Acasa » Alte Sporturi » Culoar spre podium pentru Potec

Culoar spre podium pentru Potec

România își joacă astăzi, la Europenele de la Budapesta, singura șansă de medalie. Ca întotdeauna în ultimii ani, toate speranțele se leagă de Camelia Potec, care va încerca să urce pe podiumul continental al probei de 1.500 m liber (ora 18:02 / Eurosport), unde este cotată printre favorite. La o zi după ce a terminat pe locul cinci la 800 m liber, Camelia Potec a privit înainte spre proba preferată, 1.500 m. A parcurs, fără a forța, cele 30 de bazine în 16:21,73, terminând a doua în serie, și și-a asigurat prezența în ultimul act, cu al cincilea rezultat per total. O finală care pune însă dublă presiune pe brăileancă: șanse reale de medalie, dar și confirmarea „bronzului" cucerit anul trecut la Mondialele de la Roma. „Va fi foarte greu, dar îmi doresc o medalie și voi trage tare pentru asta. Va depinde mult de ziua pe care o voi prinde și de cum mă voi simți", ne-a declarat Cami. La 28 de ani, Camelia Potec va fi a doua ca vârstă în proba de azi, „veterana" finalei fiind grecoaica Marianna Lymperta, de 31 de ani Agache confirmă performanța de la Canet Dragoș Agache se află astăzi în fața celei mai importante performanțe, finala europeană la 50m bras. Elevul Ginei Handrea a demonstrat că rezultatul din urmă cu două luni, de la etapa de Mare Nostrum de la Canet, când l-a învins pe recordmenul mondial al probei, nu a fost o întâmplare. Astfel, după ce a trecut de serii, Agache a reușit al optulea timp per total, 27.64 în semifinale, ceea ce i-a adus, la limită, un loc în fi
14 aug. 2010, 08:53, Alte Sporturi
Culoar spre podium pentru Potec

România își joacă astăzi, la Europenele de la Budapesta, singura
șansă de medalie.

Ca întotdeauna în ultimii ani, toate speranțele se leagă de
Camelia Potec, care va încerca să urce pe podiumul continental al
probei de 1.500 m liber (ora 18:02 / Eurosport), unde este cotată
printre favorite. La o zi după ce a terminat pe locul cinci la 800
m liber, Camelia Potec a privit înainte spre proba preferată, 1.500
m. A parcurs, fără a forța, cele 30 de bazine în 16:21,73,
terminând a doua în serie, și și-a asigurat prezența în ultimul
act, cu al cincilea rezultat per total. O finală care pune însă
dublă presiune pe brăileancă: șanse reale de medalie, dar și
confirmarea „bronzului” cucerit anul trecut la Mondialele de la
Roma. „Va fi foarte greu, dar îmi doresc o medalie și voi trage
tare pentru asta. Va depinde mult de ziua pe care o voi prinde și
de cum mă voi simți”, ne-a declarat Cami.

La 28 de ani, Camelia Potec va fi a doua ca vârstă în
proba de azi, „veterana” finalei fiind grecoaica Marianna Lymperta,
de 31 de ani

Agache
confirmă performanța de la Canet

Dragoș Agache se află astăzi în fața celei mai importante
performanțe, finala europeană la 50m bras. Elevul Ginei Handrea a
demonstrat că rezultatul din urmă cu două luni, de la etapa de Mare
Nostrum de la Canet, când l-a învins pe recordmenul mondial al
probei, nu a fost o întâmplare. Astfel, după ce a trecut de serii,
Agache a reușit al optulea timp per total, 27.64 în semifinale,
ceea ce i-a adus, la limită, un loc în finala probei preferate.