Acasa » Alte Sporturi » Box » Simion, antrenor la lot! Fostul campion mondial e noul „selecționer” al lotului național de box

Simion, antrenor la lot! Fostul campion mondial e noul „selecționer” al lotului național de box

Fostul campion mondial debutează în funcția de coordonator la prima reprezentativă de box. Ultimii doi tehnicieni au fost Dorel Simion și Napoleon Gheorghe
Simion, antrenor la lot! Fostul campion mondial e noul "selecționer" al lotului național de box

Biroul federal a fost dizolvat, iar secretarul general, Nicolae Constantinescu, eliberat din funcție. Postul va fi scos la concurs

Noua echipă de la conducerea FR de Box a luat ieri primele decizii importante. Biroul federal, reunit la București, a validat deciziile Comisiei Centrale a Antrenorilor privind colectivele tehnice la loturile naționale, cea mai spectaculoasă numire fiind cea a lui Marian Simion la lotul se seniori. Fostul campion mondial (37 de ani) debutează la acest nivel și preia o funcție pe care a mai ocupat-o și fratele său, Dorel, la începutul acestui an. Ultimul „selecționer” a fost Napoleon Gheorghe. „Mai sunt câteva lucruri de pus la punct, dar în principiu este OK”, a declarat Simion pentru ProSport. La celelalte loturi, șefi vor fi Relu Auraș și Vali Vrânceanu (tineret), Titi Tudor (juniori), Adrian Lăcătuș (feminin).

Tot ieri, Biroul federal a fost dizolvat, urmând ca pe 25 ianuarie 2013 să fie organizate noile alegeri. Până atunci, pe 14 decembrie va avea loc o Adunare generală extraordinară, pentru modificarea statutului. „Vrem să îndreptăm punctele nevralgice din statut și să ne aliniem cu noile cerințe ale AIBA”, a declarat Vasile Câtea. Forul internațional a validat alegerea lui Leonard Doroftei în funcția de președinte și a ridicat suspendarea temporară a FRB. De asemenea, COSR a reluat finanțarea federației.


OMNISPORT – 1,65 milioane de lei pentru dinamoviști
Sportivii de la CS Dinamo care s-au clasat pe primele șase locuri la Jocurile Olimpice de la Londra și-au primit deja bonusurile aferente din partea Ministerului Administrației și Internelor. Ministrul Mircea Dușa a declarat că valoarea totală a premierilor se ridică la 1,65 milioane de lei. Campionul olimpic la tir, Alin Moldoveanu a fost desemnat sportivul anului 2012 la clubul din „Ștefan cel Mare”. „Acest lucru a fost ca un bonus, nu asta a fost ținta”, a declarat Alin.

POLO / CM U18 – România, în grafic pentru sferturi
Naționala Under 18, antrenată de Viorel Rus și Ionuț Cismaru, a României e aproape de locul în barajul pentru sferturile Mondialului de la Perth după ce a învins dramatic, ier dimineață, echipa Uzbekistanului cu 9-8 (3-3, 3-1, 3-2, 0-2). Pentru România au marcat: Mihnea Gheorghe 5, Cătălin Alexa 2, Alexandru Sfarle 2. „Am ratat mult, băieții s-au trezit pe final”, a declarat șeful delegației, vicepreședintele FRP, Florin Niță. Azi vom întâlni Trinindad Tobago, iar în barajul pentru sferturi dăm piept cu Noua Zeelandă.

OMNISPORT – Toate stelele la Gala ANST
ANST a organizat aseară, la Sala Polivalentă din București, gala aniversară ce a marcat 100 de ani de la înființarea „Federației Societății Sportive din România”. Evenimentul organizat de șefa ANST, Carmen Tocală, s-a bucurat de prezența marilor sportivi ai României, printre care Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Ilie Năstase, Ion Țiriac, Iolanda Balaș, Ivan Patzaichin, Gabi Szabo, Elisabeta Lipă sau Laura Badea. Showul a fost structurat pe diferite momente de premiere emoționante. (Adrian EUGEN)