Carlos Sastre are cale liberă spre Paris

Carlos Sastre are cale liberă spre Paris
  • Publicat:
  • Actualizat:

Specialiștii ciclismului s-au înșelat. Cadel Evans (Silence-Lotto) n-a izbutit să recupereze timpul pierdut la Alpe d’Huez, astfel că ibericul Carlos Sastre (foto – CSC) are cale liberă spre Paris.

Jocurile par a fi făcute în ediția cu numărul 95 a Turului Franței, numai o minune putând să schimbe liderul în etapa de astăzi, ultima (Etampes – Paris / Champs-Elysees, 143 km). Contrar așteptărilor, Carlos Sastre (CSC), învingătorul de pe Alpe d’Huez, a sosit pe 7, cedând doar 29 de secunde în fața australianului Cadel Evans (Silence-Lotto), marele favorit al contratimpului de ieri, dintre Cerilly și Saint-Amand-Montrond (53 km). Astfel că, la general, ierarhia s-a reașezat astfel: 1. Sastre, 2. Evans la 1:05, 3. Bernhard Kohl (Gerolsteiner) la 1:20.

Clasat pe 3 în 2006 și pe 4 anul trecut, Sastre (33 de ani) ar putea deveni astăzi al treilea rutier spaniol care câștigă Turul Franței de la retragerea americanului Lance Armstrong, după Oscar Pereiro și Alberto Contador. Victoria sa ar însemna foarte mult și pentru echipa CSC, care a dominat această ediție, precum și pentru managerul său, Bjarne Riis, care n-a putut lua startul anul trecut din cauză că a recunoscut că în 1996 a câștigat cu ajutorul produselor dopante. Învins în 2007 pentru numai 23 de secunde, Cadel Evans e pe punctul de a rata din nou ocazia de a deveni primul australian care se impune în Marea Buclă.

Cel mai rapid om de ieri a fost Stefan Schumacher (Gerolsteiner), care a acoperit cei 53 de kilometri în 1h 03:50. Câștigător și al contratimpului de la Cholet, germanul a fost urmat de elvețianul Fabian Cancellara, la 21 secunde, și de luxemburghezul Kim Kirchen, la 1:01.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Surpriză! A câștigat Roland Garros și Wimbledon, a fost numărul 1 mondial, iar acum și-a anunțat retragerea: ”Rămas-bun”
Surpriză! A câștigat Roland Garros și Wimbledon, a fost numărul 1 mondial, iar acum și-a anunțat retragerea: ”Rămas-bun”
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Văduva lui Costel Corduneanu, reacţie sfâşietoare după ce interlopul a fost înmormântat! Graţiela, copleşită de durere
Văduva lui Costel Corduneanu, reacţie sfâşietoare după ce interlopul a fost înmormântat! Graţiela, copleşită de durere
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen