Campionatul Mondial a fost până în acest moment unul al marilor surprize. BMC a răsturnat ierarhiile în contratimpul pe echipe, adjudecându-și aurul deși Omega și Orica plecau ca mari favorite, în timp ce Bradley Wiggins l-a bătut pe Tony Martin – poate cel mai bun contratimpist din istorie, câștigător al ultimelor trei ediții la Mondiale – în proba individuală contra cronometru.
În ceea ce privește cursa de șosea de duminică, specialiștii s-au pus de acord în privința unui aspect. Nu există un mare favorit, organizatorii gândind de așa natură traseul încât la medalii să aibă șanse și puncheurii, și sprinterii, dar și oamenii de clasament general, cu un sprint suficient de puternic, gen Valverde. Cursa propriu-zisă măsoară 254,8 kilometri. Sunt, în fapt, 14 tururi de circuit, fiecare a câte 18,2 kilometri. Nu mai puțin de 28 de cățărări sunt presărate astfel pe traseu, dar acestea nu sunt atât de dificile, se pare, încât să îi îndepărteze pe oameni ca Bouhanni, Degenkolb, Matthews sau Kristoff, excelenți la sprint. Totuși, este de așteptat ca echipe ca Spania, Italia sau Belgia să impună o trenă foarte susținută astfel încât la final să se ajungă fie la un sprint redus, fie să se creeze premisele ca rutierii puternici să atace în ultimii kilometri (și sprinterii să aibă picioarele suficient de obosite încât să nu poată să răspundă).
Cine luptă pentru medalii?
Belgia are de departe cea mai puternică echipă, 4 sau 5 dintre rutierii aflați la start având șanse la medalii. În teorie, traseul i se potrivește cel mai bine lui Van Avermaet, ale cărui performanțe în cursele de o zi au fost impresionante și în 2014, dar Gilbert, Boonen sau Vanmarkce sunt variante la fel de pertinente, dacă rutierul lui BMC nu e în formă. Atenție și la Bakelants, care nu se teme niciodată să atace, chiar dacă acțiunea sa pare sortită eșecului din fașă.
Dacă ar fi să cotăm un singur ciclist drept mare favorit, acesta ar fi probabil Simon Gerrans. Australianul dispune și el de o formație puternică și se află în forma vieții, după ce s-a impus autoritar la Quebec și Monreal (a fost primul care a reușit această dublă în același an) în urmă cu două săptămâni. Formația de la Antipozi are în Michael Matthews un alt ciclist de clasă, care a demonstrat în Vuelta că are toate atuurile să se lupte de la egal la egal cu cei mai rapizi din pluton, pe un traseu vălurit.
Cancellara e la probabil ultima sa șansă de a deveni campion mondial și pe șosea
O discuție aparte trebuie avută în jurul Elveției. Deși aliniază doar 3 rutieri la start, doi dintre ei pot spera la medalii. În special „Spartacus” Cancellara (cvatruplu campion mondial la contratimp) poate să emită pretenții, el bifându-și Mondialele ca principal obiectiv pentru partea a doua a sezonului. De altfel, Fabian a renunțat să mai participe în cursa de contratimp, conștient că Tony Martin și Wiggins sunt foarte greu de depășit și și-a concentrat toate eforturile către cursa de șosea. În măsura în care rutierul lui Trek nu va fi cea mai bună formă, Elveția se poate aștepta la un rezultat bun și din partea lui Michal Albasini, excelent pe cățărările ușoare și cu un sprint de top.
Peter Sagan (Slovacia) ar fi fost în condiții normale marele favorit al acestei ediții de Campionat Mondial. Ciclistul lui Cannondale are un sprint comparabil cu oameni ca Greipel, Kittel sau Cavendish, dar se descurcă excelent și pe traseuri vălurite, mulți considerându-l un viitor Cancellara, în clasice. Traseul de la Ponferrada i se potrivește mănușă, dar slovacul are două handicapuri imense: o echipă slabă în slujba sa și o formă discutabilă. Văzut în Vuelta ca mare favorit la tricoul verde, Sagan a dezamăgit, clasându-se într-o singură etapă pe locul 4 (înainte să abandoneze). Dacă slovacul și-a intrat în formă, totuși, el poate emite pretenții la o medalie.
Podiumul de anul trecut: Rui Costa – centru -, încadrat de Valverde – dreapta – și Purito Rodriguez – stânga. Doar rutierul Movistar e cotat duminică având șanse reale la medalii
Spania este echipa cea mai interesată să facă din cursa de duminică una extrem de dificilă. Ibericii nu dispun de un sprinter de calibru, singurul care poate să spere la primele locuri în condiții normale fiind Alejandro Valverde (probabil cel mai versatil rutier din pluton). Rutierul lui Movistar dispune de una dintre cele mai puternice formații, astfel că spaniolii vor impune un ritm cât mai draconic, în speranța că îi vor îndepărta pe sprinteri devreme.
Franța (prin Bouhanni, Gallopin sau Chavanel), Italia (Colbrelli și Nibali), Olanda (Dumoulin și Mollema), Marea Britanie (Ben Swift), Germania (Degenkolb), Norvegia (Kristoff), Irlanda (Daniel Martin) sau Portugalia (Rui Costa, campionul mondial în exercițiu) sunt alte țări care se pot implica, având șanse reale în cursa pentru medalii.
În ceea ce ne privește, România va avea trei sportivi: Andrei Nechita (singurul reprezentant al României la JO 2012, component al formației italiene MG Kvis-Wilier), Serghei Tvetcov (foto, locul 3 în Turul Colorado 2014, component al formației americane Jelly Belly p/b Maxxis) și Oleg Berdos (cel mai bun român în Turul Sibiului 2014/component al singurei echipe continentale din România, Tușnad Cycling Team). Tvetcov are cele mai mari șanse pentru o clasare bună, dar acesta nu pare în formă excelentă, dezamăgind la contratimp.
Favoriți
***** Gerrans **** Cancellara, Van Avermaet *** Sagan, Kwiatkowski, Valverde ** Swift, Kristoff, Degenkolb, Bouhanni, Gilbert, Daniel Martin * Nibali, Impey, Albasini, Rui Costa, Dumoulin, Boonen, Breschel, Navardauskas, Matthews
Ultimii 10 campioni mondiali
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER