EXCLUSIV | Mesaj pentru noul comandant al CSA Steaua: „La sport nu se folosesc cartușe, ci strategii!”

Redactor:
Marius Hutu
EXCLUSIV | Mesaj pentru noul comandant al CSA Steaua: „La sport nu se folosesc cartușe, ci strategii!
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSA Steaua are de la începutul acestei săptămâni un nou comandant, în persoana lui Pompiliu Bixi Mocanu, un ofițer de carieră, care în trecut a avut mai multe misiuni militare în Afganistan și Angola.

Noul șef al Stelei nu este cunoscut publicului larg, nici măcar sportivilor din cadrul clubului. După instalarea lui Pompiliu Bixi Mocanu, Gheorghe Goran, fost angajat al CSA Steaua timp de 34 de ani, i-a transmis un mesaj noului conducător: „Îi urez mult succes noului comandant al clubului Steaua, dar îi spun că obținerea marilor rezultate sportive seamnă cu un un > unde nu se folosesc cartușe, ci numai strategii”.

Ca handbalist, Gheorghe Goran a câștigat tot ce se putea la Steaua, Cupa Campionilor Europeni în 1968 și titlul de campion mondial cu România în 1970. Ulterior, el a făcut parte din Consiliul de conducere al clubului, fiind responsabil de funcționarea a cinci secții, handbal, tenis, atletism, tir și gimnastică.

Pompiliu Bixi Mocanu l-a înlocuit în funcție pe Cristian Petrea, fără ca MApN să ofere explicații până în acest moment. Singura motivație a fost că ex-comandantul Petrea a fost eliberat la cerere, fiind numit într-o funcție în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Cine crede în acest scenariu?

Colonelul Bixi-Pompiliu Mocanu a fost detașat și împuternicit pe o perioadă de 6 luni. El este angajat al MApN din anul 1985, fiind absolvent al Academiei de Înalte Studii Militare din București, în anul 2002, ca șef de promoție. Printre funcțiile îndeplinite de-a lungul carierei, colonelul Bixi-Pompiliu Mocanu a comandat Baza Sprijin Logistic „Muntenia” și Școala de Aplicație pentru Logistică „Gl. Constantin Zaharia”.  Este veteran al teatrelor de de operații, cu cinci misiuni executate în Afganistan și două în Angola. De la data de 1 decembrie 2017, colonelul Mocanu a îndeplinit funcția de șef de stat major al Comandamentului Logistic Întrunit.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen