Sportiva română Amalia Lică a obţinut medalia de bronz la panglică, acum două săptămâni, la Cupa Europeană de gimnastică ritmică de la Baku.
După câteva momente de pauză s-a aflat în studioul ProSport, unde a explicat cum arată o zi din viața ei. Iar de curând a ajuns în studiul ProSport.
Amalia Lică (16 ani) a participat la emisiunea „Drumul spre performanță”, producție dedicată tinerilor sportivi din România.
Alături de Amalia Lică în studio a fost prezentă și antrenoarea Adriana Mitroi.
„Dacă merg la liceu de dimineață, mă trezesc pe la 7 și 20. De-abia mă trezesc cu alarmă, recunosc. În general, sunt suficient de obosită și nu reușesc să mă trezesc singură.
Mă dau jos din pat, mă duc la baie… Nu prea mănânc dimineață. Nu îmi place să mănânc. Nu mă simt bine când mănânc dimineață. Parcă mi se face rău. Plec la fără un sfert. Cam așa la 8 fără un sfert.
Stau la liceu până la ora 12. De la ora 12 până la 1 fac drumul până la sală. Păi merg cu autobuzul 335. Da, vreo 40 de minute, cam așa tot. Uneori e aglomerat.
Mi se mai întâmplă să întârzii și la sală vreo 10 minute, cam așa. Păi de obicei îmi iau la liceu la mine mâncare și mănânc în pauză. Cam înainte să plec de la liceu. Și ca să nu fiu cu burta plină la antrenament.
Antrenamentul începe de la 1 până la 6. S-a făcut ora 6. Da, s-a făcut ora 6, plec acasă. Mai mănânc o dată acasă când ajung. Apoi dacă am teme sau ceva pentru a doua zi, îmi fac temele și învăț. Apoi mă culc cât de vreme se poate.
Încerc să mă culc până în 10 jumătate, adică la 10 să fiu în pat. Deci dorm de la 10 până la 7, 9 ore e suficient pentru o sportivă. Deci ăsta este programul. Duminica liber.
Păi, cum am spus, câteodată mai ies să mă plimb afară. Mă duc cu prietenii prin parc, pe la mall. Poate mâ uit la un televizor, la un film. Mai fac și niște teme dacă e nevoie să mai învăț la niște materii.
Așa, în general, mă uit cam la toate la TV. Dar mai ales dacă apar pe televizor. Adică mă uit la televizor dacă sunt pe un canal de sport, da, recunosc”, a declarat Amalia Lică pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER