Acasa » Alte Sporturi » Autoritățile vor să aloce un miliard pentru noul stadion. E luptă mare pe locul de construcție!

Autoritățile vor să aloce un miliard pentru noul stadion. E luptă mare pe locul de construcție!

Autoritățile vor să aloce un miliard pentru noul stadion. E luptă mare pe locul de construcție!
Sursa Foto: PROFIMEDIA, 15.04.2026

Chicago Bears, celebra echipă de fotbal american din SUA, poate să rămână în Illinois sau să treacă granița în Indiana.

Opțiunea principală? Vorbim despre locația din Arlington Heights, pe locul fostului hipodrom. Oficialii grupării calificate în play-off-ul NFL în sezonul 2025-2026 iau în calcul construirea unui nou stadion în zona respectivă. Chiar și așa, povestea e destul de complicată, deoarece autoritățile vor să pună la bătaie un miliard de dolari pentru dezvoltarea unui proiect major în Indiana.

Bingo! Un miliard de dolari pentru noul stadion al lui Chicago Bears

Stadiumdb.com subliniază faptul că Arlington Heights oferă o zonă vastă pentru ridicarea unui complex sportiv și spații pentru parcări, hoteluri și alte facilități.

Oficialii clubului din Chicago au tot transmis că planul care vizează această locație este cel mai solid, mai ales că terenul e deja deținut de organizație. Prin comparație cu alte locuri, unde ar trebui purtate negocieri suplimentare pentru cumpărarea terenului, acest aspect simplifică destul de mult procesul de investiții.

Actualul stadion al lui Chicago Bears. Sursa Foto: Facebook / Barry Butler Photography

Chiar și așa, în peisaj rămân obstacole cu privire la impozitare și la tratativele cu administrația statului.

A doua variantă luată în considerare este Hammond, în statul Indiana. Autoritățile locale au exprimat o dorință semnificativă de a pune umărul la finanțare și de a genera condiții legislative optime. Propunerea cuprinde terenuri în proximitatea zonei Wolf Lake, care ar putea fi transformate într-un complex de ultimă generație.

Indiana a adoptat o legislație care permite utilizarea fondurilor publice pentru proiecte de importanță strategică. Autoritățile statului s-au arătat dispuse să aloce un miliard de dolari pentru dezvoltarea planului, iar acest detaliu modifică datele problemei.

„Procesul decizional privind noul stadion Chicago Bears (n.r. – actuala arenă e «Soldier Field») este strâns legat de politica locală și de poziția autorităților din Illinois. Lipsa unor reglementări privind stimulentele financiare și mecanismele de finanțare pentru investiții la scară largă cauzează întârzieri și complică negocierile cu clubul. Diferențele de abordare dintre Illinois și Indiana creează un contrast clar, care ar putea determina în cele din urmă locația finală”, arată sursa citată.

Detalii despre decizia finală

În baza informațiilor furnizate de reprezentanții clubului din Chicago, s-a spus că decizia finală privind locația noului stadion va fi luată în următoarele săptămâni, cruciale pentru viitorul proiectului.

Alegerea zonei va avea efect asupra părții de logistică, dar și asupra funcționării zilnice a organizației. Hotărârea va genera, de asemenea, un impact asupra relației cu fanii lui Chicago Bears.

„În cele din urmă, decizia ar putea juca un rol mai amplu în dezvoltarea regională. Un nou stadion ar putea stimula creșterea infrastructurii în jurul locației alese, ar putea atrage investitori și ar putea crea noi locuri de muncă. În funcție de decizia finală, proiectul ar putea influența nu doar sportul, ci și dezvoltarea economică și urbană a întregii zone în care stadionul va fi ridicat”, a conchis sursa citată.