionatul Mondial pentru care s-a calificat și Julia. COSR va plăti deplasarea pentru Campionatul Mondial. Ne va deconta cineva Campionatul European? Asta nu știu”, mai spune Marius Negrea
„În 2006, când am fost la Jocurile de la Torino, Roxana Luca a primit indemnizația olimpică din octombrie până în ianuarie. Trei-patru luni. Atât. În februarie a fost Olimpiada. Indemnizația olimpică – 460 de lei, cât a fost. Sporturile de vară trăiesc de la ediție la ediție, pe tot ciclul olimpic. Cum s-a terminat o ediție, se finanțează deja următoarea. Dar la sporturile de iarnă nu. Mai este ajutat bobul și sania, pentru că am avut tradiție. Pentru mine, rezultatul Ralucăi Strămăturaru, de la Jocurile Olimpice de la PyeongChang, e mult mai tare ca performanță sportivă pură decât o medalie de bronz. Ce a făcut fata aceea, de la sporturile de iarnă – că a luat locul opt la sanie. Pentru mine, acela e cel mai bun rezultat din ultimii zece ani” Marius Negrea
„Eu fac pregătire fizică pe uscat. Colega mea, Roxana, mai face coregrafia, iar noi suntem pe urmă plătiți din banii pe care îi are clubul, din orele pe care le facem într-o lună” Marius Negrea
6.000 – 10.000 de euro ar fi bugetul necesar unui sezon complet pentru o sportivă de nivelul Juliei Sauter – coregrafie, competiții, pregătire de iarnă – care este mai ieftină și circa două luni de pregătire de vară, care este mai scumpă – 2.000 euro. „Totalul este foarte mic, comparativ cu alte sporturi de echipă”, punctează Marius Negrea
50.000 – 60.000 de euro pe an îi este necesar unui jucător de tenis care face trecerea de la juniorat spre seniorat
Se poate vorbi și despre o problemă a sportului, a patinajului artistic în general? Reciteam povestea lui Javier Fernandes, un sportiv care tocmai s-a retras după al șaptelea titlu european consecutiv. Are medalii mondiale, medalie olimpică, dar, chiar dacă toată lumea acceptă că vine dintr-o țară fără tradiție în sporturile de iarnă, este șocant faptul că povestea lui seamănă dureros de mult cu povestea sportivilor români, despre care știm că, în general, sunt subfinanțați. Și el a avut probleme cu banii, nu a avut sprijinul Federației, a venit cu bani de-acasă, a avut noroc că a fost remarcat de Morozov și a pimit antrenamente gratuit. Este, așadar, și o problemă a sportului acesta? Da, este o problemă a sportului de a avea ochiul respectiv și de a vedea acel talent, acel sportiv. Uite, găsești un copil talentat – hai să îl ajutăm. Acela poate ajunge undeva dacă este finanțat, putem scoate noi ceva din el. Măcar pentru ce are strictă nevoie – pregătire, concursuri, tot ce mai trebuie. Sunt destule nevoi pe an.
Câte competiții ar trebui să includă sezonul unui patinator, care nu este limitat de buget? Eu spun așa: patru concursuri în toamnă, din septembrie, apoi Campionat European și Campionat Mondial, plus două concursuri intermediare, între European și Mondial. Cred că opt concursuri pe an este ideal. Patinatorii de top fac chiar mai puține. Dar acele concursuri în plus sunt necesare pentru a acumula puncte în clasamentul mondial, care contează apoi pentru tragerea la sorți la competițiile majore. Ai clasament mai bun, patinezi mai târziu. Cu cât patinezi mai târziu, subiectiv, arbitrii dau note mai mari la artistic. Pentru asta e lupta de a merge la competiții. Noi asta nu prea am avut anii trecuți. Am mers pe banii noștri unde am putut – la Budapesta, la Zagreb, la competițiile dimprejur. Am venit de fiecare dată la Crystal Skate în ultimii 3-4 ani și la turneele din calendarul ISU care sunt foarte aproape de Germania.
Julia Sauter nu va întoarce armele împotriva României, dar așteaptă un pic de sprijin. Foto: arhivă personală
Puzzle-ul locul 14 de la Campionatul European de la Minsk. Marius Negrea dezvăluie piesele care s-au potrivit perfect pentru Julia Sauter
„La programul liber, la intrarea pe gheață i-am spus Juliei – it’s show time. Acum, dă-ți drumul și îți faci treaba, că obiectivul principal era intrarea în primii 24„, mărturisește Marius Negrea. Puzzle-ul începe cu „o concentrare bună, liniștea de a evolua pe program, corectitudinea nemțească la executarea elementelor – care nu a dat nicio șansă arbitrilor să scadă la ceva. Din contră, Julia a primit bonificații și multe plusuri, bonificații la partea artistică, pentru că îi place să danseze. Evoluând corect la tehnic, a putut să își dea drumul și la partea artistică – ceea ce place și publicului și arbitrilor, care erau din țările adversarelor Juliei.”
