Săptămână fioroasă în Turul Franței, cu șase vârfuri de peste 2.000 de metri. Bătălia finală Team Ineos vs Franța. Planurile celor mari în bătălia pentru tricoul galben

Redactor:
Marius Hutu
Săptămână fioroasă în Turul Franței, cu șase vârfuri de peste 2.000 de metri. Bătălia finală Team Ineos vs Franța. Planurile celor mari în bătălia pentru tricoul galben
  • Publicat:
  • Actualizat:

Turul Franței are zi de pauză, așadar un moment numai bun pentru refacerea cicliștilor după câteva zile grele în Pirinei, dar și pentru calcule înaintea unei alte săptămâni la fel de interesante, cu traseu prin Alpi. Primii șase rutieri din clasamentul general sunt într-un interval de 2 minute și 14 secunde.

Pentru prima dată din 2014, Team Ineos (fostă Sky) a intrat în a doua zi de pauză fără a avea tricoul galben la dispoziție, acesta fiind în posesia lui Julian Alaphilippe (Deceuninck Quick Step). Dar britanicii au încă două cărți de jucat pentru ultima săptămână, Geraint Thomas și Egan Bernal, ambii clasați azi în Top 5. Așa cum susținte cyclingnews, majoritatea echipelor și-ar dori să fie în poziția celor de la Team Ineos, însă pentru echipa britanică este o situație în care „trebuie să jongleze reactivul cu proactivul când vine vorba despre abordarea pentru restul cursei”. Evident, obiectivul este să câștige Turul Franței și în 2019.

Team Ineos nu are tricoul galben azi, iar explicația constă în faptul că echipa nu a mai arătat la fel de puternică precum în anii trecuți. Tactica echipei era să impună un ritm foarte ridicat pe cățărări, cu care britanicii să-și obosească serios rivalii. Strategia nu a mers însă și în acest an, pentru că doi oameni care au dus greul în anii precedenți, Michal Kwiatkowski și Jonathan Castrojevo, au pierdut contactul cu pluton mult mai devreme decât s-ar fi așteptat chiar și liderii Team Ineos.

Thomas, Bernal &Co au intrat, așadar, pe un teritoriu nesigur, iar unii comentatori au susținut deja că este începutul sfârșitului pentru această echipă din Marea Britanie, care a dominat Turul Franței în ultimii ani, conform cyclingnews.com.

Geraint Thomas: „Încă suntem într-o poziție foarte puternică”

Francezii au început să viseze că pot câștiga Turul Franței pentru prima dată în ultimii 33 ani, Julian Alaphilippe și Thibaut Pinot fiiind cicliștii care au arătat cel mai bine în primele două săptămâni. Liderul clasamentului general a arătat momente de slăbiciune doar în etapa de duminică, atunci când a pierdut timp pentru prima dată, în timp ce Pinot a fost „victima” vântului în etapa a 10-a, când a și pierdut un minut și 40 de secunde. Dar Thomas și Bernal au planuri mari pentru ultima săptămână. Columbianul a căpătat foarte multă încredere după ultimele două etape în cățărare, în timp ce „G” a avertizat că „există multe căi de a câștiga Turul Franței”.

„Situația este diferită în acest an și nu trebuie să tragem numai noi atunci când și alte echipe își doresc să o facă și ele. Încă suntem într-o poziție foarte puternică. Toată lumea are urcușuri și coborâșuri, dar este important felul cum te descurci în aceste situații. Sunt încrezător, toți suntem în condiție excelentă și aștept cu nerbădare cățărările alpine mari. Am amintiri bune de acolo, din motive evidente (n.r. acolo a reușit anul trecut să câștige timp și să ia opțiune importantă pentru câștigarea Turului Franței) și aștept cu nerăbdare să ajung din nou în Alpi”, a mai spus Geraint Thomas în ziua de pauză.

Julian Alaphilippe este încă o incertitudine pentru toți, inclusiv pentru Team Ineos, dacă francezul poate rămâne la același nivel și în Alpi, unde vor fi trei etape care vor ajunge la peste 2.100 de metri altitudine. Managerul echipei, Dave Brailsford înclină să creadă că principalul rival rămâne Thibaut Pinot, care a făcut două etape de excepție în Pirinei, reușind să și câștige pe Tourmalet. Rutierul de la Groupama FDJ a reușit, practic, să anuleze timpul pierdut în etapa a 10-a din cauza vântului.

„Geraint a câștigat anul trecut și știe cum se poate într-un Tur al Franței. A terminat foaret bine cursa de ieri. Wout Poels a fost acolo cu el, iar Egan a mers cu Pinot, ceea ce a fost fantastic. Dar când intri în Alpi la 2.000 de metri altitudine este o mare provocare. Și tu ești în a treia săptămână. Aici se vor face diferențele reale în această cursă”, a susținut Dave Brailsford.

Alaphilippe: „Sigur că tricoul galben îmi dă o putere suplimentară”

Săptămâna a treia începe cu Julian Alaphilippe în postura de lider, având un avans de un minut și 35 de secunde față de Thomas. „Nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi fi în această situație înaintea ultimei săptămâni”, a declarat purtătorul tricoului galben, care a ținut să sublinieze că în acest an a fost același rutier ca și anul trecut, care a câștigat două etape, dar și tricoul alb cu buline roșii, rezervate celui mai bun cățărător.

Alaphilippe este văzut acum un potențial câștigător al Turului Franței, dar francezul nu se entuziasmează: „Nu știu dacă este realist, pentru că nu-mi pun întrebarea. Sunt foarte mulțumit de ceea ce am făcut până acum. În fiecare zi în care am reușit să păstrez tricoul, a fost un bonus suplimentar. Mi-aș dori să-l păstrez cât mai mult și am să dau totul până la sfârșit. Sigur că îmi dă o putere suplimentară. Pe măsură ce ne apropiem de Paris, sentimentul este tot mai diferit, este cu atât mai special, dar în același timp sunt și realist. Vin niște etape foarte dificile”

Ce îi așteaptă pe cicliști în ultima săptămână

Caravana Turului Franței a ajuns la Nimes, unde marți este programată o etapă de plat. Miercuri, rutierii vor avea în față o etapă vălurită, iar de joi începe spectacolul în Alpi. În prima zi, cicliștii vor avea de trecut trei vârfuri de peste 2.100 de metri, inclusiv Galibier la 2.642 de metri, aflat cu 19 km înainte de finalul etapei. Vineri, se va ajunge la Tignes la 21.13 metri, cățărarea de final a cursei, după ce pe traseu se va trece și pe la 2.770 de metri pe  pe Col de l”Iseran.

În fine, sâmbătă, bătălia finală se va da pe Val Thorens, o cățărare istovitoare în lungime de 33,4 km și cu rampă medie de 5,5%. Totul se va termina la o altitudine de 2.365 de metri.

Clasamentul general înainte ultimei săptămâni în Turul Franței

Foto: letour.fr

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la București
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…