Acasa » Alte Sporturi » Cătălin Moroșanu, transportat de urgență la spital, după lupta cu Daniel Sam! Care e starea de sănătate a luptătorului

Cătălin Moroșanu, transportat de urgență la spital, după lupta cu Daniel Sam! Care e starea de sănătate a luptătorului

Cătălin Moroșanu, transportat de urgență la spital, după lupta cu Daniel Sam! Care e starea de sănătate a luptătorului

UPDATE | Cătălin Moroșanu a fost transportat de urgență la spitalul din Cluj, imediat după ce a câștigat meciul cu Daniel Sam. Luptătorul a fost supect de fracturi costale și a fost supus investigațiilor medicale până la ora 4:00 dimineața. Din fericire, coastele sale nu au fost afectate, așa cum s-a crezut imediat după plecarea din arenă.

Moroșanu a început lupta cu stângul. În prima repriză a fost pus la podea, după o lovitură de genunchi din partea britanicului, care i-a și provocat teama că ar putea avea coastele fisurate. 

FOTO: Lovitura în urma căreia Moroșanu s-a resimțit. 


Cătălin Moroșanu și-a luat revanșa în fața lui Daniel Sam. Românul a câștigat meciul din cadrul galei Dynamite de la Cluj, însă nu a fost ușor. 

În repriza a doua, Cătălin Moroșanu, în vârstă de 34 de ani, a reușit să-l trimită și el la podea pe Daniel Sam, după ce în prima fusese doborât de adversar.  Totul s-a decis în ultima rundă, unde Cătălin Moroșanu a ieșit învingător.

Îmi vine să plâng. Este ultimul meu meci în România, mă bucur că am luptat aici în Ardeal alături de voi. Felicitări lui Daniel Sam, un adevărat luptător„, a spus Moroșanu, la finalul meciului, potrivit sport.ro.

După acest succes, Moroșanu a ajuns la 48 de victorii, dintre care 28 obținute înainte de limită și 11 înfrângeri. De cealaltă parte, britanicul a suferit a 17-a înfrângere din carieră.

Felicitări lui Moroșanu, am avut două războaie de-a lungul timpului! Am promis amândoi că venim la război și asta am făcut. Este un respect reciproc între noi„, a spus Daniel Sam, conform aceleiași surse.

În aceeași gală, Benny Adegbuyi l-a învins la puncte pe croatul Mihajlevic, după o rundă de prelungiri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]