Acasa » Alte Sporturi » Ciclism » Contador spune că „din punct de vedere mental” deține șapte mari tururi în palmares

Contador spune că „din punct de vedere mental” deține șapte mari tururi în palmares

Rutierul spaniol Alberto Contador, care a câștigat, duminică, pentru a doua oară în carieră Turul Spaniei, a declarat că "din punct de vedere mental" are șapte mari tururi în palmares, în ciuda a două titluri retrase în februarie pentru un test antidoping pozitiv, informează AFP.
Contador spune că "din punct de vedere mental" deține șapte mari tururi în palmares

Rutierul spaniol Alberto Contador, care a câștigat, duminică, pentru a doua oară în carieră Turul Spaniei, a declarat că „din punct de vedere mental” are șapte mari tururi în palmares, în ciuda a două titluri retrase în februarie pentru un test antidoping pozitiv, informează AFP.

Întrebat de ce a arătat numărul 7 pe podiumul Vuelta, Contador a răspuns: „Din punct de vedere mental este imaginea celor șapte mari tururi pe care le-am câștigat”.

„Că o altă cifră apare pe o hârtie este o chestiune secundară. Ceea ce contează este propria mea senzație și impresiile rămase în ochii spectatorilor”, a declarat spaniolul, făcând referire la Turul Franței 2010 și la Il Giro 2011, retrase ca urmare a suspendării de doi ani pentru un control pozitiv cu clenbuterol la Marea Buclă 2010.

După o procedură lungă, campionul spaniol a fost suspendat în februarie pentru doi ani (în parte retroactiv) de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, revenind în competiție la 6 august.

În acest caz, rutierul de 29 de ani și-a susținut mereu nevinovăția, spunând că a mâncat carne de vită contaminată cu clenbuterol.

Oficial, rutierul de la Saxo-Bank are în palmares cinci tururi: Turul Franței 2007 și 2009, Turul Italiei 2008 și Turul Spaniei 2008 și 2012.