A alergat pentru trei cluburi, în numai patru luni!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Regulamentele FR de Ciclism sunt în continuare făcute praf de șefii federației. Ultima dovadă: sportivul Laszlo Madaras a figurat într-un interval de patru luni in scriptele a trei cluburi – CS Olimpic Campulung Muscel, Bilal 2000 Constanta si Intersport Miercurea Ciuc.

 
In 2008, Madaras era legitimat la Campulung Muscel. A fugit din caminul unde statea, fara ca oficialii clubului sa stie de el. Dupa o luna de absenta, timp in care i s-a facut si o notificare sportivului la adresa sa din buletin, managerul clubului a decis sa-l suspende pe o perioada de 2 ani si sa nu-l mai plateasca, conform contractului pe care il avea cu ciclistul.
 
Doar ca, la inceputul acestui sezon, managerul de la Campulung primeste o hartie semnata de Octavian Bellu prin care este anuntat ca i s-a ridicat suspendarea sportivului, pe motiv ca Olimpic nu mai este echipa continentala.
 
Nu exista niciun regulament in lume in care sa fie stipulata aceasta regula, cu atat mai mult cu cat clubul avea contract perfect valabil cu sportivul. A fost o gaselnita a federatiei, prin care secretarul general Vasile Selejean a vrut sa dea direct in echipa din Muscel, iar Octavian Bellu, in ignoranta sa, a cazut in plasa federalului.
 
Sarabanda interpretarilor de regulament dupa bunul plac nu se opreste aici: in numai 4 luni, sportivul a pedalat pentru alte 3 cluburi diferite. Pe 29 martie, in prima cursa a anului in curs, Madaras a pedalat la Cupa Olimpia pentru teamul Delma 2003; in perioada 7 – 10 mai, ciclistul a fost inscris la Turul Dobrogei de catre CS Bilal 2000 Constanta, iar saptamana trecuta, la Campionatele Nationale de la Izvorul Muresului, sportivul a aparut pe listele de concurs ca fiind ciclistul echipei Intersport Miercurea Ciuc!!
 
Toti cei prezenti la campionate s-au intrebat cum de se poate ca un sportiv sa pedaleze, intr-un sezon, pentru atatea cluburi, lucru interzis de regulament, însă răspunsul nu l-au putut afla…
 
articol scris de Ionel Pană
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen