Cine este reprezentativa Muntenegrului, următoarea adversară a României în drumul spre Campionatul European de handbal feminin | SPECIAL

Cine este reprezentativa Muntenegrului, următoarea adversară a României în drumul spre Campionatul European de handbal feminin | SPECIAL
  • Publicat:
  • Actualizat:

România chiar speră la un miracol la Campionatul European, iar în drumul spre semifinale va da peste Muntenegru.

Cine este, de fapt, Muntenegru în handbalul feminin? Cu siguranță, una dintre cele mai puternice reprezentative din Europa la turneul final din 2022.

Muntenegru are victorii pe linie în primele trei meciuri de la Campionatul European, dar echipa antrenată de Florentin Pera speră să producă surpriza, după ce a văzut din tribune cum Franța a demolat echipa lui Radicevic, reușind să câștige clar, scor 27-19.

Cine este Muntenegru, adversara României de la Campionatul European de handbal feminin

În 2012, adversara de marți a României a impresionat la Jocurile Olimpice de la Londra, acolo unde a cucerit medalia de argint.

În același an, Muntenegru a devenit campioană europeană la Belgrad, în capitala Serbiei, fiind într-o grupă principală din care a făcut parte și naționala României.

Cu Jovanka Radicevic și Katarina Bulatovic printre vedete, Muntenegru a trecut la mare luptă de Serbia în semifinale, scor 27-26.

Apoi, în marea finală, Muntenegru a produs surpriza în duelul cu puternica formație a Norvegiei, izbutind să obțină victoria într-un mod dramatic, după prelungiri, scor 34-31. La finalul timpului regulamentar, rezultatul a fost 24-24.

Jovanka Radicevic, în tricoul celor de la CSM București

Jovanka Radicevic, vedeta adversarei României! Carieră impresionată pentru super starul din Muntenegru

Ajunsă la 36 de ani, Jovanka Radicevic este vedeta formației din Muntenegru.

Jucătoarea, care a cucerit titlul european acum zece ani, a jucat și pentru CSM București, între 2018 și 2019, iar în acest an a ajuns în Slovenia, la Krim.

Elocvent este că Jovanka Radicevic este jucătoarea cu cele mai multe goluri și apariții pentru reprezentativa din Muntenegru, antrenată în prezent de legendara Bojana Popovic.

Ajunsă la 42 de ani, handbalista care a impresionat la Buducnost și Viborg a preluat echipa națională în 2021.

Bojana Popovic
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare