Cel mai valoros antrenor din boxul feminin românesc din România, Adrian Lăcătuș (67 de ani), și-a aniversat ziua de naștere.
A devenit deja o tradiție ca la fiecare aniversare a zilei sale de naștere, valorosul tehnician să-și petreacă această zi în familie, avându-le alături și pe elevele sale.
Claudia Nechita și Lăcrămioara Perijoc, două dintre numele de top ale boxului feminin românesc au ținut să-i facă un cadou surpriză antrenorului.
„Am mers la dânsul acasă și i-am oferit un mesaj de suflet pe care l-am înrămat. Pentru noi dânsul înseamnă totul. Ne-a ajutat să devenim ceea ce suntem astăzi, să ne facem un rost în viață”, a precizat Claudia Nechita pentru ProSport.
Povestea vieții de antrenor a lui Adrian Lăcătuș poate fi redată fără doar și poate în paginile unui roman. Pentru sportivele pe care le-a pregătit de-a lungul anilor, Lăcătuș ajunsese să-și amaneteze lanțul de aur, din dorința ca acestor fete să nu le lipsească nimic.
Adrian Lăcătuș a fost un șofer de lux pentru FR de Box. A parcurs deja peste 10.000 de kilometri, pentru a le duce în siguranță pe fete la concursuri.
„Așa cum zic eu că știu să-mi fac bine treaba ca antrenor, așa sunt și că șofer. Îmi place mult să conduc. Sunt foarte atent în trafic. Vă dați seama că responsabilitatea este foarte mare.
Am făcut nenumărate deplasări cu fetele. În Polonia, Ucraina, Bulgaria, Grecia, Muntenegru. Singura deplasare pe care am făcut-o dintr-o singură bucată a fost în Muntenegru.
Acolo am condus împreună cu colegul meu, fără oprire”, a precizat în urmă cu ceva vreme, Adrian Lăcătuș pentru ProSport.
Antrenorul a dezvăluit și de ce a refuzat să aibă un șofer pus la dispoziție de către federație: „Noi suntem opt persoane. Eu, soția mea și șase fete. Dacă aveam un șofer ar fi trebuit să las o fată acasă. De aceea am preferat să conduc eu”, a adăugat antrenorul Lăcătuș.
Programul de pregătire al fetelor este deocamdată unul ceva mai lejer. Dar gândul lor este îndreptat spre Mondialul care va avea loc în toamna aceasta în Marea Britanie.
„Este prima importantă competiție la care vom fi prezente, după afilierea federației noastre la World Boxing. Din câte am înțeles competiția se va organiza la Liverpool în Anglia. Sperăm să avem o evoluție foarte bună acolo”, a mai spus Claudia Nechita.