Când se reia circuitul mondial de judo! Anunțul președintelui Marius Vizer

  • Publicat:
  • Actualizat:

Federaţia internaţională de judo a anunțat că în septembrie se poate relua circuitului mondial, care a fost stopat în luna martie din cauza pandemiei de coronavirus.

Judoka români sunt primii sportivi olimpici ai României care au reluat antrenamentele la baza de la Izvorani.

Loturile olimpice de seniori sunt formate din 12 sportivi (şase fete şi şase băieţi) și au reînceput pregătirea centralizată de la data de 18 mai, la Complexul Sportiv Olimpic de la Izvorani.

„Actualul proiect al IJF este repornirea circuitului mondial începând din luna septembrie”, a spus preşedintele IJF, Marius Vizer, într-o scrisoare adresată ansamblului federaţiilor, anunță Agerpres.

„Totuşi, noi nu controlăm factorii legaţi de Covid-19. Sperăm că până atunci criza sanitară nu va mai avea niciun impact asupra condiţiilor de călătorie şi de funcţionare”, a mai spus acesta. Vizer a continuat: „Obiectivul nostru este să relansăm circuitul mondial de îndată ce vor fi garantate condiţii sigure şi echitabile”.

„În prezent, IJF discută cu comitetele de organizare (locale) pentru reprogramarea competiţiilor. Dorim replanificarea evenimentelor suspendate, dacă este posibil, în funcţie de accesibilitatea geografică”, oferind „şanse de participare egale tuturor celor care sunt în cursa pentru calificarea la Jocurile Olimpice” de la Tokyo, amânate pentru vara lui 2021”, a încheiat conducătorul IJF.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele