Șase cu Dorel, șase cu Napoleon

Șase cu Dorel, șase cu Napoleon
  • Publicat:
  • Actualizat:

Boxul încearcă o abordare inedită a Olimpiadei din 2012. Lotul
național a fost rupt în două grupe distincte, fiecare urmând să se
antreneze cu un alt tehnician și după un alt plan de
pregătire.

Dorel Simion și Napoleon Gheorghe au primit ieri girul Biroului
Federal de a antrena câte o grupă a lotului național. „Fiecare se
va ocupa de câte șase sportivi. Obiectivul este calificarea la
Olimpiadă. Urmează să mai stabilim, atunci când va fi cazul, care
este antrenor principal în acte”, a declarat președintele FRB,
Rudel Obreja.

Dorel Simion acceptă soluția federală. „Dacă se dorește crearea
unei concurențe în lot, eu sunt de acord cu această idee”, a spus
fostul campion mondial. Simion îi va pregăti pe Andreiana, D.
Marin, I. Gheorghe, Biea, R. Gavril și încă un boxer la alegere.
Gheorghe se va ocupa de Apodăresei, frații Juratoni, Bejenaru,
Nistor și Cioacă.

Tot ieri, Biroul Federal a împărțit bugetul: 60 la sută merge la
lotul masculin de seniori. „E dificil, dar asta e situația. Sunt
oameni în țară care nu au ce pune pe masă la copii. Dacă aș ști că
boxul primește mai mulți bani dacă eu mă dezbrac în fața
Guvernului, acum aș fi gol în Piața Victoriei”, le-a spus Obreja
membrilor Biroului Federal.

Zoltan
Kelemen, în focuri

Reprezentantul României la Europenele de patinaj artistic de la
Berna (Elveția), Zoltan Kelemen, revine astăzi pe gheața de la
„PostFinance Arena”. Ciucanul, în vârstă de 24 de ani, se află în
grupa a doua de patinatori care vor concura pentru programul scurt.
Primii 24 de sportivi se califică pentru programul liber, care va
avea loc sâmbătă. La feminin, Sabina Măriuță nu a trecut de turul
preliminar.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au umilit din nou
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele