Eduard Novak, noul ministru al Tineretului și Sportului, promite: „Va fi anul reconstruirii și al curajului”

Eduard Novak, noul ministru al Tineretului și Sportului, promite: „Va fi anul reconstruirii și al curajului”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eduard Novak (44 de ani), campion paralimpic la ciclism, a devenit miercuri noul ministru al Tineretului și Sportului.

La scurt timp după ce a primit aviz pentru noua sa funcție, Eduard Novak a anunțat pe rețelele sociale care sunt obiectivele sale în anul 2021, ca ministru al Tineretului și Sportului.

Acesta promite să ridice nivelul sportului românesc și să reconstruiască acolo unde este nevoie.

Eduard Novak este noul ministru al Tineretului și Sportului

„Emoţii uriaşe astăzi la votul de învestitură. Sunt onorat pentru încrederea acordată! Noua titulatură, cea de ministru al Sportului deschide un nou drum, iar provocările sunt combustibil pentru mine. Anul 2021 va fi anul reconstruirii, al curajului. Vom reclădi acolo unde este nevoie, pentru a reveni cu toţii la ceea ce iubim.

Disciplina oferită de ciclism şi patinaj mă ajută enorm în acest moment. Voi lupta, alături de echipa mea, pentru viitorul sportului românesc”, a scris Eduard Novak, pe pagina sa de Facebook.

Emoţii uriaşe astăzi la votul de învestitură. Sunt onorat pentru încrederea acordată! Noua titulatură, cea de ministru…

Publicată de Eduard Novak pe Miercuri, 23 decembrie 2020

Cine este Eduard Novak

Născut pe 28 iulie 1976, la Miercurea Ciuc, Eduard Novak este singurul campion paralimpic din România, la Jocurile de la Londra din anul 2012.

Acesta a practicat patinajul viteză, iar în anul 1996 a suferit un accident de mașină în urma căruia a trebuit să îi fie amputat piciorul drept.

Nu s-a dat bătut și s-a apucat de paraciclism, devenind campion mondial în Canada, în 2013, în proba de contratimp şi în proba de fond, campion mondial pe velodrom la Los Angeles în 2012, campion Mondial la cursa de contratimp şi vicecampion mondial la proba de font la Roskilde în 2011 şi campion Mondial la proba de şosea şi vicecampion la proba de contratimp în Italia în anul 2009.

La începutul acestui an, Eduard Novak a câștigat trei medalii la Campionatele Mondiale de paraciclism pe velodrom de la Milton, Canada: două de bronz și una de argint.

Mai mult decât atât, acesta vrea să participe și la Jocurile de la Tokyo, de anul viitor, chiar dacă a devenit ministrul Tineretului și Sportului.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele