Cluj Crusaders, noua campioană a României la fotbal american. Ardelenii i-au răpus în finală pe „războinicii” din București

Clujenii au câștigat sâmbătă finala Campionatului Național, scor 17-12 (10-6) în fața celor de la Bucharest Warriors.
Alexandru Tăcină
Cluj Crusaders, noua campioană a României la fotbal american. Ardelenii i-au răpus în finală pe "războinicii" din București

Echipa de fotbal american Cluj Crusaders a devenit campioană a României pentru a treia oară în istorie! Clujenii au câștigat sâmbătă finala Campionatului Național, scor 17-12 (10-6) în fața celor de la Bucharest Warriors.

Finala CNFA – RoBowl VIII, găzduită de Stadionul Orășenesc din Buftea, a fost adjudecată de echipa mai experimentată! Cluj Crusaders a trecut cu 17-12 de Bucharest Warriors, formație care nu a profitat de avantajul terenului propriu. Ardelenii au obținut al treilea titlu în Campionatul Național de fotbal american, după ce au mai câștigat edițiile din anii 2012 și 2013.

Performanța reușită de Cluj Crusaders nu este una surprinzătoare, ținând cont că ardelenii i-au răpus pe „războinicii” din București și în sezonul regulat, încheiat pe primul loc de noua campioană a României la fotbal american. Finala mică a avut loc tot la Buftea, fiind câștigată de Timișoara 89ers, scor 17-7 contra echipei Mureș Monsters. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]