Ce i-au făcut lui „Schumi”!? Un tratament testat pe șobolani ar fi fost utilizat în cazul lui Michael Schumacher. Reacția unui medic care l-a îngrijit

Ce i-au făcut lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul dintre medicii care l-au îngrijit pe Michael Schumacher (50 de ani) a rupt tăcerea după ce, conform unor zvonuri, s-a lansat ideea că s-ar fi folosit un tratament netestat pe oameni în încercarea de a-l salva pe fostul pilot. Schumacher a fost în Franța, la începutul lunii septembrie, pentru tratament la clinica Georges-Pompidou.

De șase ani, de când a fost implicat într-un accident la schi și a suferit un traumatism cranian sever, Schumacher se luptă pentru a reveni la normal. În ultima vreme, potrivit zvonurilor, a circulat în presă ideea că pe fostul campion din Formula 1 a fost încercat un tratament testat doar pe șobolani în prealabil. Este vorba de unul pe baza celulelor stem, care l-ar ajuta pe german în privinţa problemelor cardiace. Philippe Menasche, unul dintre medicii fostului pilot, a negat faptul că ar fi folosit un astfel de tratament pe Schumacher.

„Eu nu fac miracole. Nu am făcut niciun experiment, atât eu, cât şi echipa mea. Este un termen abominabil, care nu corespunde viziunii medicinei. A fost un val de atenţie îndreptat spre departamentul nostru, dar situaţia a revenit la normal. Am făcut multe progrese în ultimii 20 de ani, dar adevărul este că încă ştim foarte puţin despre celulele stem”, a spus Menasche.

Zvonurile iniţiale au fost lansate chiar de un angajat al clinicii franceze: „Este aici un chirurg care obişnuia să testeze pe şobolani. Acum, vrea să experimenteze pe Schumacher”.

Accidentul lui Michael Schumacher

Pe 29 decembrie 2013, fostul campion de Formula 1, Michael Schumacher, a suferit un accident grav la schi, în urma căruia a suferit un traumatism cranian sever. De atunci „Schumi” se luptă pentru viața sa. De atunci, germanul a suferit mai multe operații la mai multe spitale, ajungând să fie tratat în mare secret la casa sa din Gland, Elveția.

Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanţă neegalată până acum.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…