Acasa » Alte Sporturi » Cristi Ciocoiu, Marius Urzică și Sorin Bontea, investiții uriașe în noul sport al bogaților. Tot ce trebuie să știi despre disciplina unde România e campioană mondială: „138 miliarde de dolari”. EXCLUSIV

Cristi Ciocoiu, Marius Urzică și Sorin Bontea, investiții uriașe în noul sport al bogaților. Tot ce trebuie să știi despre disciplina unde România e campioană mondială: „138 miliarde de dolari”. EXCLUSIV

Cristi Ciocoiu, Marius Urzică și Sorin Bontea, investiții uriașe în noul sport al bogaților. Tot ce trebuie să știi despre disciplina unde România e campioană mondială: „138 miliarde de dolari”. EXCLUSIV
Fotomontaj ProSport

Cristi Ciocoiu, Marius Urzică, Sorin Bontea, dar și alte personalități din România au început să investească sute de mii de euro în spinning, noul sport al milionarilor.

România a ieșit săptămâna trecută campioană și vicecampioană mondială la spinning, la divizia din barcă. Echipa formată din Cristi Rizea și Bogdan Dirinea a terminat pe locul 1, iar cuplul format din Vasile Jarda și Pavel Calancea a adus din Estonia medalia de argint.

Cristi Ciocoiu, Marius Urzică și Sorin Bontea, investiții uriașe în noul sport al bogaților. Tot ce trebuie să știi despre disciplina unde România e campioană mondială

ProSport a stat de vorbă cu președintele Ligii Române de Spinning, Bogdan Herac, pentru a afla mai multe detalii despre noul sport care a acaparat țara noastră, în special vedetele, care sunt dispuse să investească bani grei în bărci și ustensile de pescuit.

Liga Română de Spinning este o asociație afiliată Agenției de Vânătoare și Pescuit Sportiv din România (AGVPS) care este mandatată pentru a gestiona competițiile de pescuit la pești răpitori în țara noastră. Liga Română organizează mai multe concursuri de pescuit, pe care noi le numim divizii: pescuit din barcă, pescuit din caiac, pescuit de pe mal la păstrăv, unde am obținut un loc 4 mondial anii trecuți, street fishing, e un fel de pescuit de pe mal pe râurile care străbat orașele și trout area, care este un tip de pescuit în păstrăvării.

Pescuitul de competiție este tipul de pescuit în care prindem peștele, îl fotografiem sănătos și îi dăm drumul. Se țin cât mai puțin timp pe barcă sau pe mal”, a explicat Bogdan Herac conceptul de spinning în România.

Președintele Ligii Române de Spinning a vorbit și despre bugetele celor două echipe ale României care au mers la Campionatul Mondial de Spinning din Estonia.

În Estonia s-a desfășurat Campionatul Mondial. Au fost 13 națiuni. Concursul s-a desfășurat pe perioada a 3 zile. În toate cele 3 zile România a fost pe locul 1. Am avut acolo și echipa de rezervă. Din cauza bugetului redus echipa de rezervă a avut și alte atribuții. Una dintre persoane a fost team-manager, iar cealaltă a fost căpitan. România este campioană mondială la pescuitul din barcă, la individual. Cum ne place nouă să spunem am luat tot.

Costurile depind de divizia unde pescuiești, la barcă sunt mai mari. Ca să poți duce un an calendaristic până la final, ai nevoie de un buget, lăsând la o parte loturile naționale. Eu sunt venit la Ligă de 8 luni. Mi-am făcut un buget pentru anul ăsta, dar și pentru anul viitor, însă va trebui aprobat în Adunarea Generală, Liga Română e formată din 23 de cluburi. Acești băieți n-au avut un buget foarte consistent din partea Ligii Române de Spinning, au plecat pe cheltuiala lor. LRS a plătit taxele la Federația Internațională de Pescuit Sportiv, undeva la 1700 de euro pentru fiecare echipă. Au fost niște oameni inimoși din interiorul Ligii care i-au susținut. Dar ai nevoie de un buget între 20.000 – 40.000 de euro de echipă. Până în Estonia au fost 6.000 de km dus-întors. Vreau neapărat să precizez asta. Este meritul 100% al lor, eu nu am avut nicio contribuție anul acesta. Ei au câștigat în 2024 campionatul și au participat anul acesta la Mondial. În bugetul de mai sus intră ori închiriat bărci, ori transportul bărcii, cazare, masă, antrenamente, fără antrenamente nu ai ce să cauți. Băieții trebuie să stea acolo minimum 10-12 zile înainte de concurs. Băieții ăștia 4 care au câștigat stau foarte multe ore pe apă. Zona unde au pescuit în Estonia este de 15 ori mai mare decât lacul Bicaz. În buget intră și miile de litri de benzină, pentru că bărcile consumă foarte mult”, a mai spus Bogdan Herac.

Deși au fost cei mai buni din lume, românii nu s-au ales cu nicio sumă de bani în urma medaliei de aur câștigată la Campionatul Mondial. Bogdan Herac detaliază: De acolo vii acasă cu faimă, cu niște medalii de aur. Acum avem ultima etapă la Aquamania și îi vom premia pe băieți. Este ultima etapă a diviziei barcă și vom premia campionii naționali și mondiali. Organizatorul Mondialului nu a dat niciun ban sportivilor. Contează că vii acasă cu trofeul, medalia și ți se cântă imnul, e foarte important”.

Cristi Ciocoiu, Marius Urzică, Sorin Bontea și Cătălin Chirilă participă la concursurile de spinning din România!

În continuare, Bogdan Herac a vorbit despre personalitățile care investesc sume imense de bani pentru a participa la concursurile de spinning din România.

Persoane publice care participă sunt Marius Urzică, el vine cu băiatul lui în mod constant. Este și chef Sorin Bontea, care și-a cumpărat acum și caiac. Vine și la concursurile de barcă, dar și la cele de caiac. Îl avem pe Cătălin Chirilă, multiplu campion olimpic la caiac, dar el vine la barcă. Dacă ar veni la caiac nu l-am primi, că ar câștiga tot.

Totodată, este și Cristi Ciocoiu. El nu prea are timp, că acum echipa lui a ajuns în Liga 2. E implicat la Bacău. A venit la ultimul concurs, încearcă să ajungă și acum la Aquamania. Sunt două tipuri de pescari: cei care vin să se relaxeze și cei care încearcă să ajungă în lotul național. El vine să se relaxeze. Îi place foarte mult. El are o barcă asemănătoare cu barca mea, o barcă frumoasă (n.r. care ajunge la puțin peste 100.000 de euro cu tot cu tehnologia din ea). Ciocoiu face foarte bine, se relaxează, pescuiește. Ne simțim foarte bine împreună, e un tip de viață. Am o relație bună cu el, ne mai dăm locuri de pescuit. Ne mai dă niște puncte, după ce prind eu, îi dau lui și invers. Și Mihai Bobonete mai vine la etapele de spinning, a fost și anul ăsta la o etapă.

Bontea e cel mai competitiv. E foarte activ. De exemplu, la caiac a câștigat și locul 5. La barcă nu prea se descurcă cu șalăul, acolo are o problemă, dar nu reușim să-l ajutăm. Are mână în bucătărie, dar nu la șalău. La șalău e foarte important cum te pui pe apă. Dedesubt sunt niște structuri. Trebuie să știi să te pui. E cel mai tehnic pescuit. Un fel de Brazilia pe vremuri în fotbal.

Bogdan Herac, președintele Ligii Române de Spinning

SUA conduc topul în spinning, dar în pescuitul la bass!

Statele Unite ale Americii sunt numărul 1 în spinning, dar în pescuitul la bass, un pește răpitor care nu se găsește în apele din România decât în câteva lacuri private. În America, în urmă cu 3 ani, sumele care s-au învârtit în pescuitul la bass au fost de 138 de miliarde de dolari.

În America, sumele atrase din pescuitul la bass în 2022 au fost de 138 de miliarde de dolari. Ca să pescuiești la bass ai nevoie de tehnologie, echipament, mașini care să tragi bărcile, bărci. Noi nu vom ajunge niciodată la aceste sume. Oamenii ăia de acolo din asta trăiesc, sunt pescari profesioniști. Asta e suma pe care pescarii au cheltuit-o în 2022 ca să meargă la bass. Sunt mii de echipe. La noi sumele se învârt la 200 de milioane de euro, e vorba de tot pescuitul sportiv din România. Acolo e vorba de marketing. Au televiziuni care transmit concursurile de pescuit, ei fac show din treaba asta.

Americanii au fost și ei la Mondialul unde noi am luat aurul și argintul, dar au terminat pe locul 5 sau 6. Problema lor e că n-au pescuit la bass. Există Campionat Mondial de pescuit la bass, unde locurile 1, 2 și 3 sunt ocupate de America, Spania și Italia, că acolo este bass. Dacă am merge noi la Campionatele Mondiale de bass, nu avem nicio șansă să ajungem în primii 3. La Mondialele unde am fost noi acum s-au pescuit știucă, biban și șalău”, a mai spus Bogdan Herac.

Așa arată un pește bass prins pe un lac din România // Foto: Christi Luță / ProSport

Premii importante în spinning-ul din România: „Vrem să ajungem la 500.000 de euro”

Președintele Ligii Române de Spinning a vorbit și despre premiile oferite la concursurile din România: În România, la divizia barcă, sunt premii cumulate de 55.000 de euro. Locul 1 câștigă o barcă, locul 2 o barcă și locul 3 o altă barcă. Diferă doar motorizările. A fost un concurs acum unde au fost premii de 100.000 de euro în România. Sunt și concursuri cu 20.000 de euro, dar și concursuri cu 100.000 de euro. Suntem în discuții acum cu un partener cu care vrem să facem contract pe 3 ani. E cel mai mare producător de motoare din România. Au venit doi producător către noi și ne bucură treaba asta. Vreau ca în următorii 3 ani să pot aduce premii de 500.000 de euro. Mă refer la divizia barcă. Fiecare divizie are specificul ei”.