CAMPIONII ROMÂNIEI | Își dorește să concureze într-o barcă de ultimă generație, un lux pentru România. Triplă medaliată în 2015 la kaiac dublu alături de Roxana Borha, Elena Meroniac trage pentru calificarea la Jocurile Olimpice

CAMPIONII ROMÂNIEI | Își dorește să concureze într-o barcă de ultimă generație, un lux pentru România. Triplă medaliată în 2015 la kaiac dublu alături de Roxana Borha, Elena Meroniac trage pentru calificarea la Jocurile Olimpice
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioane europene la kaiac dublu pe distanța de 1.000 m, medaliate cu argint în proba de 500 m atât la Europene, cât și la Jocurile Europene de la Baku, Elena Meroniac și Roxana Borha au avut un sezon perfect până acum. „Aproape perfect” ne corectează repede Myky, mezina echipei, așa cum este poreclită Elena de prietene. Cele două sunt principalele pretendente ale României pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio 2016 la kaiac, obiectiv ce îl pot atinge la Mondialele de la Milano (19-23 august) unde trebuie să termine în primele șase echipaje.


 Borha și Meroniac au cucerit la ediția inaugurală a Jocurilor Europene de la Baku, prima medalie pentru România FOTO:Arhivă personală

Roxana Borha (22 ani) și Elena Meroniac (19 ani) sunt marile speranțe ale kaiacului românesc. O titulatură pe care fetele au câștigat-o după primele medalii europene ce au lăsat în urmă mii de antrenamente și ore de vâslit contracronometru pe apele lacului Bascov (jud. Argeș).  Echipa care va împlini un an exact în luna Mondialelor și-a propus să tragă pentru podiumul olimpic, prezența în primele șase echipaje ale lumii, fiind doar un prim pas spre visul lor. Primul vis, ar spune Meroniac pentru că în acest moment principala lor dorință este să aibă o barcă nouă de concurs, de ultimă generație, care să le ofere șansa de a se bate de la egal la egal cu celelalte țări. ProSport vi-o prezintă astăzi pe puștoaica de 19 ani, aflată la primul ei an de seniorat, Elena Meroniac, care vorbește cu maturitate despre cele mai importante lucruri din viața ei.

SEZONUL 2015: „A fost un an mulțumitor pentru mine pentru ca este primul an la seniori, se putea un pic mai bine, dar pentru început, până mă acomodez, sunt mulțumită de rezultalele obținute și în kaiacul de 2 și în cel de 4”

VALOAREA MEDALIILOR DIN 2015: „Și aurul și argintul sunt importante, nu pot face diferență între ele, toate înseamnă multă muncă și sacrificii. Ca valoare sportivă, cea de argint  este mai valoroasă decât titlul european de la Racice pentru că este luat pe probă olimpică, singura probă care ne poate duce la Rio.”

CUM AU SĂ‚RBĂ‚TORIT: „Nu am avut timp de sărbătorit pentru că suntem în cantonament, noi nu prea avem timp de vacanță. După Mondiale, probabil că vom avea câteva zile libere și sperăm să sărbătorim atunci cu familiile noastre și calificarea la Rio.”


Sportivă valoroasă, Myky impresionează și la capitolul frumusețe FOTO: Arhivă personală
 

SECRETUL DIN SPATELE MEDALIILOR: „Muncă. Muncă. Muncă”

STRATEGIA DE CURSĂ‚: „Start tare, finiș tare. Atât! Te poți lansa bine din start, trebuie multă forță în apă, iar finișul e cel mai important pentru că în finiș trebuie să dai tot. Strocu? Maxim! „

PRIMUL AN DE SENIORAT: „Diferența dintre perioada senioratului și cea junioratului se vede în competiții. Senioarele din alte țări sunt mult mai bune decât junioarele, au experiență mai mare. Echipajul românesc în competiții e întotdeauna cel mai tânăr. La noi nu sunt sportive care să facă performanță mai sus de 23 de ani”

EFORTUL DE A TRAGE ȘI ÎN BARCA DE 2 ȘI ÎN CEA DE 4: „Nu îmi este greu pentru că mă pregătesc tot timpul pentru asta. Sunt tânără, am multă energie și mă recuperez repede. Consider că mă ajută să trag și în barca de 4, pot acumula mai multă experiență. „

„Între mine și Roxana nu există certuri sau orgolii inutile”

ECHIPA ÎN KAIAC: „La noi,  echipa chiar trebuie să fie echipă. Nu este ușor să împarți o barcă cu o colegă pentru că noi în cursă nu putem vorbi, trebuie doar să ne simțim și asta se poate simți doar în apă, în pală, în barcă. La noi este o comunicare non-verbală, e un lucru mai mult de a-l simți pe celălalt. Și mai greu este să faci echipa de 4 pentru că trebuie să le faci pe toate să gândească la fel, să facă la fel, trebui să se cunoască mult. Fiecare dintre noi își dorește mult să facă performanță, să cucerească medalii, dar este greu de pus în aplicare în același mod, în același timp de patru persoane diferite. „

ECHIPA DE DUBLU: „Cu Roxana Borha fac echipă din august anul trecut. Cu două săptămâni înainte de Mondialele de seniori, am fost luată în barca de 4, eu fiind la juniori. Am încercat și în barca de 2, cu Roxana și ne-am potrivit bine și am zis să încercăm și mai departe. La prima noastră participare împreună, am reușit să facem o finală și am terminat pe locul 5 la Moscova, nimeni nu se aștepta la asta. Acest lucru a demonstrat că drumul nostru este împreună și că putem face o figură frumoasă pe viitor.”


Roxana Borha și Elena Meroniac au urcat de două ori pe podium, la CE Racice FOTO: MEDIAFAX

RELAȚIA CU ROXANA BORHA: „Suntem prietene, stăm împreună în cameră de la începutul anului. Ne înțelegim foarte bine, ne completăm una pe alta. Nu avem certuri, nu sunt orgolii inutile. Suntem două sportive care vor să facă performanță și pentru asta trebuie să formeze cea mai bună echipă.”

VÂRFUL DE FORMĂ‚: „Sperăm să îl atingem la Mondiale, așa a fost gândit planul de pregătire. Campionatul Mondial este cea mai importantă competiție din acest an pentru noi, pentru că ne putem califica la Rio 2016. Nu am atins vârful de formă nici la  Europene și nici la Baku, faptul că am urcat acolo pe podium ține doar de antrenament și de felul în care ne-am mobilizat în ziua concursului. „

SACRIFICII : „În sportul pe care îl facem noi nu se merită sacrificiile. Viața sportivului e destul de scurtă, antrenamentele sunt grele, îți rup mâinile, după 24 de ani, la noi, nu se mai face performanță în kaiac”.

 ANTRENAMENTE: Trei pe zi. Primul antrenament este la 8:30 pe apă, opt kilometri rulaj, adică pe lovitura în apă și tehnică,  după care mai ieșim  la 10:30 pentru un antrenament de intensitate maximă în 10 km, urmat alternativ de o zi  în care facem forță și rezistență, cu 80 de repetări cu 40 de kg, 10 aparate și 2 circuite și o zi în care facem forță explozivă, 4 repetări cu 80 de kg, 10 serii și 4 aparate. La 16:30 avem al treilea antrenament pe apă rulaj sau intensitate, depinde de perioadă,  dar obligatoriu facem 10 – 12 km la acest antrenament. După care încheiem pregătirea cu alergare de 6 km sau  6 sprinturi de 500 de metri.”

Visează la un podium olimpic

PAȘII SPRE KAIAC: „În luna noiembrie 2008, la școala la care învățam, la Moldova -Sulița din județul Suceava, a venit domnul antrenor Ilie Bănăduc, m-a selectat pentru a da probă și am ajuns la Clubul Sportiv de la Orșova.  Nu știam absolut nimic despre kaiac, părinții mei știau de acest sport. Nu am avut niciun fel de emoție, am ajuns la bază, am ieșit in barcă, mi-a plăcut, am rămas. Am avut ambiție de mică și probabil aș fi reușit în oricare alt sport aș fi făcut.”

DRUMUL SPRE LOTUL OLIMPIC: „La Orșova m-am antrenat trei ani la lotul juniori, 4 ani la Bascov. La început mi-a fost greu cu depărtarea de casă, dar sunt sacrificii pe care trebuie să ți le asumi.”

ANTRENORI: „Domnul Ilie Bănăduc m-a selectat,  am fost pusă în barcă,  învățată sa vâslesc și să gândesc ca un sportiv adevărat de domnul Beniamin Zabet la clubul Orșova. Când am venit prima dată în  Bascov, în octombrie 2011,  în lotul de juniori am fost antrenată în primul an de Bebe Alexandru Zabet și Verginica Mihalache, apoi și de domnul Bănăduc. Adevăratul curaj pentru a face performanță și la nivel de seniori, eu fiind atat de tânără, mi l-a dat Bebe Zabet care îmi este antrenor și acum, el fiind cel care împreună cu doamna Mihalache, m-a și luat la Mondialul de seniori, în 2014.”

DESPRE EA: „Sunt ambițioasă, când îmi doresc ceva, încerc până reușesc, indiferent cât de mult ar dura. Sunt o fire deschisă, sociabilă, optimistă, nu mă supăr ușor și mai ales nu țin supărare pe nimeni.”

PORECLA MYKY: (zâmbește) „Mi se spune așa de când am venit la sport pentru că eram cea mai mică dintre toate, și ca înălțime și ca vârstă”


Meroniac alături de antrenorul orșovean Bebe Zabet, cel care stă în spatele succeselor lotului național FOTO: SAVU Dragoș

CALIFICAREA LA RIO 2016: „Va fi foarte greu, suntem conștiente de acest lucru. Ne antrenăm zilnic, avem ambiție și voință, trebuie să reușim. Dacă obținem o calificare directă, adică să venim în primele șase locuri la Mondialele de la Milano, asta înseamnă că putem veni în primele șase locuri și la Rio. Mondialele vor fi grele pentru că toată lumea își dorește calificarea și cred că va fi mai greu decât la Jocurile Olimpice.”

VIS: „Sperăm să fim nu în primele șase, ci în Top 3 la Rio cu barca de 2 și de ce nu, și cu cea de 4. În timp, prin antrenamente, poate va crește și barca de 4. Însă îmi doresc o prezență olimpică, care să se încununeze și cu o clasare pe podiumul olimpic.”

DORINȚĂ‚: „Ne dorim o barcă mai bună, ca să avem șanse egale cu ceilalți, însă acest lucru este imposibil pentru că prețul ei este de 4.000 de euro. În luna februarie a ieșit pe piață o barcă mai performantă pe care toată lumea o are, mai puțin noi.  Acesta barcă e de ultimă generație, are o alunecare mai bună, este mai subțire, stă mai bine pe apă, este ca la mașini, cu cât tehnologia e mai avansată cu atât rezultate sunt mai bune. Noi ne antrenăm la capacitate maximă zilnic, însă pe apă, e greu să recuperezi avansul pe care o astfel de barcă îl poate da unui echipaj ce o folosește. Noi avem o barcă e de anul trecut, însă e un model mai vechi. Dacă ar fi să-mi pun acum o dorință, aceasta ar fi: o barcă nouă, mai performanță.”

PRESIUNEA REZULTATELOR: „Nu există. E normal ca lumea să aibă așteptări, însă cele mai mari așteptări le avem chiar noi. Nu ne gândim la acest lucru, ne antrenăm să câștigăm, nu e presiune în plus.”

 

Elena Meroniac
Data nașterii: 15.05.1996
Locul nașterii: Câmpulung Moldovenesc, Suceava
PALMARES:
2015:
CE Racice: aur la K2 – 1000 m și argint la K2 – 500m,
Jocurile Europene de la Baku: argint la K2- 500 M și locul 4 cu K4 – 500 M

2014:
CM seniori Moscova: locul 5 la K2 pe 500 m
CM de juniori și U23 Szeged: locul 4 la k4 la 500 m și locul 5 la K2  – 500 m
CE de juniori Mantes-en-Yvelines: aur la K2 – 500 m, locul 2 la K4 – 500 m și locul 3 la K1 la 1.000 m

2013:
CM de juniori Welland: aur la k2 pe 500 m, locul 3 la K 4 pe 500 m
CE de juniori Poznan: aur la K4 pe 500 m, și locul 4 la K2 pe 500 m

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen