Giro 2014: O afacere muntoasă în doi. Nairo Quintana și Joaquim Rodriguez sunt principalii favoriți la victorie. Cinci finaluri în cățărare în ultimele opt etape

Giro 2014: O afacere muntoasă în doi. Nairo Quintana și Joaquim Rodriguez sunt principalii favoriți la victorie. Cinci finaluri în cățărare în ultimele opt etape
  • Publicat:
  • Actualizat:

A 97-a ediție a Turului Italiei debutează vineri cu un contratimp pe echipe de 21,7 kilometri în Belfast, în jurul atelierelor în care s-a construit legendarul Titanic. Principalii favoriți ai cursei de 3.455 de kilometri sunt columbianul Nairo Quintana (Movistar) și spaniolul Joaquim Rodriguez (Katiușa)

  • Organizatorii au trasat în acest an 8 etape de plat, 5 etape cu final în ascensiune de categorie 1, 4 etape de munte mediu, 2 contratimpuri individuale și unul pe echipe
  • Dintre rutierii care au câștigat în carieră Giro, pe lista de start se află Damiano Cunego (Lampre-Merida), Ivan Basso (Cannondale), Michele Scarponi (Astana) și Ryder Hesjedal (Garmin-Sharp)
  • Quintana s-a impus în acest an în clasamentul general al Turului San Luis, în timp ce Joaquim Rodriguez a câștigat în Turul Cataluniei


Zoncolan, Gavia, Monte Grappa plus o excursie superbă prin Toscana. Cam asta îi așteaptă în această ediție a Turului Italiei pe cei 198 de rutieri, într-o ediție care se anunță nebună: 5 finaluri în cățărări dure, 4 etape cu final în ascensiune pe munți de categorie inferioară, 8 etape de plat, un contratimp indvidiual plat de 41,9 kilometri, un contratimp în ascensiune pe Cima Grappa de 26,8 kilometri, plus un contratimp pe echipe de 21,7 kilometri, în prima manșă, care va avea loc vineri la Belfast.


O infografie superbă cu etapele din acest an din Giro, realizată de „Gazzetta dello Sport”, parte a companiei RCS Sport, care organizează Turul Italiei

Ultima săptămână, un infern pentru cicliști

Cum arată însă exact parcursul acestei ediții din Giro? Pentru a populariza competiția în Europa, organizatorii au luat decizia de a trimite primele trei etape din Turul Italiei în Irlanda și în Irlanda de Nord. După prima manșă, un contratimp pe echipe de 21,7 kilometri, urmează două etape plate, rezervate sprinterilor, care pot fi „deranjați” doar de vântul care ar trebui să bată destul de puternic din cauza curentului Atlanticului de Nord. După o zi de pauză, rutierii ajung, în sfârșit, în Italia, iar prima etapă care va pune probleme cicliștilor este a cincea, între Taranto și Viggiano, cu final în ascensiune cu rampe de 5-6%.

Prima rundă cu adevărat importantă este, însă, cea cu numărul 8, programată pe 17 mai. Ascensiunea lui Montecopiolo vine chiar la finalul celor 179 de kilometri ai rundei, iar cei 18,3 kilometri la rampă medie de 6,3% până în vârf se anunță criminali pentru rutieri, mai ales că rampele maxime sunt de 13%. Un alt moment important este contratimpul individual din etapa a 12-a, dintre Barbaresco și Barolo. Plasată în zona Piemontului, manșa va dinamita, cu siguranță, ierarhia generală, deși în prima parte a ITT-ului există o ascensiune care ar putea micșora diferența pe care specialiștii la contratimp ar putea-o crea față de cățărători.


Așa arată diferența de nivel a competiției din acest an. Se observă dificultatea etapelor din ultima săptămână a Giro 2014

Revanșa rutierilor puternici în munți urmează să vină însă în ultima săptămână a cursei. Ultimele opt etape cuprind cinci finaluri în cățărare, inclusiv o manșă care are pe parcurs legendarele Gavia și Stelvio. Un contratimp individual de 26 de kilometri pe Cima Grappa (8% rampă medie și 14% rampă maximă) în etapa a 19-a va pregăti, cu siguranță, penultima etapă a cursei, cu final pe Zoncolan, o cățărare mitică, pe care orice rutier dorește să o câștige. Rampa medie de 12% pe parcursul celor 10 kilometri va crea diferențe uriașe, iar Turul poate fi pierdut chiar în penultima etapă, dacă liderul nu are o echipă suficient de puternică sau nu mai are picioare.


Nairo Quintana speră să îl lase din nou în spate pe Joaquim Rodriguez, la fel ca în ediția trecută a Turului Franței

Cine îi poate opri pe Quintana și Purito?

La capitolul favoriți, Turul Italiei nu stă deloc rău. Absența câștigătorului din sezonul trecut, Vincenzo Nibali (Astana), va fi compensată din plin de debutul columbianului Nairo Quintana (Movistar), locul 2 în Turul Franței în 2013. Columbianul de 23 de ani este principalul favorit la victorie, însă forma sa este o adevărată enigmă. După evoluția senzațională din Le Tour, Quintana a dispărut de pe radar, preferând să se întoarcă în Columbia în toamna anului trecut, pentru a sta alături de soția sa, care i-a dăruit primul copil. Quintana a revenit în acest an în curse în Turul San Luis, pe care l-a și câștigat, iar evoluțiile din Tirreno-Adriatico, unde a terminat pe locul secund, și din Turul Cataluniei, unde a venit pe 5, susțin candidatura lui Quintana la victorie. Mai ales că rutierul columbian și-a ameliorat serios și contratimpul, venind pe locul 20 într-un exercițiu plat de 9,1 kilometri în Tirreno-Adriatico, la doar 38 de secunde de câștigătorul Adriano Malori. Și echipa lui Quintana – Movistar – este construită pentru rutierul columbian, el urmând să fie ajutat pe munți de Igor Anton, Gorka Izagirre sau Eros Capecchi.

5 Tururi ale Italiei au câștigat Alfredo Binda, Fausto Coppi și Eddy Merckx, recordmeni pentru Giro

Principalul rival al lui Quintana pare a fi Joaquim Rodriguez (Katiușa). „Purito” ar putea deveni cel mai vârstnic câștigător de Giro din ultimii 59 de ani, după Fiorenzo Magni în 1955, care s-a impus la vârsta de 34 de ani și 180 de zile, urmând să împlinească 35 de ani chiar în timpul Giro. Avantajul lui Rodriguez este, clar, forța și explozia sa pe cățărări, dar și experiența superioară lui Quintana, terminând deja Giro pe 4 în 2011 și pe 2 în 2012. În plus, „Purito” îl va avea alături pe Dani Moreno, un ajutor de nădejde pe cățărările dificile din Giro. Spaniolul, care a acordat un interviu în exclusivitate pentru ProSport, vine după ce a câștigat Turul Cataluniei în stil de mare campion, dar și după o căzătură teribilă în Amstel Gold Race, care i-a provocat o contuzie la abdomen și la piept.


Nici Cadel Evans nu trebuie neglijat. La 37 de ani, rutierul australian de la BMC pare din nou în cea mai bună formă, reușind să câștige Turul Trentino în urmă cu aproape trei săptămâni. Echipa elvețiano-americană va fi puternică la contratimpul pe echipe de vineri, însă nu are forța necesară pentru a-l susține pe Evans și în munți. Singurul locotenent al australianului va fi Samuel Sanchez, proaspăt transferat în această iarnă de la defuncta Euskaltel-Euskadi. Meticulos și bun tactician, Evans poate reprezenta un adversar puternic pentru Quintana sau Rodriguez, în cazul în care rezistă din punct de vedere fizic într-un tur de trei săptămâni.


Pe Monte Zoncolan se așteaptă crearea unor diferențe uriașe de timp în clasamentul general

Printre outsideri se numără și Rigoberto Uran (Omega Pharma-Quick Step) și Domenico Pozzovivo (AG2R-La Mondiale). Columbianul de 27 de ani s-a transferat de la echipa Sky în acest an tocmai pentru a primi șansa de a fi liderul unei echipe într-un Mare Tur și încearcă să își apere locul secund cucerit în sezonul trecut. Cu un loc 4 în contratimpul din Turul Romandiei de acum două săptămâni, chiar în spatele lui Chris Froome, Uran a demonstrat că este într-o formă destul de bună. Forma sa pe munte este însă chestionabilă, pierzând aproape 3 minute și jumătate față de Chris Froome în etapa regină de munte din acest tur. În schimb, forma lui Pozzovivo a fost excelentă. Fostul rutier de la Colnago a venit pe 6 la general în Tirreno-Adriatico, pe 8 în Turul Cataluniei și pe 2 în Turul Trentino. Cea mai bună performanță a sa în Giro este locul 8 din 2012, loc pe care italianul de 31 de ani va dori, cu siguranță, să îl îmbunătățească.

Daniel Martin (Garmin-Sharp), Michele Scarponi (Astana), Nicolas Roche (Tinkoff-Saxo) sau Przemyslaw Niemiec (Lampre-Merida) sunt, la rândul lor, candidați serioși pentru un loc în top 10 la finalul Giro, având în vedere forța echipelor din care fac parte, dar și a experienței și formei de moment.

FAVORIȚII DIN ACEST AN DIN GIRO

***** Nairo Quintana
**** Joaquim Rodriguez
*** Rigoberto Uran, Cadel Evans, Domenico Pozzovivo
** Michele Scarponi, Nicolas Roche, Przemyslaw Niemiec
* Daniel Martin, Fabio Aru, Rafal Majka


Tricoul roz, al doilea din stânga, va reprezenta liderul clasamentului general. Foto: inrng.com

Ghidul tricourilor – rozul ia totul

Dacă în Turul Franței liderul este remarcat prin tunica galbenă purtată etapă de etapă, primul rutier din clasamentul general al Turului Italiei va purta tricoul roz. Interesant este însă că în fiecare etapă, cu excepția contratimpurilor, câștigătorul va primi 10 secunde bonus, în timp ce următorii rutieri vor primi 6, respectiv 4 secunde bonificație, ceea ce înseamnă că rutierii vor forța pe finalurile de etapă pentru a-și apropia victoriile.

Tricoul celui mai bun cățărător este cel albastru, iar punctele sunt împărțite după următorul algoritm:

  • Pe ascensiuni de categoria a patra, primii trei rutieri câștigă 3, 2, respectiv 1 punct
  • Pe ascensiuni de categoria a treia, primii patru rutieri câștigă 7, 4, 2, respectiv 1 punct
  • Pe ascensiuni de categoria a doua, primii șase rutieri câștigă 14, 9, 5, 3, 2, respectiv 1 punct
  • Pe ascensiuni de categoria întâi, primii opt rutieri câștigă 32, 20, 14, 10, 7, 4, 2, respectiv 1 punct
  • Pe Cima Coppi, cea mai înaltă ascensiune din Giro, Passo Stelvio în acest an, primii nouă cicliști câștigă 40, 28, 21, 15, 10, 7, 4, 2, respectiv 1 punct

Tricoul care răsplătește rutierul cu cele mai multe puncte este roșu în acest an. Alocarea numărului de puncte depinde de dificultatea manșelor.

  • Pentru etapele de categoria A+B (2-3-4-7-10-13-17-21), primii 20 de rutieri primesc puncte: 50, 40, 34, 28, 25, 22, 20, 18, 16, 14, 12, 10, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1. For the TV there are points for the first 10: 20, 16, 12, 9, 7, 6, 4, 3, 2, 1.
  • Pentru etapele de categoria C (5-6-9-11), se oferă puncte pentru primii 15 rutieri: 25, 22, 20, 18, 16, 14, 12, 10, 8, 6, 5, 4, 3, 2, 1.
  • Pentru etapele de categoria D (1-8-12-14-15-16-18-19-20) se oferă puncte pentru primii 10 rutieri: 15, 12, 9, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1.

În fine, tricoul alb îl răsplătește pe cel mai bun rutier din clasamentul general, care nu a împlinit încă 25 de ani. În ultimii trei ani, Roman Kreuziger (Astana), Rigoberto Uran (Omega Pharma-Quick Step) și Carlos Betancur (AG2R-La Mondiale) au fost câștigătorii acestui tricou.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele