Românul care a ieșit campion mondial în China a dezvăluit că a făcut un sacrificiu dus până la leșin pentru a obține această performanță uriașă.
Florin Lehaci a oferit detalii despre experiența pe care a trăit-o la Campionatele Mondiale organizate în China, la Shanghai, unde a fost medaliat cu argint și aur.
Florin Lehaci, medaliat cu argint şi aur la Campionatele Mondiale organizate în China, la Shanghai, a dezvăluit că a trăit clipe cumplite la finalul cursei în care a cucerit medalia de argint alături de Florin Arteni. Sacrificiul pe care l-a făcut a fost dus la extrem, a povestit sportivul, care nu își amintește nici măcar finalul cursei. Canotajul, un sport extrem de dificil, care necesită sacrificii imense, necesită, atât la antrenamente cât și în timpul competițiilor, un efort uriaș din partea sportivilor.
„Nu-mi aduc aminte când a venit salvarea, doar frânturi mai ţin minte. Ştiu că domnul doctor îmi spunea că trebuie să mă duc la premiere, pentru că e prima mea premiere la un Mondial de seniori.
Nu îmi aduc aminte clar, auzeam totul foarte de departe şi vedeam o lumină puternică, era o stare de leşin constantă. A fost crunt. Ultimele lovituri în cursă au fost, cum să spun, memorie motrică”, a povestit Florin Lehaci, conform orangesport.ro.
Imediat după finalul cursei, Federația Română de Canotaj a transmis un comunicat, prin intermediul rețelelor de socializare.
„ARGINT pentru România la Campionatele Mondiale de la Shanghai, în proba de dublu rame masculin (M2-). Florin Arteni și Florin Lehaci au făcut o cursă foarte bună și au reușit să obțină astfel titlul de vicecampioni mondiali. Ei urcă pe podium alături de echipajele din Noua Zeelandă și Elveția. Felicitări, băieți!”, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Canotaj.
Florin și Maria Lehanci au reușit să stabilească o premieră în canotajul mondial, fiind primul cuplu din istorie, soț și soție, care cucerește medaliile de aur la un Campionat Mondial.
„Este un sentiment unic, fantastic. Greu de descris în cuvinte”, a explicat Florin Lehaci, care alături de soţia lui, Maria, s-a impus în proba de opt plus unu mixt.