Surprize la DFS9 Ziua Revanșei! Andrei Stoica a fost pus la pământ, dar a revenit incredibil

Surprize la DFS9 Ziua Revanșei! Andrei Stoica a fost pus la pământ, dar a revenit incredibil
  • Publicat:

Andrei Stoica a revenit în România după o pauză de doi ani. Challengerul obligatoriu la centura mondială ONE FC a avut emoții în fața lui Pavel Voronin, câștigând prin decizie majoritară un meci în care ambii sportivi au fost numărați câte o dată. Campionul DFS, Ionuț Iancu, a pierdut revanșa cu Marius Munteanu.

Desfășurată fără spectatori, la Cluj Napoca, gala Dynamite Fighting Show 9 Ziua Revanșei a programat inițial 10 meciuri, însă în urma testării multiple de COVID-19, trei dueluri s-au anulat. Printre acestea și duelul David vs Goliat dintre Florin „Rambo” Lambagiu și Ion Grigore.

Andrei Stoica l-a învins pe Pavel Voronin

În main event, Andrei Stoica a avut parte de o a treia confruntare cu Pavel Voronin. După ce timp de aproape două luni a fost participant în reality show-ul Ferma, Andrei a avut parte de primul său meci în România din 2018 și până în prezent.

Deși mai agresiv, Stoica a fost surprins de Voronin pe o contră și a fost numărat de Cezar Gheorghe. Acesta s-a ridicat și a revenit surprinzător, iar moldoveanul a fost la rândul său numărat. După trei reprize, arbitrii au indicat o victorie majoritară pentru Stoica.

Învingător în turneul piramidal de 8, care i-a adus centura DFS, Ionuț Iancu nu a rezistat în fața lui Marius Munteanu. După trei reprize, în care meciul a fost echilibrat, ambii luptând spectaculos, arbitrii-judecători au indicat un extra round, acolo unde Munteanu a dominat și a fost declarat învingător.

Infectat cu coronavirus în octombrie, care l-a forțat la o pauză de aproape o lună, Bogdan Năstase l-a făcut KO pe Eugen Mailat într-un meci la categoria open. Colegul său de sală, Ștefan Lătescu, în prezent campion național la box, a făcut un meci superb cu Florin Ivănoaie și a obținut o victorie la decizie.

Călin Petrișor l-a bătut pe Daniel Corbeanu

Într-o altă vendetta, Călin Petrișor a obținut a doua victorie consecutivă în fața lui Daniel Corbeanu, tot înainte de limită, în repriza a doua. Conform arbitrilor judecători, primele două reprize fuseseră dominate de Corbeanu. Acum, Petrișor conduce cu 2-1 în duelul meciurilor directe dintre cei doi.

În primul meci de kickbox feminin din istoria main cardului DFS, Andreea Cebuc și-a continuat seria de victorii și a trecut la decizie de Donna Cheli. În deschidere, Cezar Buzdugan l-a făcut KO pe Luca Luncașu în repriza a doua.

La finalul galei, Cătălin Moroșanu a anunțat că va reveni în ring în 2021 pentru cel puțin un meci. Totodată, a transmis că duelul dintre Ion Grigore și Florin Lambagiu se va desfășura în prima gală DFS din 2021.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup