Cătălina Ponor a distribuit o imagine alături de Daniela Silivaș, căreia i-a urat „La mulți ani” cu ocazia împlinirii vârstei de 54 de ani.
Două legende ale gimnasticii românești sunt surprinse în aceeași imagine. Daniela Silivaș a împlinit 54 de ani, iar legendara gimnastă nu a fost uitată de alte sportive de renume. Cătălina Ponor a postat o imagine și un mesaj pentru singura gimnastă română care a obținut medalii olimpice la toate probele, atât aparate, cât și la individual compus și pe echipe.
Pe 9 iunie 1972 s-a născut una dintre cele mai bune gimnaste din România. Daniela Silivaș a scris istorie în sportul în care Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect. Una dintre cele mai emblematice gimnaste sărbătorește astăzi împlinirea a 54 de ani.
Cătălina Ponor are o relație specială cu Daniela Silivaș și a ținut să împărtășească și cu fanii săi o imagine în care ambele sunt fericite și se bucură de revedere. La fel ca Nadia Comăneci, Daniela Silivaș locuiește în America, acolo unde s-a stabilit încă din 1991. Ea se ocupă de pregătirea sportivilor din statul Georgia, la Hammond Park Gymnastics.
A avut o carieră spectaculoasă, fiind una dintre sportivele care au dominat acest sport la nivel mondial în perioada sa. A cucerit peste 26 de medalii în marile competiții internaționale. Deține un record absolut, greu de egalat: 24 de note de 10 perfecte.
Jocurile Olimpice de la Seul din 1988 au marcat-o pe fosta gimnastă, dar acolo a avut și cele mai notabile performanțe. A obținut 7 note de 10 perfect și a cucerit de trei ori aurul, de două ori argintul, dar și bronzul. A fost dezamăgită de faptul că a ratat aurul olimpic la individual compus, dar a trecut peste și nu se mai gândește la acel eșec.
„(A fost un moment când nu v-ați putut potoli plânsul?) Da, bineînțeles la Jocurile Olimpice. Încerc să nu spun când am pierdut aurul olimpic, ci când am câștigat argintul. După 30 și ceva de ani am realizat că e foarte important acel argint.
Dacă mă gândesc că am pierdut aurul, încep să mă gândesc că nu am fost o gimnastă bună. Atunci, pe moment, am început să plâng, colegele plângeau, antrenorii plângeau. A trebuit să trec peste eșecul de a nu a câștiga aurul și să mă gândesc că am alte șanse pe aparate”, a mărturisit Daniela Silivaș în podcastul Altceva al lui Adrian Artene.