Cine sunt adversarele Simonei Halep şi ale Soranei Cîrstea în turul al doilea al turneului de la Indian Wells

Cine sunt adversarele Simonei Halep şi ale Soranei Cîrstea în turul al doilea al turneului de la Indian Wells
  • Publicat:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, va evolua în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 52 WTA.

Alexandrova a învins-o, miercuri, cu scorul de 4-6, 6-2, 7-6 (7), pe americanca Elvina Kalieva, locul 317 WTA, beneficiară a unui wild card, după un meci care a durat două ore şi 20 de minute.

Halep şi Alexandrova s-au mai întâlnit de patru ori, împărţindu-şi victoriile în mod egal. Românca s-a impus în ultimul meci, scor 6-1, 6-4, disputat anul trecut, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart.

Cine sunt adversarele Simonei Halep şi ale Soranei Cîrstea în turul al doilea al turneului de la Indian Wells

Alexandrova a câştigat, scor 6-2, 6-1, în sferturi la Gipasland Trophy, tot în 2021 şi în 2019, scor 6-2, 6-3, în turul al doilea al turenului de la Beijing.

Tot în 2019, Halep s-a impus la Cincinnati, scor 3-6, 7-5, 6-4, în turul al doilea.

Şi Sorana Cîrstea, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 26, şi-a aflat adversara din manşa secundă, jucătoarea australiană Ajla Tomljanovic, locul 39 WTA, care a întrecut-o, cu scorul de 6-2, 2-6, 6-2, pe Hailey Baptiste din SUA, locul 119 WTA, de asemenea beneficiară al unui wild card, într-o oră şi 50 de minute de joc.

Tomljanovic a câştigat ambele partide disputate cu Sorana Cîrstea, scor 6-3, 6-2, în turul al doilea al calificărilor turenului de la Cinncinati, din 2018, şi 6-4, 6-4, în turul I preliminar al turneului de la Beijing, în 2014.

Simona Halep, învinsă de Aryna Sabalenka în turneul demonstrativ

Simona Halep a pierdut meciul disputat la turneul demonstrativ Eisenhower Cup împotriva jucătoarei Aryna Sabalenka, ocupantă a locului 3 în clasamentul WTA. Sportiva din Belarus s-a impus cu 10-7, după 11 minute, formatul fiind unul special: s-a jucat un singur set, care a constat într-un super tiebreak.

Premiul cel mare al competiției din cadrul Tie Break Tens a fost de 150.000 de dolari, iar el a fost câștigat de Amanda Anisimova, sportivă care colaborează în aceste momente cu Darren Cahill (fostul antrenor al Simonei Halep).

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…