Alegerea muzicii a jucat un rol foarte important, chiar dacă la programul liber a fost, practic, aceeași muzică ca și în sezonul trecut. „Partea aceea ritmată, foarte bună, trage la public. Publicul a fost foarte, foarte bun cu toți sportivii, a aplaudat fiecare reușită, nu a contat din ce țară ești. Pentru Julia a fost prima dată în viață când a patinat cu peste 12.000 de spectatori. A tras-o, a avut un pic de emoții la început, un pic de teamă, și-a spus că trebuie să scape de început, dar pe parcurs, pe final, acele aplauze ritmice au ajutat-o, pentru că era ‘moartă’, era obosită și a tras de ea cât a putut și a făcut un pic și show.”
„Trebuia să avem un program scurt curat. Știam că orice mică greșeală ne dă afară. Greșeală la tehnic ne dă în cap și la artistic, pentru că arbitrii sunt foarte subiectivi, iar noi nu avem arbitru în brigadă. Julia a scos cel mai mare punctaj pe care îl obținuse vreodată plus vreo 2 puncte peste. A avut 24 puncte, față de 21-22 cât avea la alte concursuri din sezon. Julia nu este o specialistă a programului scurt, la toate competițiile a avut câte o mică greșeală. La startul întrecerii, aveam un țel: să își îndeplinească la tehnic baremul de 29 de puncte de a merge la Mondiale. La programul liber avea baremul de tehnic făcut. Anul acesta au ridicat baremul la scurt cu două puncte – era 27, iar Julia își făcuse acest barem, dar l-au ridicat cu două puncte și a avut stresul acesta la Minsk.
Mersese la trei concursuri, la Crystal Skate, la Innsbruck și la Varșovia, unde a fost la limită – 27 și ceva, 28 și ceva, tot timpul cu câte o greșeală sau două ezitări. La Varșovia a ratat complet programul scurt. I-am spus – mergi o dată corect, curat, ți-ai făcut cele 29 de puncte și ești sută la sută și în finală„, spune Marius Negrea.
Franc, antrenorul adaugă și elementul „context” în puzzle. „Acum să spunem și de partea a doua: Julia a patinat bine, dar noi știm unde ne este locul – și celelalte adversare au greșit. Trebuie să o spun, a fost puțină șansă – o șansă pe care, poate, în anii trecuți nu am avut-o. Acum am văzut adversare mai puternice care au terminat în urma ei – cum ar fi gemanca Nicole Shott și suedeza care sare combinații de triple, a fost anul trecut locul șase la scurt, dar acum a venit în urma Juliei. Doar cu evoluția ei, poate o vedeam undeva, locul 18-20. Dacă concursul era peste două zile și adversarele, toate, mergeau și ele curat, ca și Julia, probabil primeau ele note mai mari. Dar, greșeala adversarului este și șansa noastră, așa e în sport, în general.”
„Ce lipsește din puzzle-ul nostru este finanțarea pregătirii și a competițiilor din partea cuiva din România. Până acum, doar clubul CSU Brașov ne-a decontat câteva competiții, dar au rămas și ei în urmă. Abia au început câteva deconturi din 2017. Măcar puțin, ceilalți...”, încheie Marius Negrea.
„La Mondiale va fi foarte, foarte greu, pentru că vin 3 americance, 2 sportive din Canada, 3 din Japonia, 2 din Coreea, 1 din China și paharul s-a umplut. Sunt sportive de foarte mare valoare. Eu văd apoi un viitor Campionat European, la anul, de 10 ori mai greu, pentru că vin sportive foarte tinere, pe care nu le poți întrece. Polonia va intra în Top 10 anul viitor cu o rusoaică ce nu a avut drept de participare anul ăsta. Georgia la fel. Chiar și după acest loc 14, mi-a mai spus cineva – ‘ce mi-e 14, ce mi-e 17? Cine își mai aduce aminte peste 20 de ani cine e pe 14 sau pe 17?’ Dar, pentru noi, în România, unde sportul e mai vitregit, e o performanță bunicică, nu supraestimez. Astăzi ești aici, mâine poți face o greșeală la Campionatul Mondial și ești locul 35. Imediat, toată lumea va spune, știm și noi, de aceea sunt de multe ori sceptic. Ajungem la titluri de tipul ‘performanță catastrofală’, ‘ce trebuie finanțare la acest sport și ce caută fata asta acolo?’ Știu titlurile, deja, dar noi ne vedem de treabă” Marius Negrea
Julia Sauter, alături de antrenorul Marius Negrea, la finalul programului liber de la Campionatul European de la Minska. Foto: arhivă personală
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER