Turul Păcii! „Rechinul” Nibali a câștigat penulima etapă din Alpi, Froome nu a fost atacat decât în ultimii 5 kilometri

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Penultima etapă din Alpi nu a adus nimic nou în lupta pentru tricoul galben. Deși toți anticipau un atac de departe al lui Quintana, columbianul a rulat mai degrabă defensiv, pentru a-și conserva locul secund sau, mai corect spus, pentru a-i proteja locul pe podium lui Valverde. Etapa a fost câștigată de Vincenzo Nibali (Astana), care a profitat de apatia grupului favoriților și a atacat de departe.

După două etape în Alpi în care nu s-a întâmplat aproape nimic din perspectiva clasamentului general, așteptările erau mari de la runda cu numărul 19, desfășurată între Saint-Jean-de-Maurienn și La Tussuire-Les Sybelles. Iar „artificiile” au fost aprinse încă de pe prima cățărare a zilei (Col du Chaussy 15.4 Km / 6.3%), când Contador și Nibali au atacat. „Movistar votează Chris Froome” a titrat azi L’equipe, iar echipa spaniolă a tras după cei doi pentru a-i aduce în pluton, speriați probabil de perspectiva pierderii locului 3 al lui Valverde. 

 

Astfel, 24 de cicliști au reușit să își păstreze ecartul față de pluton, dar aceștia au fost controlați strâns de Lotto olandez, care voiau la rândul lor să îi apere poziția lui Gesink.  Michele Scarponi și Lieuwe Westra (Astana), JC Péraud (AG2R-La Mondiale), Alexandre Geniez (FDJ), Michael Rogers (Tinkoff-Saxo), José Herrada și Adriano Malori (Movistar), Tony Gallopin (Lotto-Soudal), Joaquim Rodriguez, Damiano Caruso și Alberto Losada (Katusha), Pierre Rolland, Cyril Gautier și Romain Sicard (Europcar), Steven Kruijswijk (LottoNL-Jumbo), Ruben Plaza (Lampre-Merida), Andrew Talansky, Dan Martin și Dylan van Baarle (Cannondale-Garmin), Nicolas Edet (Cofidis), Jarlinson Pantano (IAM Cycling), Emmanuel Buchmann și Bartosz Huzarski (Bora-Argon 18) și Daniel Teklehaimanot (MTN-Qhubeka) au fost atacanții zilei, dar cum ecartul acestora nu a sărit de 2 minute era de așteptat ca învingătorul să se aleagă din grupul tricoului galben.

Sezisând acest lucru, Pierre Rolland a atacat și până pe penultima cățărare a zilei a reușit să se mențină singur în față. După un început atât de palpitant de etapă, mulți așteptau atacuri serioase pe Col de la Croix de Fer (22.4 Km / 6.9%). Însă Movistar a rulat din nou conservator, iar Contador nu a avut picioarele la care spera. Prima și singura mișcare i-a aparținut lui Nibali, care a plecat din grupul favoriților cu aproximativ 5 kilometri înainte de vârf. Italianul a rulat excelent și, după ce a conlucrat perfect pentru o perioadă cu Rolland, ajuns din urmă, la poalele lui  La Toussuire ( 18 Km / 6.1%) l-a lăsat în spate pe francez, zburând spre victoria de etapă. Una extrem de valoroasă după un Tur mai degrabă slab, dar care îl aduce în cărți și pentru un loc pe podium.


Quintana a părut cel mai proaspăt rutier în etapa a 19-a și e greu de înțeles de ce nu a încercat să atace mai devreme

Quintana, ținut în „lanțuri” de Valverde

Pentru Movistar locurile doi și trei la general au părut din nou să însemne mai mult decât o eventuală luptă – chiar și cu șanse mici – pentru tricoul galben. De teamă să nu îi pericliteze poziția la general a lui Valverde, directorii Movistar i-au dat mână liberă lui Quintana doar pe ultima parte a ascensiunii de pe La Toussuire. Asta deși Froome era evident că nu se mai simte la fel de bine ca în Pirinei, iar Sky fusese pulverizată, doar Wouter Poels rămânând constant lângă liderul echipei.

Astfel, Nairo a atacat cu 5,5 kilometri înainte de final și doar Froome a putut cât de cât să îi răspundă. Panta însă se domolise vizibil, iar columbianul a reușit să remonteze puțin peste 30 de secunde din avansul britanicului.  Mâine urmează Alpe d’Huez, însă e greu de crezut că Froome poate să piardă mai mult de două minute și jumătate în raport cu Quintana. Cel mai probabil, columbianul a pierdut Turul azi, când, dacă l-ar fi hărțuit pe liderul Sky mult mai devreme, ar fi putut poate să „șteargă” jumătate din avansul acestuia.

Clasament etapă

Clasament general

Ce ne așteaptă sâmbătă: Etapa 20: Modane Valfrejus – Alpe d”Huez, 110.5km

 

Din cauza unor alunecări de teren care au avut loc la sfârșitul lui aprilie, în apropiere de tunelul Chambon, spre Galibier, cățărarea nu este practicabilă. Organizatorii au sperat până în ultimul moment că autoritățile vor face toate eforturile pentru ca etapa să se desfășoare în condiții normale, însă acest lucru nu a fost posibil. Ultimele informații au relevat faptul că șoseaua ar fi putut fi curățată în întregime în timp util, dar traficul rutier ar fi fost total dat peste cap, iar fanii ar fi întâmpinat mari probleme să asiste de pe margine. În aceste condiții, boardul TDF a decis să schimbe profilul etapei, dar să păstreze cumva aceleași caracteristici ale cățărărilor, dar și distanța rundei.

S-a ajuns astfel la un compromis care nu e menit să taie prea mult din spectacol: Galibier a fost înlocuită cu o altă cățărare monstruoasă – Col de la Croix de Fer, în lungime de 29 de kilometri, și cu o pantă medie de 5,2% -. Startul etapei și finișul – pe legendarele 21 de viraje de pe Alpe d’Huez – rămân neschimbate, însă din schemă a sărit o altă cățărare extrem de grea, Col du Telegraphe.

De menționat faptul că, după noile coordonate, Col de la Croix de Fer își va face prezența pentru a doua oară în actuala ediție, după ce în etapa de azi plutonul a trebuit de asemenea să o parcurgă. Doar că rutierii vor aborda cățărarea din partea opusă, astfel că nu vor beneficia de informațiile „culese” deja.

Va fi, probabil, o bătălie a oamenilor de general, toți încercând să facă în această rundă ultima mutare, astfel încât să își asigure un loc cât mai bun în clasament. Probabil va fi imposibil de remontat ecartul pe care Froome îl are, dar bătălia pentru tricoul alb cu buline roșii (Bardet e noul lider, dar Froome și chiar „Purito” Rodriguez au și ei o șansă) și pentru locul trei la general (între Nibali și Valverde) vor fi suficiente ingrediente pentru ca Turul Franței 2015 să șteargă într-o oarecare măsură ideea de Tur al Păcii, în care toți au părut mult mai preocupați să nu piardă ceva decât să riște, să meargă all-in, pentru o eventuală victorie finală.

Așa arăta inițial etapa a 20-a din Turul Franței

Favoriți

***** Quintana, Froome

**** Contador, Nibali

*** Thibaut Pinot, Romain Bardet, Robert Gesink, Alejandro Valverde

** Purito” Rodriguez, Pierre Roland, Warren Barguil, Rafal Majka, Jakob Fuglsang, Andrew Talansky, Ryder Hesjedal, Thomas De Gendt, Riblon, Vuillermoz

* Bauke Mollema, Wilco Kelderman, Daniel Martin, Rigoberto Uran, Roman Kreuziger, Simon Yates, Adam Yates, Laurens Ten Dam, Bakelants, Steven Kruiswijk, Julian Arredondo

 

După trei săptămâni de cursă epuizantă, puțini cicliști vor mai putea să mențină un tempo ridicat pe Alpe d’Huez

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Au făcut-o în parcarea de la Guava! Alertă de erotism! Săruturi, gemete…i-a băgat mâna în pantaloni și…
Au făcut-o în parcarea de la Guava! Alertă de erotism! Săruturi, gemete…i-a băgat mâna în pantaloni și…
Argentina „tremură“: Explicația prăbușirii de la Mondiale, oferită de un jurnalist uriaș EXCLUSIV
Argentina „tremură“: Explicația prăbușirii de la Mondiale, oferită de un jurnalist uriaș EXCLUSIV
Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă
Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă
Cristiano Ronalo, șah mat lui United înainte de plecare! Și-a lansat ceas de peste 150.000 de euro cu momentul în care a înscris împotriva „diavolilor”
Cristiano Ronalo, șah mat lui United înainte de plecare! Și-a lansat ceas de peste 150.000 de euro cu momentul în…
Sarah Prodan aruncă bomba: cine a fost, de fapt, de vină, pentru divorţ! Ce a putut să spună despre Reghecampf
Sarah Prodan aruncă bomba: cine a fost, de fapt, de vină, pentru divorţ! Ce a putut să spună despre Reghecampf
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Gafă colosală! Nicoleta şi-a arătat 'luciul' 🙊 Paparazzii au surprins TOT
Gafă colosală! Nicoleta şi-a arătat 'luciul' 🙊 Paparazzii au surprins TOT
TONI IURUC e în stare de șoc! Ce s-a întâmplat cu el după divorțul de Simona HALEP
TONI IURUC e în stare de șoc! Ce s-a întâmplat cu el după divorțul de Simona HALEP
Un șofer a rămas fără permis după ce muncitorii au montat greșit semnele de circulație
Un șofer a rămas fără permis după ce muncitorii au montat greșit semnele de circulație
Pastilele și suplimentele care afectează cel mai mult ficatul. Paracetamolul poate duce la hepatită
Pastilele și suplimentele care afectează cel mai mult ficatul. Paracetamolul poate duce la hepatită
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Care sunt cele mai bune cinci forțe speciale de intervenții din lume, exceptându-i pe americani | FOTO, VIDEO
Care sunt cele mai bune cinci forțe speciale de intervenții din lume, exceptându-i pe americani | FOTO, VIDEO
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Care este, de fapt, cel mai fiabil SUV? NEMȚII spun că mașina asta ajunge rar în service
Care este, de fapt, cel mai fiabil SUV? NEMȚII spun că mașina asta ajunge rar în service
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!