Donald Trump a luat decizia. Face asta pentru prima dată de când a atacat Iranul

Donald Trump a luat decizia. Face asta pentru prima dată de când a atacat Iranul
Sursa Foto: PROFIMEDIA, 10.04.2026

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a luat o hotărâre majoră, pe fondul războiului cu Iran. Concret, liderul de la Casa Albă va participa la primul eveniment sportiv de la izbucnirea conflictului armat.

În cursul serii de sâmbătă, Trump va fi prezent la gala UFC de la Miami. Dana White, CEO-ul UFC, este cel care a transmis că șeful statului își va face apariția în Florida. Omul de afaceri a făcut dezvăluirea în timpul unei discuții avute cu streamerul Adin Ross, potrivit presei din străinătate.

Donald Trump, prezent la evenimentul UFC pus în scenă la Miami

Jurnaliștii de la Daily Mail au pus pe tapet cuvintele lui Dana White: „Da, mă bucur să fiu din nou în Miami… Îl avem și pe marele Donald Trump sâmbătă”.

După cum am menționat, acest eveniment sportiv va fi primul la care Trump va asista după declanșarea conflictului armat cu Iran, moment consemnat la finalul lunii februarie.

De asemenea, Dana White a conturat o imagine a celor planificate pentru UFC Freedom 250. Evenimentul se va desfășura la Casa Albă, în data de 14 iunie 2026.

Fotbalul american nu este pe placul lui Trump, chiar dacă acesta „putea face orice își dorea”, deoarece „era talentat”

În ultima vreme, presa din SUA a observat că Donald Trump încearcă să întărească legătura existentă între administrația sa și sport.

Un detaliu interesant? În perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din Statele Unite, Trump a apărut într-un episod al podcastului găzduit de către Will Compton și Taylor Lewan, ex-jucători în NFL (National Football League).

Cu respectiva ocazie, Trump a devoalat că nu-i place să practice fotbalul american, întrucât acest sport este destul de dur din punct de vedere fizic. Mai mult, președintele a explicat că în liceu a jucat doar „la un nivel foarte scăzut”.

Chiar și așa, foștii colegi de clasă ai lui Donald Trump au susținut opusul. De exemplu, Ted Levine, unul dintre ei, a spus: „A fost pur și simplu cel mai bun, un atlet bun, un atlet grozav”.

Yahoo! Sports a mai expus un fragment din declarație: „Probabil că ar fi putut juca baseball la nivel înalt ca pitcher. Cred că arunca cu 130 de kilometri la oră. Eu eram catcherul (n.r. – cel care prinde mingea). Aveam mâna neagră și albastră în fiecare zi. Putea juca fotbal (n.r. – Trump)? Putea face orice își dorea. Era talentat, atât fizic, cât și mental”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro