Doi români, pe acoperișul lumii. Anzii Cordilieri au fost cuceriți de Vlad Căpușan și Zsolt Torok. „Vârful Cerro Torre era considerat imposibil în urmă cu 40 de ani!”

Doi români, pe acoperișul lumii. Anzii Cordilieri au fost cuceriți de Vlad Căpușan și Zsolt Torok.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Echipa românească formată din Vlad Căpușan (28 de ani) și Zsolt Torok (45 de ani) a reușit să cucerească faimosul vârf patagonian Cerro Torre, în premieră românească, se arată într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX.

Vlad și Zsolt au parcurs peste 85 de kilometri și peste 3.200 de metri, în cele șapte zile petrecute pe munte. Echipa românească a urcat în deschiderea traseului împreună cu o echipă din Statele Unite, iar celelalte grupuri au urcat pe traseul croit de români și americani.

„După o ascensiune de peste șapte zile, am reușit să urcăm vârful Cerro Torre, considerat imposibil în urmă cu 40 de ani de exploratorii acelor vremuri. Prin determinare, muncă în echipă și efort continuu, am reușit să punem tricolorul, pentru prima data, pe acest gigant de granit!”, au declarat cei doi sportivi români.

Secțiunile cele mai dificile, Elmo, Head Wall și vestita ultimă lungime surplombată, au fost trecute pe rând, în special ultima lungime cu o luptă grea de peste opt ore. Românii au dormit o noapte sub vârf pentru a putea continua ascensiunea. Condițiile din traseu au fost neașteptat de dificile, iar temperaturile foarte scăzute.

Cerro Torre, aflat în sudul Argentinei, în Anzii Cordilieri, cu o înălțime de 3.106 metri, este considerat unul dintre cele mai inaccesibile obiective în alpinism, din cauza verticalității și specificului ascensiunii.

Accesul și retragerea sunt dificile din cauza zonei inaccesibile. Vânturile care ajung să bată cu peste 140 km pe oră rareori permit ascensiunea, iar, dincolo de dificultățile complexe ale traseului, se întâmplă ca ultimii 40 de metri să nu poată fi urcați din cauza surplombei de gheață.

Ascensiunea vârfului Cerro Torre a fost reușită prima oară în 1974, la mult timp după marile explorări și cuceriri himalayene.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen