Titi Tudor:** „Nu știm cine i-a dat drepturile exclusive de organizare a galei firmei lui Obreja”

Titi Tudor:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Titi Tudor, membru în Biroul Federal al FR Box, a declarat, marți, la ieșirea din sediul DNA, că nu știe cine i-a acordat președintelui Rudel Obreja drepturile exclusive de organizare a galei în care a luptat Lucian Bute, în vara anului 2011, de la Romexpo.

Titi Tudor susține că în Biroul Federal din luna aprilie 2011 nu s-a discutat despre Gala Campion pentru România și a precizat că anumite paragrafe, care prevedeau eliberarea unei licențe pentru organziarea evenimentului, au fost trecute în procesul verbal al ședinței după ce el îl semnase.

„Și noi ne întrebăm cine i-a dat drepturile exclusive de organizare a galei firmei lui Obreja. Înainte de a începe să fac o declarație am cerut să văd și eu ce a fost scris în procesul verbal. Am fost foarte uimit, pentru că în ședința Biroului Federal nu s-a pus pe ordinea de zi eliberarea unei licențe și a unei aprobări pentru organizarea acestei gale, dar era trecut în procesul verbal. Nu știu cine a făcut fals, eu am rămas surprins și totuși scrie. Nu am semnat ca primarul, au fost pasaje care au fost scrise la urmă. El s-a lăudat că am obținut organizarea unei gale de box și că se ocupă el, că nu are nevoie de o decizie a Biroului Federal, dar era totuși scris în procesul verbal”, a spus Titi Tudor.

Fostul antrenor al lui Leonard Doroftei a afirmat că boxul românesc a pierdut prin organizarea acestei gale, singurul care a câștigat fiind Rudel Obreja. „Ceea ce se întâmplă în boxul românesc te face de multe ori să vrei să te lași și să o iei în altă parte. Ceea ce a făcut Rudel Obreja nu e bine. Nu e bine nu doar pentru box, ci pentru întregul sport românesc. Părerea mea e că sunt lucruri foarte grave. Acum am aflat și eu că s-au vehiculat niște bani prin Federația Română de Box. Federația Română de Box nu a dat niciun gir pentru organizarea acestei gale de box, «Campion pentru România». Au pierdut boxerii tineri și a câștigat Obreja. Când o să-l văd pe Obreja o să-l întreb de ce mă târăște în mocirla asta pe care el a făcut-o. Eu sunt om de bună credință și nu am făcut absolut nimic. I-am atras atenția domnului care m-a anchetat că se vede o diferență în pasaje”, a completat Tudor.

El a precizat că în cursul zilei de marți își va depune candidatura la funcția de președinte al Federației Române de Box, alături de Leonard Doroftei, Francisc Vaștag, Fănel Trandafir și Relu Auraș.

Titi Tudor, alături de vicepreședintele FR Box, Fănel Trandafir, antrenorul lotului național de box feminin, Adrian Lăcătuș și fostul pugilist Marian Simion au fost audiați marți, la sediul DNA în legătură cu organizarea Galei de box profesionist „Campion pentru România”, de către firma președintelui FRB, Rudel Obreja, în cadrul căreia a avut loc și meciul dintre Lucian Bute și francezul Jean-Paul Mendy și care s-a desfășurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.

Agenția MEDIAFAX a scris, în aprilie, că Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie, în legătură cu posibile acte de corupție și alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja în contextul organizării galei „Campion pentru România”, eveniment sportiv la care pugilistul Lucian Bute a boxat la București.

În nota de control întocmită de inspectorii DLAF și înaintată DNA, notă obținută de MEDIAFAX, este descris modul în care Rudel Obreja, președinte al Federației Române de Box, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box „Campion pentru România” unei firme care îi aparținea tot lui.

În baza acestui contract de exclusivitate de la federația condusă de Obreja, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obținut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, având ca obiect „Promovarea brandului turistic al României”. Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp – Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT „și-a însușit-o”.

Inspectorii DLAF au ajuns la concluzia că firma lui Rudel Obreja nu avea în niciun caz capacitatea tehnică și profesională de organiza o asemena gală sau de a presta servicii de promovare a României ca destinație turistică și a brandului național. Cu numai două luni înainte de organizarea galei, firma lui Obreja, Europlus Computers, care avea patru angajați – doi part-time cu patru ore pe zi și doi part-time cu două ore pe zi – și-a adăugat ca activități secundare „serviciile de reprezentare media” și „Activitățile agențiilor de publicitate”. Firma însă nu a angajat vreun specialist în aceste domenii, din datele ITM reieșind că până la momentul la care a primit contractul de la minister a avut aceiași patru angajați: un contabil, un subinginer electronist, un inginer electromecanic și un consilier juridic.

În aceste condiți, DLAF a ajuns la concluzia că MDRT a încheiat contractul cu firma lui Obreja în baza exclusivității pe care aceasta o primise de la Federația de Box condusă tot de el.

Imediat după obținerea contractului de la MDRT, firma lui Obreja a luat un credit de la BRD, garantând cu sumele ce urmau să fie obținute din acest contract. MDRT a plătit, la 1 februarie 2012, o primă tranșă din contract, în valoare de 8.116.800 de lei. Banii au intrat în contul de trezorerie deschis de BRD pentru a-și primi banii din contractul dintre MDRT și Europlus Computers. Plata s-a făcut din bugetul MDRT, însă urma să fie decontată din Fondul European de Dezvoltare Regională. Cererea de rambursare a fost depusă în 16 februarie, însă autoritatea de management a acestui proiect în România a suspendat verificarea ei, până la încheierea controlului DLAF.

„Pentru majorarea artificială a valorii cheltuielilor efectuate în legătură cu organizarea galei, în corespondența cu DLAF, SC Europlus Computers a invocat plăți în valoare de 239.493,82 de lei care nu pot fi considerate ca fiind efectuate pentru organizarea reuniunii de box profesionist și care nu au legătură cu activități de promovare a României. Aceste cheltuieli se referă la bilet de avion pentru Denisa Obreja, haine la comandă pentru Rudel Obreja, comisionul din vânzarea biletelor de intrare la gală, servicii de cazare și masă achiziționate înainte de încheierea contractului cu MDRT pentru un grup de persoane care nu sunt angajații Europlus Computers SRL, dineu după gala de box din 9 iulie sau servicii de consultanță prestate în perioada iulie 2011 – ianuarie 2012”, afirmă inspectorii DLAF în documentul de control transmis DNA și obținut de MEDIAFAX.

Valoarea totală a contractului dintre Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) și Europlus Computers, firma președintelui Federației Române de Box, Rudel Obreja, care a organizat evenimentul în care a boxat și Lucian Bute, a fost de 1,93 milioane euro fără TVA.

Gala de box profesionist „Campion pentru România”, în cadrul căreia a avut loc și meciul dintre Lucian Bute și francezul Jean-Paul Mendy s-a desfășurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.

La 1 noiembrie 2011, MDRT anunța că firma lui Rudel Obreja va încasa suma de 1,54 milioane euro, fără TVA, cu aproape 400.000 euro mai puțin decât valoarea din contract, întrucât nu și-a îndeplinit unele obligații.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului arăta, în aprilie, că sesizările DLAF către DNA se referă strict la activitatea societății comerciale care a organizat Gala Bute, nu la activitatea ministerului.

Conform ministerului, procedura de achiziție publică pentru desemnarea prestatorului de servicii de publicitate pentru acest eveniment a fost stabilită în conformitate cu procedurile legale în vigoare, așa cum sunt ele prevăzute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

De asemenea, MDRT preciza că, în urma analizării respectării prevederilor contractului de prestări servicii de publicitate dintre minister și societatea comercială care a organizat gala de box, a constatat că nu toate activitățile stabilite în contract au fost îndeplinite și, prin urmare, așa cum prevede contractul, a achitat doar o parte din suma inițial stabilită. Astfel, MDRT a decis să achite doar 1,54 de milioane de euro (fără TVA), în timp ce suma stabilită inițial în contract a fost de 1,93 de milioane de euro (fără TVA).

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen