Camelia Potec, prima reacție după ce David Popovici s-a retras din finală la Campionatele Europene de la Roma: „Este foarte obosit și va pleca în Peru!”

Răzvan Bucur
Camelia Potec, prima reacție după ce David Popovici s-a retras din finală la Campionatele Europene de la Roma: „Este foarte obosit și va pleca în Peru!”

Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație, a vorbit despre situația lui David Popovici, înotătorul român în vârstă de doar 17 ani, după ce acesta s-a retras din finala probei de 400 de metri de la Campionatele Europene de la Roma.

După ce a cucerit medalia de aur în proba de 100 de metri liber, dar și în cea de 200 de metri liber și a devenit cel mai rapid înotător de pe planetă, David Popovici s-a calificat în finala probei de 400 de metri liber, însă a decis să se retragă.

Înotătorul român a pus această decizie pe seama oboselii acumulate până acum în cadrul competiției din Italia.

Camelia Potec, prima reacție după ce David Popovici s-a retras din finală la Campionatele Europene de la Roma

Camelia Potec a explicat că David Popovici și echipa sa, dar și părinții lui, nu au dorit să aibă parte de o primire oficială sau să susțină vreo conferință de presă, tocmai din cauza oboselii pentru care s-a retras din competiție și pentru că îl așteaptă un nou drum lung.

„A fost dorința părinților și a antrenorului să nu facă o primire oficială, o conferință de presă. Asta pentru că el este foarte obosit și va pleca în Peru. Va răspunde zilele următoare unor întrebări. Suntem aici să-l ajutăm, să-l sprijinim și să-l facem să revină la forma pentru mondial”, a spus Camelia Potec, la Digi Sport.

„Obiectivul a fost să ne verificăm la un Campionat European de seniori în proba de 400 de metri liber, o probă importantă în primul rând pentru pregătirea celorlalte două, unde rezultatele au fost cu adevărat strălucitoare, dar care a venit și cu oboseală. Pentru noi e la fel de importantă și competiția din Peru (n.r. CM de juniori, 30 august – 4 septembrie), unde ne dorim rezultate bune” – Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, potrivit FRNPM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri