PERFORMANȚĂ‚ | Naționala de Mountain Bike a dus ciclismul românesc la Jocurile Olimpice de la Tokio 2020!

Un actual și un fost ciclist de la Dinamo-BikeXpert-Superbet au fost decisivi în calificări.
Bogdan Savin
PERFORMANȚĂ‚ | Naționala de Mountain Bike a dus ciclismul românesc la Jocurile Olimpice de la Tokio 2020!

Un actual și un fost ciclist de la Dinamo-BikeXpert-Superbet au fost decisivi în calificări.

Toți sportivii visează la Jocurile Olimpice, iar pentru naționala de Mountain Bike a României visul a devenit realitate. 3 cicliști au punctat în calificările pentru competiția supremă, care va avea loc vara viitoare în Japonia: Ede Molnar de la Dinamo-BikeXpert-Superbet, Vlad Dascălu de la Brujula Bike Racing Team și Lucian Logigan de la Scott Faresin Team. Lupta a fost grea, dar lovitura de grație a dat-o Vlad Dascălu, acum legitimat în Spania și el plecat tot de la Dinamo-BikeXpert. Acesta a cucerit zilele trecute Mont Saint Anne, în Canada, titlul mondial la Mountain Bike sub 23 de ani și a consfințit calificarea echipei naționale la Jocurile Olimpice de la Tokio, după ce, în luna Iulie, a câștigat și titlul european (în Cehia la Brno). Singura participare olimpică a unui ciclist român la această ramură datează din 2004, când Ovidiu Tudor Oprea a obținut locul 37 la JO de la Atena.

Vlad Dascălu și-a început participarea în competițiile majore în 2017 când a câștigat de 3 ori locul 5 în Cupa Mondială alături de Dinamo-BikeXpert și cu susținerea Superbet care l-a propulsat mai departe. O altă veste bună legată de Vlad a venit pe 8 Septembrie, de peste ocean, el câștigând și Cupa Mondială 2019 pe lângă cele două titluri de mai sus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]