Elisabeta Lipă a publicat o fotografie alături de soțul său, Cornel Lipă, cu care este căsătorită de 41 de ani.
Cei doi au fost surprinși ținându-se de mână în timpul unui zbor spre Iași, iar fosta mare campioană olimpică a postat un mesaj despre relația lor și despre lucrurile care i-au ținut împreună mai bine de patru decenii.
Fosta canotoare a ales să vorbească public despre căsnicia sa după ce cineva i-a fotografiat pe ea și pe Cornel Lipă în avion, în timp ce se țineau de mână. Elisabeta Lipă a explicat că, deși pentru cei din jur poate părea un gest obișnuit, pentru ea reprezintă legătura construită cu soțul său de-a lungul anilor.
„41 de ani de când mâinile noastre se țin la fel. Într-o cursă spre Iași, cineva ne-a surprins într-o fotografie. Două mâini care se țin. Un gest atât de simplu, care poate pentru alții nu spune mare lucru. Dar pentru noi spune povestea unei vieți”, a scris Elisabeta Lipă pe rețelele sociale.
„Au trecut 41 de ani de când ne-am promis să mergem prin viață împreună. 41 de ani de bucurii, încercări, reușite, griji, zâmbete și momente pe care doar noi doi le știm. Și, după atâția ani, mâinile noastre încă se caută și se țin la fel de strâns”, a mărturisit fosta sportivă.
Elisabeta și Cornel Lipă s-au căsătorit când sportiva avea 21 de ani. Cei doi au împreună un fiu, iar Cornel Lipă a preferat să rămână departe de atenția publică, în ciuda performanțelor obținute de soția sa.
La vremea respectivă, Cornel Lipă obișnuia să meargă în drumeții împreună cu prietenii. Când vremea se înrăutățea, grupul rămânea peste noapte la cabană, unde avea nevoie de pături și perne.
„A plecat de la o pătură. În acele vremuri, soțului meu îi plăcea foarte mult muntele. Împreună cu prietenii lui urcau pe munte în weekend. Dacă vremea se înrăutățea, cabanierii nu îi lăsau să plece și îi cazau în sala de sport. Și cereau o pătură, o pernă. Așa a plecat prietenia noastră, ulterior s-a concretizat în căsătorie”, a povestit Elisabeta Lipă.
În mesajul publicat după fotografia din avion, fosta campioană olimpică a explicat că relația cu soțul său a fost construită prin gesturi obișnuite, repetate de-a lungul anilor.
„Am învățat că iubirea nu trăiește doar din vorbe mari și promisiuni frumoase. Iubirea se păstrează în gesturile mici, de fiecare zi. Într-o îmbrățișare atunci când ai nevoie de ea, într-un sărut de noapte bună, într-un pupic înainte de plecare, într-o mână întinsă atunci când viața devine grea”, a transmis Elisabeta Lipă.