Acasa » Alte Sporturi » CSM București negociază prelungirea contractului cu Cristina Neagu. Cât va câștiga cea mai bună handbalistă din lume

CSM București negociază prelungirea contractului cu Cristina Neagu. Cât va câștiga cea mai bună handbalistă din lume

Cosmin Olteanu
CSM București negociază prelungirea contractului cu Cristina Neagu. Cât va câștiga cea mai bună handbalistă din lume

Cristina Neagu este pe cale să semneze un nou contract cu CSM București. Tot ce mai trebuie pus la punct este salariul pe care handbalista îl va câștiga la formația din capitală.

Cristina Neagu vrea să aibă același salariu ca și până acum

Contractul jucătoarei, în vârstă de 31 de ani, urmează să expire în vară, iar oficialii celor de la CSM București negociază semnarea unei noi înțelegeri. Șefii „tigroaicelor” încearcă să-i propună un salariu de 14-15.000 de euro pe lună, notează Fanatik. Însă, handbalista nu este de acord cu suma pe care ar urma să o primească, dorința acesteia fiind să câștige același salariu ca și până acum, mai exact, 17.500 de euro lunar.

Având în vedere diferența mică dintre ofertă și cererea jucătoarei, este foarte probabil ca oficialii echipei bucureștene să accepte dorința sportivei. Cristina Neagu este, în acest moment, cea mai bine plătită jucătoare de la CSM București.

Podiumul celor mai bine plătite jucătoare este completat de Nora Mork și Andrea Lekic

După Cristina Neagu, următoarea cea mai bine remunerată jucătoare de la CSM este norvegianca Nora Mork, cu 14.200 de euro, respectiv Andrea Lekic, cu 11.300 de euro lunar.

Adrian Vasile, antrenorul echipei, a declarat că formația bucureșteană va încerca să-și păstreze jucătoarele de valoare, pentru a crea o continuitate echipei. Recent, Andrea Lekic a primit o ofertă de la Buducnost, însă cei de la CSM au făcut, rapid, o contraofertă.

“Trebuie să fim conştienţi că în momentul în care ai atâtea jucătoare de valoare în lot există şi oferte de la alte echipe. Însă, nu pot să ştiu ce se va întâmpla în vară, pot doar să vă spun că şi CSM Bucureşti e pregătită să îşi păstreze jucătoarele de valoare.

 

Ceea ce apreciez foarte mult sunt eforturile întregii echipe de a avea o continuitate şi aici un mare merit îl are Vlad Enăchescu. Mă bucur că sunt multe jucătoare care vor continua cu noi şi cel mai important este ca CSM Bucureşti să aibă continuitate şi să îşi păstreze cele mai bune jucătoare.”, a spus Vasile pentru Fanatik.

 

Parteneri
SURPRIZĂ URIAȘĂ! Trump nu va fi prezent la primul meci al SUA la Cupa Mondială
Mediafax
După Simona Halep și 'Regele mezelurilor', alte 4 vedete românești au fost surprinse la Mykonos
Cancan.ro
Decizia controversată care a stârnit furie într-o stațiune celebră din Italia: „Cine n-are copii sau peste 65 de ani, stă la soare”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată și unde trăiește Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea, la 10 ani de la divorț! Operațiile estetice au schimbat-o radical. S-a căsătorit și duce o viață de lux
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Măi Bulă, soțul meu se întoarce într–o oră!
Râzi cu lacrimi
Care este cea mai veche limbă încă vorbită în zilele noastre?
Descopera.ro
Simona Halep și ,,Regele mezelurilor'', escapadă romantică la Mykonos. Fosta campioană și milionarul nu se mai ascund! Nu le stă rău deloc!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Erdogan, apel disperat către Nicușor Dan: „Trebuie neapărat să facem asta!”
Promotor.ro