Brașovul și-a adus un suedez pentru a câștiga trofee

Vicecampioana României la hochei, Corona Brașov, va avea din sezonul următor un antrenor suedez pe banca tehnică. Greg Lindqvist a semnat pe un sezon cu drept de prelungire și are ca obiectiv câștigarea a cel puțin un trofeu din trei posibile: titlul inter, Cupa României sau Liga Mol.

„În primul meu an în Liga Mol am avut un sezon reușit la Miskolc și mă gândeam că voi continua, dar președintele de acolo a amânat mult negocierile, iar între timp a venit oferta Brașovului. Am încredere mare în lotul de jucători, iar cu câteva transferuri pe care le voi cere ne gândim doar la trofee. Medaliile de bronz și argint pentru mine sunt ca și ornamentele în bradul de Crăciun. Cred în ceea ce fac, sunt convins că din cele 3 competiții putem câștiga cel puțin una”, a declarat suedezul Lindqvist la prezentarea oficială.

Vicepreședintele grupării, Emilian Cernica, a susținut că echipa brașoveană a demarat deja pregătirea sezonului 2012-2013 odată cu prezentarea noului antrenor: „Greg Lindqvist a fost de la început una din opțiunile noastre, dar trebuie să recunosc că, de la început, am considerat că va fi greu să-l aducem. Cu Greg vom încerca să obținem și trofee în sezonul următor, întrucât până acum ne-am oprit doar la locul 2”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]