Cancerul nu-l oprește!

Cancerul nu-l oprește!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Doar șase săptămâni de viață. E tot ce mai poate spera Robert Müller (28 de ani), portarul naționalei Germaniei, operat deja de două ori pe creier pentru îndepărtarea unei tumori cerebrale maligne.

Și totuși, el crede în șansa sa. Mai mult decât atât, Müller se antrenează și apără în continuare în meciuri oficiale, ultimul jucându-l sâmbătă în campionatul german. Potrivit lui Wolfgang Wick, medic oncolog principal al Spitalului Universitar din Heidelberg, Robert a depășit cu mult pronosticurile medicilor. „Majoritatea pacienților suferind de astfel de afecțiuni nu ajung să trăiască nici măcar un an și doar 3% dintre aceștia rezistă cinci”, au fost cuvintele doctorului care l-a operat pe Müller.

Tumoare malignă pe creier

Problemele goalkeeperului au început în noiembrie 2006, când s-a simțit brusc rău și a renunțat la Cupa Germaniei, competiție care se desfășura la Hanovra. Iar diagnosticul a fost teribil: tumoare malignă pe creier. După o primă intervenție chirurgicală reușită și mai multe ședințe de chemoterapie, a plecat de la Adler Mannheim la Duisburg și apoi la Kölner Haie, cu care a ajuns până în finala campionatului profesionist al Germaniei. La finele Mondialelor din Canada a revenit în țară și a aflat că vechea sa problemă a recidivat. 2008 e anul în care se operează din nou, și de data asta află și verdictul: între două săptămâni de viață și două luni.

Limita minimă a trecut demult, dar Müller continuă să trăiască. „Eu nu am nicio problemă. Vreau să trăiesc cât mai mult și să mă simt bine. Nu cer decât să fiu tratat ca un om normal. Sunt unii medici deranjați de faptul că pronosticurile lor nu s-au adeverit? Tot ei sunt cei care spun, în apărarea lor, desigur, că medicina nu e o știință exactă. Și încă ceva. Nu vreau să aud de condoleanțe, milă sau alte chestii de genul acesta. Nici măcar nu sunt sincere!”, a spus hocheistul german.

Sport Club, în căutarea victoriei

După douâ înfrângeri și o victorie în Liga Mol, campioana României la hochei pe gheață, Sport Club, întâlnește astăzi, la Miercurea Ciuc (ora 18:30 direct pe Sport Klub) rivala din localitate, HC Csikszereda. Tot în aceeași etapă, la Gheorgheni, Progym Perla Harghitei joacă cu Steaua (ora 19:00)

"Vreau să trăiesc cât mai mult și să mă simt bine. Nu vreau să aud de condoleanțe, milă sau alte chestii de genul acesta" – Robert Müller, portar Kölner Haie

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Daniel Pancu, surpriză uriaşă pentru soţia lui, de ziua acesteia! Cum arată acum blonda, care a fost în trecut model Playboy
Daniel Pancu, surpriză uriaşă pentru soţia lui, de ziua acesteia! Cum arată acum blonda, care a fost în trecut model…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen