Copiii din centrele de plasament din Berceni se pregătesc pe tatami-ul de la CSS 5

Copiii din centrele de plasament din Berceni se pregătesc pe tatami-ul de la CSS 5
  • Publicat:
  • Actualizat:

De aproape cinci luni, copiii din centrele din plasament din sectorul 4 al Capitalei au fost incluși într-un program de pregătire sportivă. Din inițiativa primarului Daniel Băluță, șefii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 4 au pus bazele unui parteneriat între Primărie și Clubul Sportiv Școlar nr. 5 (CSS 5). Astfel, marți, 23 iulie, 25 de puști au participat, pe tatami, la o inedită lecție de judo. Copiii și-au însușit deja ABC-ul judo-ului, mare parte dintre ei urmând ca, în scurt timp, să facă pasul către grupele de performanță.

O inițiativă de suflet ce face ca micuții sportivi să-și dezvolte anumite abilități, să fie mai disciplinați, dar să se și îndrepte către marea performanță. Parteneriatul a inclus în primă fază înscrierea a 25 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, fete și băieți, fiind preconizată aducerea a încă 20 de copii la cursuri, sub îndrumarea „senseilor” Cristian Pintrijel, directorul clubului, și Marian Maria.

Am început acest proiect cu DGASPC sector 4 cu scopul de a-i implica pe copii într-un proces instructiv educativ. Ca orice activitate, implică și niște costuri, pe care am dori le acoperim și cu sprijinul partenerilor noștri, dar și a iubitorilor acestui sport. Judo este un sport olimpic, unde România a avut rezultate bune. Deocamdată, investim pentru a avea rezultate pe viitor!”, a declarat sensei Marian Maria, completat de Cristian Pintrijel, directorul CSS 5: „Sportul îi poate ajuta foarte mult în viață, de la dezvoltarea fizică până la integrarea în societate. La sfârșitul lunii septembrie îi vom duce într-un cantonament, la mare, iar la toamnă îi vom înscrie deja în anumite competiții organizate în București!„.

O lecție deschisă a avut loc, marți, la sala din Calea Plevnei 124. La evenimentul demonstrativ, organizat pentru ca micuții judokani să-și poată etala cunoștințele acumulate în aproape jumătate de an, de când au început cursurile de judo, viitorii campioni din sectorul 4 și-au demostrat priceperea în „proiectări” și „secerări” în fața conducătorilor de la DGASPC sector 4, directorul general Dragoș-Vasile Pelmuș și directorul general adjunct Cristina-Georgiana Neacșu, dar și a doamnei Inspector Școlar General Ioana-Mihaela Neacșu.

Acest proiect dintre CSS 5 și copiii aflați în evidența DGASPC sector 4 este unul foarte bun pentru copii. Sportul întărește caractere, îi face să-și stabilească obiective, și îi învață să muncească pentru a-și îndeplini aceste obiective. Sunt copii care se află în apartamente de tip familial. Cei de la CSS 5 ne pun la dispoziție aceste antrenamente gratuite și cunoștințele lor„, a explicat directorul general adjunct al  DGASPC sector 4, Cristina-Georgiana Neacșu. „Nenumărate școli din Vest au această disciplină în programa școlară! Practicarea judo-ului îî ajută pe copii să devină nu doar oameni sănătoși, ci mult mai încrezători în forțele proprii, vor avea o foarte bună filozofie de viață! Prin practicarea acestui sport, copiii și întăresc voința și rezistența, dar învăță, totodată, să-și controleze stresul și suferința. Sportul le poate oferi copiilor mai multă siguranță, încredere în ei înșiși, autocontrol și independență. Într-o perioadă relativ scurtă, mai puțin de jumătate de an, observ că CSS 5 a devenit deja o casă a acestor micuți judokani din rândurile copiilor instituționalizați din sectorul nostru, fapt pentru care îi asigurăm și pe viitor de sprijinul nostru!„, a declarat Dragoș-Vasile Pelmuș, directorul general al DGASPC sector 4, promitând totodată că la viitoare antrenamente, copiii vor avea ocazia să cunoască legende ale acestui sport, pe care deja îl îndrăgesc, ca  Alina Dumitru, Corina Căprioriu sau Adrian Croitoru.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele