Acasa » Alte Sporturi » Ciclism » Rusul Kolobnev, depistat pozitiv la Turul Franței

Rusul Kolobnev, depistat pozitiv la Turul Franței

Rusul Alexandr Kolobnev (Katusha) este primul rutier depistat pozitiv la Turul Franței 2011, cu un diuretic, el părăsind competiția, după ce a fost controlat în etapa a cincea, informează AFP.
Rusul Kolobnev, depistat pozitiv la Turul Franței

Potrivit formației sale, Kolobnev a decis de unul singur să
părăsească Turul la finalul primei zile de pauză. El este suspendat
în așteptarea analizei eșantionului B.

„Regulile interne ale echipei prevăd că dacă eșantionul B este
pozitiv, rutierul va fi concediat și va plăti o amendă echivalentă
cu salariul lui pe cinci luni”, a anunțat echipa Katusha.

Președintele echipei, Andrei Tchmil, a precizat că s-a dus „de
bunăvoie la poliție, cu rutierul și colegul de cameră al acestuia,
Egor Silin, pentru a traduce și a confirmat că nici el și nici
echipa nu sunt implicați în acest caz.

De asemenea, la hotelul în care se afla Kolobnev a fost
efectuată o percheziție, în timp ce Uniunea Ciclistă Internațională
(UCI) a confirmat controlul pozitiv (prezența de
hidrochlorothiazid).

În 6 iulie, ziua depistării pozitive, Kolobnev s-a clasat pe
locul 34 în etapa câștigată de britanicul Mark Cavendish.

Kolobnev, în vârstă de 30 de ani, a fost medaliat cu argint la
Campionatele Mondiale pe șosea, din 2009.

Sursa: MEDIAFAX