Chintă royală pentru Alina Dumitru

Chintă royală pentru Alina Dumitru
  • Publicat:

Alina Dumitru nu are rivală pe Bătrânul Continent. De cinci ani, micuța sportivă legitimată la Steaua Petrom nu a pierdut niciun meci la CE.

O nouă ediție, aceeași partitură. Alina a înșirat trei adversare pe drumul spre aurul continental la Lisabona (Portugalia). Mai întâi a fost Volha Leșceanka din Belarus, apoi, în semifinale, rusoaica Liudmila Bogdanova. În finală, a venit o altă victimă prin tradiție: franțuzoaica Frederique Jossinet.

„Am mai luptat cu ea de câteva ori, dar acum numai judo nu a făcut. A încercat să-mi rupă degetele, mi-a dat numai peste picioare. A fost un fel de anti-judo total. Dar tot am răpus-o”, a spus eleva lui Florin Bercean. Acum, Alina se gândește la Olimpiadă. „Am destule medalii la europene și mondiale în vitrină. Vreau și una olimpică. Sper să fiu sănătoasă”, a mai declarat singura judoka din România calificată pentru JO.

Medalie cu gust amar

În prima zi a CE, delegația tricoloră a mai contabilizat un bronz. Ioana Aluaș a urcat pe treapta a treia la 52 kg, succesul ei fiind însă unul cu gust amar.

Campioană europeană în 2004, clujeanca ar fi avut nevoie de cel puțin o medalie de argint pentru a acumula punctajul care să o ducă la Olimpiadă. Singurul pas greșit l-a făcut în semifinale, în meciul cu Ana Carascosa (Spania).

„A fost o decizie cam nedreaptă a arbitrilor. Au acordat ippon pentru Carascosa la un procedeu ce nu merita poate nici jumătate”, a declarat Alina Dumitru. La 57 kg, Alina Căprioriu s-a clasat pe locul 7.

5.000 de euro este suma promisă de președintele FR de Judo, Liviu Luca, pentru o medalie de aur, pe lângă premiul de la ANS

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…