Puterea exemplului în boxul românesc! Le-a dat intenționat sucuri, sosuri și dulciuri înainte de meci: „Pe vremea mea era cu biciul. Biciul și frica. Acum nu mai stai cu poliția, cu miliția”. EXCLUSIV

Daniel Nazare

Dorel Simion, pugilistul român medaliat cu bronz la Sydney 2000, a devenit antrenor. Și nu al oricui, ci al lui Florin Ioniță, marea speranță a boxului românesc.

La doar 20 de ani, acesta pare a fi un sportiv de mare viitor. Florin Ioniță și mentorul său, Dorel Simion, au fost prezenți la emisiunea „Drumul spre performanță”, moderată de Daniel Nazare.

Ce strategie a aplicat Dorel Simion cu Florin Ioniță în privința alimentației

Dorel Simion explică, pe îndelete, cum i-a convins pe cei tineri că anumite produse nu sunt bune pentru corp atunci când ești sportiv de performanță.

„(Cel mai important pentru un antrenor, din punctul meu de vedere, e să formezi acești sportivi. Că dacă îi formezi bine, apoi lucrurile merg. Nu mai stai cu poliția, cu miliția, stai să vedem ce a mâncat)

Consider că s-au schimbat și generațiile, s-au schimbat și vremurile. Înainte, parcă eram mai mult cu biciul, să spun așa. Biciul și frica.

Da, eram cu frică aia, te dau afară, dacă nu vii, nu faci, dacă nu știu ce, mai țipau și pe la tine. Lucrurile s-au schimbat și din punctul meu de vedere ca antrenor, pentru cei care îi pregătesc, și special Florin, ei trebuie să înțeleagă. Dacă înțeleg care e parcursul și ce trebuie să facă pentru performanță, este ok.

Cred că mai e ceva important. Trebuie să și le explici, ca să poată să înțeleagă. Mai devreme spuneam că alimentația este puterea exemplului. Adică am făcut și niște teste cu ei și le-am explicat

Uite, acum aveți sucuri, faceți, uitați-vă cum o simțiți în ring. Și adică să nu mai facem treaba asta două săptămâni, în urma unui turneu.

În 2023 la Arad. Și cei pe care îi pregăteam au simțit diferența enorm. Da, am făcut puterea exemplului. Și uitați cum e așa și uitați cum e invers. Și pe lângă suc și dulciuri și sosurile, maioneză, prăjeală, absolut orice”, a declarat Dorel Simion pentru ProSport.

„Am zburdat și în ring am avut două meciuri senzaționale”

„S-a simțit că nu mai mâncam dulce și ne-a dat o bucățică de ciocolată. La antrenament nici nu am mai obosit.

Am zburdat și în ring am avut două meciuri senzaționale. Adică nici mie nu îmi vine să cred că mă uit pe filmare. S-a simțit o diferență, am lovit foarte puternic.

Nu pot să zic că mi-a fost foarte greu pentru că am fost într-o continuă pregătire. Am stat în continuu în mediul sportiv al boxului. Când simțeam nevoia mă duceam la maestrul Dorel Simion și vorbeam, uitam. După aceea mă duceam în cameră, mă odihneam.

Era o altă zi în care trebuia să ne pregătim și să ne punem o cărămidă la casă”,a punctat și sportivul, Florin Ioniță, poreclit de antrenor „Muhammad Ali de România”.

Foto: Facebook / FR Box

  • Vizionează AICI întreg INTERVIUL cu Florin Ioniță și antrenorul Dorel Simion
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Imaginile care NU S-AU VĂZUT de la nunta ministrului Nazare! Cine a fost alături de acesta la petrecere
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Fostul premier britanic Boris Johnson și alți oficiali europeni, evacuați din trenul internațional atacat de drone rusești în apropierea frontierei ucraineano-poloneze
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania