Și-a revenit din pumni și a făcut un anunț important pentru iubitorii boxului. Ce a declarat Klitschko după ce a fost învins prin KO de Anthony Joshua

Și-a revenit din pumni și a făcut un anunț important pentru iubitorii boxului. Ce a declarat Klitschko după ce a fost învins prin KO de Anthony Joshua

Ajuns la 41 de ani, Vladimir Klitschko spune că nu renunță, chiar dacă a fost învins prin KO Tehnic de Anthony Joshua. Cel puțin asta a declarat la cald. Ucraineanul susține că are în contract și clauză pentru meciul revanșă și își dorește să activeze.

Experiența nu l-a ajuat pe Vladimir Klitschko să-l învingă pe mult mai tânărul său adversar, Anthony Joshua, în vârstă de 27 de ani. Primul semnal de alarmă a fost tras în repriza a cincea, când Joshua l-a trimis pe Klitschko la podea. Boxerul ucrainean s-a ridicat însă și a revenit în forță, astfel încât a reușit la rândul său să-și trimită adversarul la podea, în runda a șasea.

Una dintre greșelile făcute de Klitschko a fost însă că n-a profitat de acel moment, deși adversarul său se afla într-o vizibilă dificultate. Pugilistul în vârstă de 41 de ani s-a retras în defensivă și a dominat până spre finalul meciului. În repriza a a 11-a, Joshua a intrat însă cu o energie surprinzătoare și l-a atacat violent pe Klitschko. Ucraineanul, care a încercat până atunci să-și conserve victoria, a fost total susprins și un prim upercut l-a zdruncinat din temelii. Klitschko a încercat să continue, însă s-a expus unei noi serii de pumni și până la urmă arbitrul a intervenit și a oprit meciul.

A fost un final dezamăgitor pentru cel care a dominat ani la rândul categoria grea. Însă Klitschko nu este decis să se retragă. Cel puțin așa a declarat după meci, însă spune că are nevoie de o analiză: „Sigur că-mi doresc revanșa, o avem în contract, vă spun chiar acum că sunt interesat. Trebuie să analizez ce naiba s-a întâmplat. Mi-aș fi dorit să fiu eu cel care ridică mâna. Dar îl felicit pe Anthony, s-a ridicat, a revenit în luptă și a câștigat titlurile. Cel mai bun a câștigat și este un eveniment uriaș pentru box. Doi gentlemeni s-au luptat. Anthony a fost mai bun”, a declarat Klitschko.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]