Obreja acuză: „Alegerea lui Doroftei s-a făcut prin fraudă!”

Fostul președinte al FR de Box, Rudel Obreja, aruncă pe piață o acuză gravă la adresa actualei conduceri federale și în special a lui Leonard Doroftei. Obreja susține, într-un interviu acordat siteului wowbiz.ro, că la Adunarea Generală de alegeri de la finele anului
Obreja acuză: "Alegerea lui Doroftei s-a făcut prin fraudă!"

Fostul președinte al FR de Box, Rudel Obreja, aruncă pe piață o acuză gravă la adresa actualei conduceri federale și în special a lui Leonard Doroftei. Obreja susține, într-un interviu acordat siteului wowbiz.ro, că la Adunarea Generală de alegeri de la finele anului trecut cuvântul de ordine a fost frauda: „Cel putin 40-50 de de persoane participante la această Adunare Generală au venit cu delegații false, din partea unor cluburi pe care ei nu le reprezintă ca raporturi de muncă. Pentru a reprezenta un club, o grupare sportivă, trebuie să ai un raport de muncă direct cu această organizație. Ori acele persoane la care eu fac referire au făcut fraude clare. Culmea, delegația lui Doroftei, care s-a aflat și el în această situație, lipsește de la dosar. Eu pot demonstra oricând, cu acte în regulă, ceea ce susțin acum”.

Doroftei, într-o „postură ridicolă”

Obreja l-a înțepat pe Doroftei și pentru faptul că a coborât în sala de antrenament pentru a da lecții juniorilor sau fetelor: „Este o postură total ridicolă. Nu asta este menirea unui președinte de federație. Există antrenori care trebuie să facă acest lucru. L-ați văzut vreodată pe Mircea Sandu intrând pe teren, la antrenamentul naționalei, pentru a le da indicații tehnice jucătorilor, în locul lui Pițurcă? Vă spun eu că acest lucru nu s-a întâmplat și nu se va întâmpla vreodată. Dar Doroftei a ajuns în astfel de situații pentru că a acceptat ca lângă el să lucreze oameni dubioși. Chiar penali!”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]