Acasa » Alte Sporturi » Doi români au condus o competiție importantă din luptele mondiale. „A fost o premieră”. EXCLUSIV

Doi români au condus o competiție importantă din luptele mondiale. „A fost o premieră”. EXCLUSIV

Doi români au condus o competiție importantă din luptele mondiale. „A fost o premieră”. EXCLUSIV

În conducerea Uniunii Mondiale de Lupte se află nu unul, ci doi români. Ambii dețin funcții importante. De vicepreședinte.

Este vorba despre Răzvan Pîrcălabu, care este şi președinte al Federației Române de Lupte, şi Rodica Maria Iaksi care lucrează şi pentru federația turcă.

Luptele mondiale, cu doi români în organizare! „A fost o premieră”

Întrecerea pe care cei doi au condus-o a fost Campionatul Mondial Under 20, organizat în Bulgaria, la Samokov.

„Mă cunosc de multă vreme cu doamna Iaksi. Avem o colaborare excelentă. Da, cred că a fost o premieră şi pentru lumea luptelor mondiale ca doi români să se ocupe de organizarea unei astfel de competiții.

Eu cred că din punct organizatoric lucrurile au decurs excelent”, a precizat Răzvan Pîrcălabu. Doar că la aceste Mondiale, pentru sportivii români, lucrurile nu au decurs foarte bine.

„Mai avem multe lucruri de pus la punct pentru a putea spera la rezultate de top. Ne preocupă foarte mult această generație pentru că ei reprezintă viitorul” , a adăugat Pîrcălabu.

Rămâne în topul preferințelor pentru preluarea funcției de comandant al CSA Steaua

Pîrcălabu a demonstrat nu doar în România ci şi la nivel internațional că este un om puternic. Este şi motivul pentru care rămâne în topul preferințelor celor de la Steaua pentru preluarea funcției de comandant al clubului.

„Pentru club ar fi un mare câștig. Dacă ar veni Răzvan Pîrcălabu am începe să avem şi noi o concurență reală cu cei de la Dinamo şi să nu mai luăm de fiecare dată poziția de ghiocel în fața lor”, a declarat o sursă din cadrul CSA Steaua.

Vin Mondialele de seniori

Peste puțin timp, orașul croat Zagreb va găzdui Campionatele Mondiale de seniori. „Este o competiție unde ne-am propus să cucerim una sau două medalii. Avem fete valoroase care se pot lupta pentru o medalie”, a mai spus Pîrcălabu.

România a încheiat Campionatele Europene de lupte de la Bratislava (Slovacia), în aprilie 2025, cu trei medalii, două de argint și una de bronz. Medaliile de argint au fost cucerite de Andreea Beatrice Ana (cat. 53 kg) și de Kateryna Zelenykh (cat. 68 kg), iar bronzul de Alexandra Anghel (cat. 72 kg).