Controversatul Nick Kyrgios e la un pas de retragere: „Nu mă pot opera din nou”

Controversatul Nick Kyrgios e la un pas de retragere: „Nu mă pot opera din nou”
FOTO: Mediafax foto

Nick Kyrgios este tot mai aproape de retragere din cauza problemelor medicale care i-au dat mari bătăi de cap în ultimii ani.

Controversatul tenismen în vârstă de 30 de ani a petrecut o mare parte din acest sezon departe de teren din cauza accidentărilor. A reușit să ia parte la doar patru turnee, unde a înregistrat o singură victorie. Viitorul său rămâne incert, dar își dorește să mai participe măcar o dată la Australian Open, turneul de Grand Slam găzduit în țara sa natală.

Nick Kyrgios, cu gândul la retragere: „Știu că se apropie”

Australianul a fost măcinat de accidentări și la doar 30 de ani se gândește serios să renunțe la sportul de performanță. Deși se antrenează  zilnic, e conștient de faptul că nu poate să tragă de corpul său la infinit și nici să se tot opereze. Pe final de an, are de gând să participe la meciuri demonstrative la The Garden Cup, alături de Naomi Osaka, Aryna Sabalenka și Tommy Paul, dar și la „Bătălia Sexelor”, împotriva Arynei Sabalenka, la Dubai, pe 28 decembrie.

„Mă antrenez aproape în fiecare zi și joc, doar că nu concurez. Știu că mă apropii de sfârșitul carierei mele în tenis, mai ales cu toate aceste accidentări. Nu mai pot face o altă operație care să mă țină pe tușă șase până la nouă luni.”, a declarat Kyrgios, pentru Unscriptd.

Accidentările cu care s-a confruntat Nick Kyrgios în ultimii ani l-au forțat să tot sufere intervenții chirurgicale la genunchi și încheietură, ratând aproape doi ani din circuit între 2023 și 2024.

Întrebat care va fi ultimul său sezon, Kyrgios a spus că nu știe încă dacă va fi 2026, dar își dorește să evolueze la Australian Open chiar dacă va fi nevoie să facă un efort considerabil.

„E greu, pentru că știu ce presupune să fii la acel nivel și dacă poți lega zilele bune una de alta. Asta e partea dificilă… Probabil că voi juca la Aussie Open într-un fel sau altul. Nu sunt sigur ce alte turnee voi mai juca, dar cu siguranță voi spune adio la Australian Open cel puțin încă o dată.”, a mai spus australianul.

A debutat ca antrenor al unui veteran din circuitul ATP

Retras în ultimii ani din cauza accidentărilor, australianul e mai mult cu gândul la o nouă carieră, cea de antrenor. La Ultimate Tennis Showdown din Hong Kong, Kyrgios a debutat ca antrenor al francezului Richard Gasquets. Veteranul a fost eliminat în sferturile de finală de chinezul Jerry Shang, dar pentru Nick Kyrgios a fost o experiență nouă care l-a făcut să se simtă bine.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania