SUPER FOTO** Bute vrea UNIFICARE: „L-am dat pe spate pe Johnson! Mă bat cu oricine, oriunde! Sunt gata” Mister KO, suspect de fractură la braț:

SUPER FOTO** Bute vrea UNIFICARE:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucian Bute a ajuns la a 30-a partidă fără înfrângere în circuitul profesionist, și-a apărat cu succes pentru a noua oară centura de campiona mondial IBF și spune că e gata să lupte pentru unificare. Bute consideră că tactica aleasă de antrenorii săi pentru meciul cu Glen Johnson a „făcut toți banii” și l-a ajutat să câștige partida mai ușor decât se aștepta. Lucian așteaptă un meci cu învingătorul din SuperSix, dar spune că nu e convins că acesta va accepta un meci pentru unificarea centurilor în 2012.

A fost o seară perfectă pentru mine. Am respectat strategia stabilită cu antrenorii perfect. Nimeni nu l-a mai învins atât de clar pe Johnson până acum. Le mulțumesc românilor care s-au trezit atât de devreme și m-au susținut din fața televizorului. Le mulțumesc celor care au făcut posibil ca meciul să poată fi văzut și în România. A fost un meci destul de greu, dar l-am lovit foarte serios și eu cred că l-am dat pe spate. Am avut o strategie foarte bună. Când împingi în spate un pugilist agresiv cum e Johnson e foarte greu să mai răspundă. Sunt convins că vor veni adversari mult mai grei, dar eu sunt pregătit pentru orice și merg oriunde să mă lupt!

Finala SuperSix va avea loc pe 17 decembrie și voi fi prezent în sală. Îmi doresc să boxez cu câștigătorul, vor fi trei centuri în joc. Rămâne de văzut dacă câștigătorul va accepta să luptăm. Până la urmă, aș lupta și cu învinsul, dacă nu se poate cu învingătorul. Rămâne de văzut, mai sunt și alți potențiali adversari.

Am dureri la braț, trebuie să fac mai multe investigații. S-ar putea să fie fractură, dar sper să nu fie așa„, a declarat Bute la The Money Channel, postul care a transmis în direct partida.

sursa foto: Reuters

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen